În cele mai importante și solemne momente, cu cele mai deosebite ocazii , când ar trebui să-și cinstească moștenirea (patrimoniul construit, cel istoric-evenimențial și cel imaterial), mulți români își dau în petic, dezvăluind de fapt convingerile lor intime, prea puțin legate de identitatea națională, de viitorul propriilor copii, de interesul național până la urmă!
Cel mai trist este când asemenea fapte au loc în instituții și cu persoane care sunt plătite pentru educarea tinerilor - în spiritul respectului față de valorile primordiale ale unei comunități, adică tocmai cele enumerate mai sus, care sunt evidențiate în momentele aniversare, cum este și 1 Decembrie. Lucrurile acestea au loc exact acum, când suntem nu numai la ceas aniversar, dar și într-o cumpănă politică, deci socială și economică, dramatică pentru destinul acestui popor! Și au loc chiar cu copiii noștri, chiar în școlile noastre…
Am aflat de la profesori și părinți din mai multe școli sibiene că s-au organizat, în ultimele zile, manifestări în cinstea zilei naționale, cu programe interpretate de elevi și discursuri ale profesorilor.
Vreau să prezint situația unei școli generale din Sibiu, unde „serbarea” a intrigat mai multă lume, mai ales dintre profesorii trecuți de prima tinerețe, care au „apucat” și vremurile dinainte de 1990. La început, unul dintre profesorii de istorie a ținut un discurs în care a vorbit despre importanța istorică a zilei de 1 Decembrie 1918. Exact ca pe timpul comunismului, respectivul a reușit să prezinte evenimentele ce au dus la unirea Transilvaniei cu Țara Mamă fără a aminti nici o clipă despre conducătorii statului din acea vreme. Ascultătorii, elevi mai ales, n-au avut ocazia să li se amintească de faptul că țara-mamă era Regatul Român, condus de Regele Ferdinand Întâiul și Regina Maria, adevărați eroi naționali – pentru că Regele a trecut peste toate determinantele sale ancestrale și acordurile cu Germania, și a intrat în război alături de Puterile Antantei, fiind numit de atunci „cel Loial”, loial intereselor poporului român !! Apoi pentru că Regina a fost mereu alături de armată, a organizat spitalele de campanie și atâtea alte lucruri urgente în perioada retragerii în Moldova, iar atunci când negocierile de pace de la Paris amenințau să ia o întorsătură catastrofală pentru națiunea română, a fost aceea care s-a dus în capitala Franței să discute cu politicienii responsabili și a obținut maximum posibil pentru teritoriul viitorului Regat și pentru susținerea lui în toate cancelariile europene !! Asta ar fi trebuit să prezinte domnul profesor, ca să nuanțeze corect aserțiunea marxist-comunistă că unirea a făcut-o numai poporul…
Și ca totul să semene cu o serbare școlară tipică din anii '80, atmosfera recitărilor și cântecelor de după acest „magistral” discurs a fost una identică acelor vremi, de parcă n-ar fi trecut peste corpul profesoral, peste părinți și peste școala românească mai bine de 2 decenii de clarificări, curățire și deșteptare!
Sau n-au trecut? Ori ne-am întors de unde am plecat? Ca să repetăm istoria „epocii de aur” comuniste, realmente trebuie să ne întoarcem… Dar nu contați pe mine!
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 242
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Max rasinareanul
Acum 14 ore
Proto
Acum 14 ore
Cristian
Acum 14 ore
Dumitru Hulea
Acum 14 ore
Amalia