Zi de stat la soare ca în orice altă după-amiază de noiembrie. Să tot fie spre 15 grade și ce altceva să faci, decât să-ți mănânci masa de amiază în taman centrul Sibiului? Nu știu cum se face, dar până acum, Einstein scăpase din cronica de față, așa că am socotit că i-a venit sorocul. Ne-am așezat pe terasă, însă numai după ce am văzut că înăuntru condițiile nu sunt foarte bune. Muzica merge aproape de maxim, e semi-întuneric și plin de fum. Ne-am așezat așadar afară, cu speranța că soarele nu se va mai ascunde pe după nori.
Am cerut meniul și am cerut după cum urmează: apă minerală și bere Holsten la țap, piept de pui mediteranean, o pizza quattro stagioni, cu două feluri de sosuri: alb cu verdețuri și unul de roșii picant, o supă gulaș în pâine și un suc natural de mere.
După cum bine vă dați seama la masă am fost mai multe persoane și veselia era în toi. Până să vină puiul. Din vina lui l-am poreclit ”plip”, pentru că așa era, ”plip”. Adică foarte, foarte mic, o chestie nimerită fix în mijlocul farfuriei. ”Noi tocmai ne-am schimbat meniul și așa arată puiul mediteranean”, se scuză ospătărița. Știți cum arată un găinaț de porumbel pe un parbriz proaspăt spălat? Plip.
Gulașul în pită arăta însă a ”plum”. Adică mare, vârtos și plin de cartofi, carne și zarzavaturi. La gust însă putea fi mult mai bun, în sensul că era puțin îngropat în sare. Nu tu gustul puțin sau mai mult pișcăcios la limbă, ci doar o lingură bună de sare. Cei de la Salrom probabil că sunt acum mulțumiți. Gulașul a căpătat alt gust.
Pizza nu e cu nimic deosebită față de alte pizze din centrul orașului. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ba mai mult, cei sensibili la gustul cărnii de miel, vor avea obiecții la quattro stagioni, pentru că bucățelele de cârnați sunt din carne de miel. Sau și de miel. Fapt pentru care feliile cu pricina au rămas fain-frumos sleite, îngroșate cu sosul alb.
Am tras linie și oamenii locului au socotit pentru noi: 89,8 lei, unde gulașul a fost 17 lei, pizza- 20, pieptul de pui – 31 și așa mai departe până la frumoasa sumă.
La final, am cerut bonul cu pricina, însă tot din cauza meniului tocmai schimbat ni s-a explicat că la casă nu s-au operat întocmai toate operațiunile și am primit o simplă notă de plată.
Recomandare: la Einstein e frumos să stai cu burta la soare și cu gura pe-o halbă de bere. Maxim să mesteci lehamite dintr-o pizza, dacă chiar îți este prea foame și prea lene să mergi îmn altă parte. În rest, mai bine lipsă. Plip.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2930
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
ANDREI NICULAE
Acum 4 ore
Friki Riki
Acum 5 ore
Un cititor
Acum 7 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 7 ore
Ger