Sâmbătă,
20.04.2024
Innorat
Acum
12°C

Foto. Cum au trezit sibienii ACL-ul la viata

Cu câteva minute înainte ca Iohannis să iasă de la biserică pentru a merge la vot, principalii lideri ai Alianței Creștin Liberale Sibiu sunt în sediul de pe Bălcescu.
 
E tăcere în sediu, o tăcere împărțită pe bisericuțe. ”Au fost sesizări de nereguli. Vi le putem da imediat, vă ajută Mirela”, face semne Raluca Turcan, președinta ACL, după care se întoarce la poveștile șoptite de la început. Nici senatorul Nicolae Neagu nu pare prea agitat.
De altfel, starea de relaxare și liniște a răzbătut din sediul ACL până înspre seară. Odată cu lăsarea întunericului și cu revenirea echipelor de pe teren, la sediul de partid agitația crește. Spre diferență de seara primul tur, acum e mult mai multă lume. Și mult mai multe scaune, puse în fața televizorului programat pe Realitatea TV. Pe rând, pe scaune se așează ”oameni obițnuiți”. ”Stau, domnu’, și io jos până vine cine trebuie să stea aici”, se scuză un tânăr către un altul, dar care ”e de la partid”. ”Nu, doar dacă vine vreo doamnă, atunci să lași locul”, e generos cel de la partid.
Cu zece minute înainte de închiderea votului, în mijlocul celor care umplu sediul Alianței încep să apară figurile de lider. Raluca Turcan, Diana Pavelescu și Daniela Câmpean ies din camera din spate, deputatul Ioan Tămâian și viceprimarul Virgil Popa vin din stradă. Îi urmează și senatorul Nicolae Neagu. Nimeni nu e vesel, dar în aer plutește o neliniște sprintenă. E plin de tineri care văd sediul de partid doar în campanie și odată ce Raluca Turcan și Mircea Cazan se pun în primul rând, în picioare, în fața televizorului, în sediu se face liniște.
Cei de la Realitatea încearcă să fure startul exit-poll-urilor, iar printre membrii de partid apare o urmă de dezamăgire faptul că la teveu dă un scor egal între cei doi candidați. Problema se rezolvă rapid, din telecomandă: televizorul este mutat pe Digi24, unde Klaus Iohannis este dat de la bun început câștigător. Toată lumea aplaudă, după care așteaptă declarația lui Iohannis. Într-una din pauzele de respirație ale noului președinte al României, o bătrânică își face, involuntar, auzit mulțumirea…”Ooof, de când am așteptat momentul”. Discursul scurt al lui Iohannis este ascultat în maximă tăcere și fără aplauze. În schimb, atunci când pe sticlă apare Dragnea, toată lumea răsuflă ușurată și începe să își felicite vecinul. Mircea Cazan nu se poate abține – ”Mihaela, dragostea mea!”.
 
Declarațiile
 
Peste o oră și jumătate, Victor Ponta urma să își anunțe înfrângerea la televizor. Însă această premoniție nu se dorea afișată în sediul ACL din centrul Sibiului, acolo unde Iohannis a susținut o singură conferință de presă. Prin urmare, la declarațiile de presă niciunul dintre cei doi co-președinți ai Alianței nu este categoric în ceea ce privește rezultatul alegerilor.
”Rezultatele exit-poll-ului arată că românii știu să apere democrația.. Gândul meu de mulțumire și recunoștință merge către românii din diasporă care au stat ore întregi, unii au avut norocul să voteze, iar alții, din cauza incompetenței Guvernului nu au reușit să își exercite un drept fundamental. Din păcate, România au ajuns în 2014 să fie în pericol și românii au salvat-o. Am convingerea că la finalul acestor alegeri românii îl vor avea ca președinte pe Klaus Iohannis”, este discursul promovat de Turcan. Mircea Cazan, însă, nu se poate abține. ” România sper din suflet să aibă un președinte dat de Sibiu. Și sper să ne ajute bunul Dumnezeu să ne ajute ca de Crăciun să sărbătorim împreună «Santa Klaus, fără Mickey Mouse»”.
După declarații se dăm semn că ”mergem la numărătoarea paralelă, nu ieșim să ne bucurăm în stradă”. Nu trec două minute și grupul de sibieni care au ieșit să sărbătorească victoria lui Iohannis se oprește în fața sediului ACL. Membrii de partid ies în întâmpinarea lor, se bucură, scandează, iar Raluca Turcan își face cruce. Numărătoarea paralelă poate să mai aștepte câteva minute.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Sibian a

Acum 9 ani

Excelent!felicitări,felicitări tuturor! Vom intra într-o noua eră! Felicitări d-na Turcan!
Raspunde

marginean

Acum 9 ani

ce desuete apar toate \"vestile\" senzationale de alaltaieri, toate minciunile raspandite pe TV, uitati totul si la treaba! Alegerea lui Johannis ( tradus Ionescu) e cruciala pentru situatia geopolitica dificila in care se afla Ro. situatie ignorata de Ponta cu desavrsire pana acum ( a avut alte prioritati, sa-i dea in cap lui Basescu de ex.)
Raspunde

Bai Mickey Mouse

Acum 9 ani

Nea Mircea vad ca ai uitat repede aroganta lui Ponta si ai lui si ai preluat-o tu! Ai datoria morala fata de noi alegatorii de a termina cu glumite tip PSD, oricum imaginea ta cam pateaza grupul in care esti! Ai cam promis multe prin parohia ta si ai uitat totul !!! Rusine
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus