Supranumit ”ABBA muzicii clasice”, cvartetul de coarde ConTempo va fi în centrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului ICon Arts, ce va avea loc în perioada 22 iulie — 1 august.
Evenimentul va reuni peste 150 de artiști, de pe toate continentele, pentru două săptămâni de concerte de muzică clasică și contemporană, operă, etno-jazz sau chiar tango argentinian.
Considerat unul din cele mai bune din lume, cvartetul Radioteleviziunii Naționale din Irlanda, ConTempo, este subiectul celei de-a doua ediții a seriilor 'Celebrates!' , ce își propun să aducă de fiecare dată, în centrul Festivalului, câte o personalitate culturală apreciată a momentului. Prima ediție, din 2014, a fost dedicată celebrului jazzman Mircea Tiberian.
“Pe toată perioada festivalului vor fi organizate nouă concerte de muzică clasică și contemporană, cele mai multe dintre ele fiind programate la Sala Thalia din Sibiu. Ca și în cadrul edițiilor anterioare, va avea loc câte un eveniment muzical la Castelul Peleș din Sinaia și în cetățile de la Biertan și Cisnădioara.” au declarat organizatorii.
Evenimentul principal al Festivalului ICon Arts este programat în data de 31 iulie, de la ora 19:00, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, când cvartetul Radioteleviziunii Naționale din Irlanda, ConTempo, va susține un concert extraordinar alături de ansamblul ICon Arts și de îndrăgita interpretă Analia Selis. Din programul serii vor face parte lucrări clasice, contemporane, tango argentinian, dar și câteva momente-surpriză.
Biletele costă între 10 și 15 lei și pot fi cumparate începând cu data de 15 iunie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sala Thalia , Mircea Tiberian , Stat Sibiu , Con Arts , Radioteleviziunii Na , Radioteleviziunii Naționale , Analia Selis , Castelul Peleș
Vizualizari: 448
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Mariana Deacu
Acum 2 ore
BittDanman
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul