Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Trei barbati la marginea disperarii pe scena Teatrului National din Sibiu

Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă marţi, premiera spectacolului „Panik - Männer am Rande des Nervenzusammenbruchs / Panică - Bărbaţi la marginea disperării”.

„Panik / Panică” (Paniikki, 2005) marchează debutul dramaturgic al regizorului finlandez Mika Myllyaho şi reprezintă o comedie neagră ce examinează criza reală sau imaginară a bărbatului modern în pragul vârstei mijlocii. Dotat cu fin simţ de observaţie, autorul realizează o cronică a zilelor noastre pornind de la întrebări precum ce aşteaptă societatea de la un bărbat, dacă acesta este capabil să îşi recunoască propriile sentimente şi dacă poate fi, în acelaşi timp, sensibil şi competitiv. Textul a fost tradus în limbile engleză, franceză, germană, maghiară, olandeză, rusă şi spaniolă şi se joacă cu casele închise la Teatrul Naţional din Budapesta şi Teatrul Belyi din St. Petersburg.

Producţia Secţiei Germane de la Sibiu aduce în prim plan relaţia de prietenie dintre Max (Daniel Plier), Leo (Daniel Bucher) şi Joni (Wolfgang Kandler), redând cu inteligenţă nevrozele ascunse ale acestora care devin evidente odată cu încercarea lui Max de a-şi salva căsnicia. Montarea de la Sibiu creează un univers urban aproape fantastic, provocator, ce dezvăluie cu imaginaţie poetică şi precizie analiza psihologică operată de autor asupra personajelor.

Spectacolul va avea loc marti, 10 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor. Preţul unui bilet la spectacol este de 10 lei sau 5 lei cu reducere.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

B.Utoru

Acum 10 ani

De ce să mergem la teatru ca să vedem trei bărbaţi la marginea disperării? Dacă ne plimbăm puţin pe stradă vom vedea mult mai mulţi bărbaţi şi femei la marginea disperării.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus