Marţi,
15.10.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Copiii cu emotiile, parintii cu cheltuielile. Cat ii costa pe parinti inceperea scolii

Începerea anului şcolar nu înseamnă pentru părinţi doar bucuria de a-şi vedea copilul în prima zi de şcoală, ci şi costuri considerabile pentru ca cei mici să înceapă şcoala cu rechizitele necesare, eventual manuale şi haine noi. După o plimbare prin magazinele şi librăriile din Sibiu, după ce am văzut care sunt preţurile, am ajuns la concluzia că un părinte, trebuie să cheltuiască aproape echivalentul unui salariu minim pe economie, pentru a-i asigura copilului toate cele necesare la 15 sptembrie când va suna din nou clopoţelul.

Rechizite după posibilităţi

În puţine şcoli din judeţul Sibiu li se mai impune elevilor să poarte uniforme. Dacă totuşi au copiii înscrişi la o astfel de şcoală, părinţii achită aproximativ  30 lei pentru o cămaşă pentru fete, 60 de pentru o jachetă – atât la fete cât şi la băeieţi şi între 30 şi 65 de lei pentru o pereche de pantaloni la băieţi.

Înainte să trecem la ce trebuie pentru a umple un ghiozdan, prima dată trebuie cumpărat ghiozdanul.La ghiozdane, rar găseşti ghiozdan mai ieftin de 65 de lei într-o librărie. Cele cu Mikey Mouse sau cu Hello Kitty ajung la 105 lei, iar cele cu personaje din alte desene animate se vând cu 89,90 lei. În magazine, mai găseşti ghiozdane simple şi cu 30-40 lei.

Un caiet de dictando, A4 cu 48 de file, costă într-o librărie 4,9 lei dar se găsesc şi cu 13,30 lei dacă au un număr dublu de file şi spirală. Un caiet A5 poate fi achiziţionat cu 1 leu, dar şi cu 4,5 lei, iar un set de pixuri cu gel, care conţine 12 bucăţi, marca Hello Kitty, costă 31, 90 lei.

O gumă poate fi luată cu 1 leu sau cu 4 lei, iar un set de creioane mecanice se cumpără cu 18,50 lei. Pentru copiii care scriu cu stiloul, părinţii trebuie să scoată din buzunar 5,5 lei pentru un stilou simplu sau 59,90 lei pentru unul produs de o firmă cunoscută.

Creioanele colorate se găsesc la fel, în funcţie de firma producătoare, la 7,5 lei sau la 12,90 lei. Acuarelele se vând cam la acelaşi preţ cu culorile, excepţie făcând culorile tempera, pentru care părinţii trebuie să scoată din buzunar între 21,90 şi 35,90 lei.

Mulţi bani pe haine

Dacă vorbeşti cu un părinte şi îl întrebi dacă i-a cumpărat copilului tot ce trebuia pentru începerea anului şcolar răspunsul o să fie în majoritatea cazurilor „Am cam luat ce trebuia, poate încă o bluză şi geacă ar mai trebui să-i cumpăr săptămâna aceasta”, Pentru că da, începerea şcolii implică automat şi haine noi pentru copii, deoarece vine toamna şi se duce sezonul tricourilor, dar şi pentru că „nu poţi să trimiţi copilul la şcoală oricum, trebuie ceva haine bune”.

În magazinele din Sibiu găseşti pantofi pentru copii cu 30 de lei, pentru cei care au un buget redus, dar găseşti şi cu 120 lei, în mall, dacă vrei să îi cumperi de firmă sau pur şi simplu o pereche de pantofi sau de ghetuţe de toamnă din piele.

Un trening poţi cumpăra şi cu 45 lei, dar şi 85 lei de pe centru, sau la fel mergi în Promenada Mall şi ai şi variante mai ieftine de 35 lei, dar şi mai scumpe de 110 lei. O bluză costă între 35 şi 60 lei, atât pentru băieţi, cât şi pentru fete.

Altfel spus, pe un părinte trei perechi de pantaloni (care costă aproximativ 50 lei), plus trei bluze cu 45 lei una, o geacă cu 90 lei, un trening cu 70 lei şi o pereche de ghetuţe de toamnă cu 65 lei, îl fac să scoată din buzunar 510 lei. Asta dacă părintele are doar un copil de dat la şcoală. Iar dacă mai pui şi rechizitele, care costă cel puţin 200 lei pentru copiii până în clasa a IV şi peste 250 lei pentru cei care sunt în şcoala gimnazială şi au mai multe materii, depăşeşti o sumă deloc mică de 700 lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 692

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus