VIDEO: Cum sa urci la Paltinis cu bicicleta si sa nu mori!

Discuție la una din terasele din Piața Mică. ”Trebuie să ai condiție fizică serioasă să urci la Păltiniș, altfel mori la urcare”. ”Ai nevoie de echipamente speciale”. ”Nu poți fără o bicicletă de ultimă generație!”. Prostii, le-am spus eu. Cu răbdare, fără să forțezi, oricine poate. Așa că joi dimineață mi-am pus o sticlă de apă în rucsac și două batoane de ciocolată și am plecat să cuceresc Păltinișul pe bicicletă.

 

La ora 6 dimineața fix eram la sensul giratoriu de la intersecția Căii Dumbrăvii cu Vasile Milea. Ca să am un reper. Avem impresia că mă voi întoarce după-amiaza și ținut să plec cât mai devreme. Am pornit ușor, cât să nu simt că mă forțez în vreun fel.  Când am ajuns în dreptul Muzeului din Dumbrava era o ceață de abia vedeam la 20 de metri în față. Foarte puține mașini. Liniște. Pădure. Ce plăcere, mă gândeam. La vreo doi kilometri de Rășinari tocmai răsărise soarele și toată valea se vedea într-o lumină verde-găbuie. O încântare. Mi-au trebuit aproximativ 40 de minute să ajung în Rășinari. Sătenii atunci scoteau vacile spre pășune, la fiecare poartă aproape era câte o Joiana. 

 

Când am ieșit sat am început să simt că urc și că dau de greu. Am schimbat vitezele la bicicletă și nu m-am oprit. Asta până am trecut de ultima pensiune de pe Valea Ștezii și am luat în piept prima pantă serioasă. Mi-a tăiat picioarele. Am schimbat iat vitezele, m-am forțat și n-am mai putut. M-am oprit cu teamă. ”S-ar putea să fi avut dreptate colegii, la terasă...”. De fapt, nu m-am oprit complet, pentru că am continuat să merg pe lângă bicicletă, ușor. Timp de vreo două minute, până mi-a revenit suflarea. Apoi iar pe bicicletă. De data asta timp de vreo cinci minute. Și iarăși pe lângă bicicletă. Ca să fiu sincer, vreo zece kilometri, cât a fost mai greu de urcat, așa am ținut-o, în episoade. După aproape o oră, în care am numărat bornele kilometrice una câte una, am ieșit din zona împădurită și mi-am dat seama că voi reuși. Iarăși mi-am luat gândul de la drum și am început să mă uit la peisaje. Am găsit o fântână cu apă de izvor, am admirat norii cum se ridică dintre văi, un vultur rotindu-se deasupra șoselei, totul a redevenit o plăcere. Pe nesimțite am ajuns în față la Arena Platoș, m-am uitat la ceas și m-am mirat: 2 ore și 47 de minute. Peste încă un sfert de oră am făcut popas la telescaun. Un singur nene am văzut, prin spatele unei clădiri. Și doi câini care l-a început m-au lătrat apoi au venit să le dau ciocolată. Plictiseală mare, am făcut două poze și m-am întors.

 

Coborârea a fost adrenalină pură. Nici nu trebuie să pedalezi, doar să ai frâne bune la bicicletă. Pe alocuri am depășit 50 de kilometri pe oră. Îmi lăcrimau ochii de la viteză. După o curbă era să dau nas în nas cu o căprioară, aflată în mijlocul drumului. Am frânat brusc și am speriat-o. Așa am descoperit că o căprioară speriată pe asfalt se comportă exact ca Bambi pe gheață. A fugit disperată prin desiș. Nici 20 de minute nu mi-au luat să cobor. Apoi am revenit la ”viteza de croazieră” și la ora 10:40 eram iarăși la sensul giratoriu de la intersecția Căii Dumbrăvii cu Vasile Milea. Foarte surprins de cât de rapid m-am întors, dar mândru că am avut dreptate. Efortul n-a fost deloc supraomenesc, peisajul foarte frumos – îl știe toată lumea – deci garantat mă mai duc și altă dată.