Aproximativ 361 de mii de lei, fără TVA, va costa amenajarea a două sensuri giratorii în Sibiu: la intersecția Ștefan cel Mare cu Negoi și la intersecția Drumului Ocnei – Calea Șurii Mari (unde există un sens giratoriu amenajat din elemente de plastic). Lucrările urmează să înceapă după eliberarea autorizației de construire și vor fi finalizate în cel mult două luni de către echipele de la DPC SA, firma contractată de Primăria Sibiu atât pentru proiectare, cât și pentru execuție.
Sensul giratoriu de la intersecția Ștefan cel Mare cu Negoi costă 206.433 de lei, fără TVA, iar cel de la Piața Obor – 155.012 lei, fără TVA.
“Sensurile giratorii sistematizează foarte bine circulația în zone aglomerate și dificile din punct de vedere al vizibilității și geometriei. În punctul de pe strada Ștefan cel Mare în care se va amenaja noul sens giratoriu se întâlnesc patru străzi ceea ce creează dificultăți pentru șoferi. În zona Pieței Obor, sensul giratoriu figurat provizoriu și-a dovedit eficiența și îl vom amenaja definitiv”, declară Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, într-un comunicat emis de Primăria municipiului Sibiu.
Date despre noile girații
Sursa: comunicat al Primăriei municipiului Sibiu
Contractul pentru reconfigurarea intersecției străzii Ștefan cel Mare cu strada Negoi are o valoare de 206.433,08 lei (fără TVA) și presupune amenajarea unui sens giratoriu cu diametru de 12 m. Acesta va fi creat din borduri, în mijlocul girației urmând să fie amplasat și un stâlp de iluminat. Circulația în sensul giratoriu se va desfășura pe o singură bandă lată de 6 metri, fiind amenajată și o bandă de siguranță de 1 metru lățime.
Proiectarea și amenajarea sensului giratoriu de la intersecția dintre Drumul Ocnei și Calea Șurii Mari au fost contractate de Primăria Sibiu la un cost total de 155.012,91 lei (fără TVA). Lucrările presupun amenajarea cu borduri a unui sens giratoriu cu un diametru de 8 metri, cu o bandă de girație de 5 metri lățime și o bandă de siguranță de 1 metru lățime. Intersecția va fi iluminată de un stâlp, iar pentru o mai bună vizibilitate sensul giratoriu va fi marcat cu 20 de lămpi cu lumină intermitentă.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Calea Şurii Mari , Piaţa Obor , Astrid Fodor , Primăria Sibiu , Drumul Ocnei , Drumului Ocnei , Pieței Obor
Vizualizari: 688
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Bambolero
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
VP
Acum 8 ore
Pintilie
Acum 8 ore
Emil