Joi,
23.01.2025
Ceata
Acum
-3°C

S-a deschis Targul de Craciun de la Sibiu

Spectacolul de lumini și concertul susținut de Nicola au marcat, sâmbătă seara, dechiderea oficială a Târgului de Crăciun din Piața Mare. Mii de sibieni au venit să se bucure de spectacol, dar și să guste din bunătăție oferite la cele 65 de căsuțe din cadrul târgului.

Deschiderea celei de-a VI-a ediții a Târgului de Crăciun a început cu un spectacol de lumini care a durat aproximativ 20 de minute și care a fost urmat de discursurile reprezentanților Primariei Sibiu, co-organizator al evenimentului.

”În 2007 s-a deschis pentru prima dată Târgul de Crăciun, iar acum iată-ne ajunși la ediția a VI-a. Într-un top al Târgurilor de Crăciun, târgul de la Sibiu a ajuns să se numere printre primele 10 târguri din Europa. Vă dorim să vă bucurați de surprizele pregătite, să vizitați căsuțele și să nu uitați să treceți cu copiii pe la atelierul lui Moș Crăciun”, a declarat Barbara Barbara Schoefnagel, președintele fundației Austria Pro România, inițiatorul Târgului de Craciun din Sibiu.

Seara a continuat cu un concert susținut de Nicola, interpreta melodiei „Milioane de lumini pe stradă” și s-a încheiat cu un pahar de vin în fața căsuțelor.

„E multă lume, dar a meritat să ieșim din casă că am văzut și noi un spectacol, am băut puțin vin și ne-am facut o idee despre ce am putea cumpăra de aici. E frumos orașul nostru, dar parcă cu toate decorațiunile acestea arată și mai bine”, a spus sibianul Nicolae Pop.

Sibienii au dat startul la cumpărături, iar căsuțele au început să vândă încă din prima seară lumânări sculptate manual, globuri din FiMo, accesorii și obiecte decorative din fier forjat, blănuri și accesorii din blană, ceaiuri deosebite în cutii cadou și jucării din materiale ecologice.

”Târgul de Crăciun din Sibiu a depășit de multă vreme granițele orașului, fiind un eveniment recunoscut la nivelul țării și care, încet, încet, devine din ce în ce mai prezent și în revistele de specialitate din străinătate”, a spus Andrei Dragan, organizatorul Târgului de Crăciun.

Târgul de Crăciun din acest an ocupă o suprafață totală de 5.000 de metri pătrați și va fi deschis în perioda 24 noiembrie - 31 decembrie 2012.

PROGRAM:

Sâmbătă, 24.11.2012,

ora 19:00 Deschiderea oficială și aprinderea bradului. Concert Nicola

Duminică, 25.11.2012

între orele 14:00-18:00: Adopții Animal Life

ora 17:00: Corul Palatului Copiilor Sibiu

ora 19:00: Concert de cor din Sibiu

Sâmbătă, 01.12.2012

orele 14:00-18:00: Adopții Animal Life

ora 16:00: între Trupă de dansuri și obiceiuri de iarnă

Sâmbătă, 01.12.2012,

ora 17:00 Trupă de dansuri și obiceiuri de iarnă

Sâmbătă, 01.12.2012,

ora 19:00 Concert de cor din Sibiu

Duminică, 02.12.2012

ora 16:00: Concert al corului Colegiului Național “O. Goga”

ora 19:00: Tinere talente de la Colegiului Național “O. Goga” și Liceul Teoretic “C. Noica”

ora 20:00: Concert Nomentana

Sâmbătă, 08.12.2012, între

orele 14:00-18:00 Adopții Animal Life

Vineri, 14.12.2012, ora 19:00 Concert Snaco Dixie

Sâmbătă, 15.12.2012

orele 14:00 -18:00: Adopții Animal Life

ora 17:00: Spectacol pentru copii cu Magicianul Marian Râlea

ora 19:00: Christmas Carols cu “The Renegades”

Duminică, 16.12.2012,

ora 19:00 Concert folk cu Florin & Patricia Thomits

Sâmbătă, 22.12.2012,

ora 19:00 Concert de colinde cu părintele Cristian Pomohaci

Duminică, 23.12.2012,

ora 16:00 Vine Moș Crăciun!elWorld.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Werner David

Acum 12 ani

Cine e Nicola?
Raspunde

fratele werner

Acum 12 ani

Nicola e ....ma-ta din germania
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus