Aș putea enumera oricând zece restaurante din centrul Sibiului în care poți mânca mai bine, mai gustos și mai ieftin decât la McDonalds. La concluzia aceasta am ajuns după am mers săptămâna trecută să gustăm mâncărurile românești de la Mec.
Înainte de a ajunge la mâncare aș menționa un fenomen mai enervant chiar decât o masă proastă. În cele aproximativ 40 de minute cât am stat la terasă, la soare și la aer, trei cerșetori au venit să ne ceară cartofi prăjiți, țigări și chifle. De toate vârstele, de la un copil de maxim zece ani, până la un bețiv bătrân care se făcea că nu înțelege că trebuie să plece. Și doar o singură dată a ieșit cineva din partea francizei americane să le spună să plece că deranjează clienții. Și nici atunci n-au plecat de tot, s-au dus doar câțiva metri mai în spate și au stat să se uite lung cum mănâncă lumea. Înghiți greu fără să vrei, în situația asta.
Revenind la mâncare, am fost la Mec (am văzut că Mec îi zic oamenii din jur) doar pentru a testa rețetele românești promovate de reclama aceea amuzantă de la TV. Cam așa funcționează capitalismul: mergi să mănânci la cel mai mare lanț de restaurante din lume după ce vezi o reclamă bună în pauza meciului, din care îți rămâne în cap numai: ”...ca să merit și eu deranjul!”. Așa că am luat cam din fiecare câte ceva: cașcaval pane, chifteluțe, papanași, hamburger cu carne de proc și hrean, plus lucrurile clasice de la Mec, adică sucuri acidulate cartofi prăjiți. Nu o să vă mint, dacă obișnuiți să mâncați la McDonalds și vă place ce servesc ei în mod obișnuit, atunci o să vă placă și mâncărurile românești. Mie mi se pare că au cam același gust, orice ai comanda. Fără să fiu adeptul teoriilor conspirației care spun că preparatele de Mec pot fi ținute în casă șase luni fără să se strice. Sau să îți crească sâni artificiali.
Cașcavalul pane l-am găsit prea uleios și grețos pe alocuri, hamburgerul cu carne de porc mi s-a părut ca un hamburger obișnuit de la fast-food, doar chifteluțele ce aduc puțin a chiftele clasice, făcute în casă. Din papanașii cu înghetată și dulceață n-am gustat, recunosc, însă domnișoara cu care am împărțit masa a zis că sunt buni. Fără să termine tot ce avea în micuța caserolă. Dar am crezut-o pe cuvânt. Doar am plătit 48 de lei pe cele enumerate mai sus.
În concluzie, de bună voie și nesilit de nimeni nu mai trec pe acolo. Oricât de românești ar fi mâncărurile din meniu sau amuzante spoturile de la televizor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3306
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
ANDREI NICULAE
Acum 4 ore
Friki Riki
Acum 5 ore
Un cititor
Acum 7 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 7 ore
Ger