Numărul sibienilor care au solicitat acordarea de ajutoare sociale pentru încălzirea locuințelor a ajuns la nici 1.500, la debutul noii ierni. Comparativ, în iarna integrării europene (2006 – 2007), la Primăria Sibiu făceau coadă pentru a primi astfel de ajutoare de încălzire mai bine de 16.500 de sibieni, care reprezentau tot atâtea familii. Două ierni mai târziu, numărul dosarelor depuse pentru obținerea ajutorului de încălzire a scăzut la jumătate, asta în special datorită modificării plafonului minim de venituri pentru care erau acordate astfel de ajutoare. În anii care au urmat, acest plafon nu a mai fost modificat, dar numărul solicitărilor venite din Sibiu a scăzut în continuu.
Singura constantă este faptul că cei care solicită ajutor se încălzesc, în mod special, cu instalații care consumă gaze naturale. ”Cele mai multe solicitări s-au înregistrat din partea persoanelor care își încălzesc locuința cu gaze naturale, 1.324 de titulari obținând acest sprijin financiar. Vor primi acest ajutor și un număr de 62 de titulari care își încălzesc locuința cu energie termică, 58 de titulari care utilizează lemne și doar 14 titulari care utilizează energia electrică”, se arată într-un comunicat de presă remis Turnul Sfatului de către Primăria Sibiu.
”Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul acestor beneficiari este în scădere: un număr de 1.745 de persoane au primit acest ajutor pentru tot sezonul rece noiembrie 2013 – martie 2015”, comunicat Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Sibiu , Turnul Sfatului
Vizualizari: 382


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Maria
Acum 5 ore
CA
Acum 5 ore
Vreau sa ma pensionez la 48 de ani
Acum 6 ore
Tatì acele parcări au rampa L nu XXL
Acum 6 ore
HBomb