Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
12°C

Restaurantul unde poti manca zebra sau cangur

Am fost tare încântat să aud că s-a deschis un restaurant cu specific spaniol în Sibiu. Cu prima ocazie, în căutarea lui am fost. Și chiar a fost un pic de căutare, pentru că nu mă așteptam ca noul restaurant cu specific spaniol să fie deschis în locul fostului restaurant Central (de pe strada Someșului) și să îi păstreze și numele. Ba mai mult, i-au păstrat și fețele de mese arse cu țigara, după cum aveam să descopăr odată intrat la subsolul unde e amenajat restaurantul.
Înăuntru, cam lipsit de gust aranjamentul. La bar nu se încadrează nicicum sticlele de băutură în ramele aurii de tablou, plasma de pe perete arată ca naiba încadrată între două tablouri cu motive spaniole, iar muzica de pe Kiss TV... e la fel ca și cuierul dezmembrat din apropiere.
Când am primit meniul, inițial am avut imboldul de a râde: aranjamentul în pagină parcă e făcut în Word, iar elementele grafice - desenate în Paint. Dar, cum n-am venit pentru lecții de design, m-am așternut la lecturat meniul. Deoarece chiar e o lectură și nu mă refer la pasajele epice în care proprietarii fac vorbire despre bucătăria spaniolă, despre carnea de cerb sau cea de căprioară, ci la faptul că meniul e imens. Multe, multe feluri de mâncare și nu doar spaniole. Țin minte că am văzut și specialități grecești, germane... mă rog.
Revenind la mâncarea spaniolă, trebuie să știți că de vreți să mâncați paella va trebui să o comandați cu două ore înainte. Așa scrie în meniu. Cum nu aveam două ore la dispoziție, am cerut mai întâi niște Cecina de ciervo (carne crud-uscată de cerb), că tot se făcea în meniu apologia acestui tip de vânat. A venit carnea cam greu și, nu pot băga mâna în foc, dar mie îmi semăna a cârnați și nicidecum a ceea ce arăta în meniu (căci sunt și niște fotografii acolo). Diferența e și de preț (cârnații sunt la jumătate). Am mâncat carnea, dar pâinea cu roșii și ulei de măsline am lăsat-o alături (nici nu avea consistența specifică celei din bucătăria spaniolă, avea să îmi șoptească și prietenul alături de care mâncam). Tot deoparte am lăsat și vinul comandat: eu cerusem unul roșu, dar pe masă mi-a fost adusă o carafă de rose demidulce.
În fine, nu m-am lăsat păgubaș și am trecut la felul principal: creveți în stilul casei (pentru mine) și mușchiuleț de porc umplut cu ouă de prepeliță (pentru partea adversă a mesei). Știți senzația când vreți să plecați acasă și afară plouă, dar brusc apare soarele și din cer nu mai curge decât aer plăcut? Ei bine, asta am trăit la felul principal. Atât carnea de porc (extrem de fragedă), cât mai ales creveții fierți și îmbinați cu un sos (de-al casei, zicea ospătarul care se scuza că nu prea știe detalii căci e nou) au fost niște raze pline de soare, după dușurile dezamăgitoare de mai devreme. Am mâncat absolut tot, fără pauză și doar cu aprecieri pozitive. L-am iertat până și pe ospătar pentru faptul că a uitat să aducă pahare sau că a adus alt vin sau carne.
Nota de plată a însumat 93 de lei: 12 lei carnea de cerb, 30 de lei mușchiulețul de porc cu cartofi prăjiți, 28 de lei creveții, 15 lei vinul la carafă ce a rămas acolo, restul până la total fiind apă.
Și pentru că n-am scris titlul de mai sus la întâmplare, aflați că bucătarii restaurantului cu pricina susțin că pentru mese organizate și anunțate cu cel puțin șapte zile înainte pot așeza în farfurie specialități din struț, din cangur sau zebră. Și ceva porumbei, prepelițe, mă rog, vă spuneam eu că e al naibii de stufos meniul.

Ho-ho-o-leeee

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 5105

Comentarii

4 comentarii

vasi

Acum 11 ani

restaurantul ii al unui poienar care a fost in spania ca asa da bine,probabil a mincat din brisca
Raspunde

petre

Acum 11 ani

zebra de la jina si cangur de la agnita?
Raspunde

gimmy

Acum 11 ani

nu e suficient ca pe zebre le papa alte dihanii, noi mai lipseam
Raspunde

Ama

Acum 11 ani

Sa mori tu ca platesti din salariul tau de hiena? Vierme
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus