Union. Sau cum sa pleci, cu ceva noroc, satul in 30 de minute

Se împlinesc trei ani de când încercam la rubrica asta bucătăria Union-ului, unul din primele ”ceva-uri” deschise în Piața Mică în vremurile când proprietarii din zonă nu visau la chirii în euro. Și acum trei ani, în ciuda schimbărilor de imagine (fete cu eșarfe pionierești, petreceri cu tentă semi-retro), bucătăria ni se părea a produce tot un fel de ”ceva”, numai mâncare de recomandat cu toată încrederea nu. Ei, dar lucrurile astea aveam să mi le reamintesc abia după ce, săptămâna trecută, undeva la jumătatea orei dintre două și trei m-am trezit în Piața Mică înfometat, dar numai cu o jumătate de oră la dispoziție.
”Puteți să ne dați ceva de mâncare astfel încât să putem pleca până la trei?”, a fost întrebarea direct adresată ospătarului din Union, locul pe care l-am ales pentru a-mi potoli foamea. ”Până la ora aia și plătiți, căci n-am comenzi!”, mi-a aruncat ospătarul, fără să-l cred, căci doar ”toți tre’ să își laude marfa”.
Meniul de la Union nu mai e cel în care doar pizza, pizza și pizza poți alege. Dar nici să îți râcâie stomacul nu știu ce preparat nu găsești. Adică un meniu decent, pentru un restaurant care nu urlă că e de fițe. Înăuntru e plăcut, iar cum nu mai erau decât două mese ocupate, nu pot aprecia nici cât de bună este aerisirea (locul este pentru fumători).
Am zis să nu merg întru totul pe mâna ospătarului care promite și să comand ceva care se poate găti rapid. Privirea mi s-a oprit asupra unei porții de tagliatelle fetucine (paste cu sos de vin alb, piept de pui și ceva urme de porc, ciuperci și clasicul parmesan). Am zâmbit când am văzut că sunt cartofi prăjiți speciali și am cerut și o porție din asta. Și tocmai când să termin comanda, văd pe una din pagini că au și o tigaie picantă cu carne de pui (plus legumele de rigoare, de găsit prin grădina oricărei gospodine). ”Dacă e așa, cu pui, eu v-aș recomanda puiul oriental. Dacă vreți neapărat picant, vă aduc eu un sos picant”, încearcă ospătarul. Dacă omul casei zice că orientalul bate tigaia, așa să fie, ”joulien de pui oriental” să fie, cu ceapă, ciuperci, ardei gras, ceva sos chinezesc dulceag, sos de soia și praz.
N-am apucat să bem primul pahar cu apă, căci pe masă au fost aduse toate cele trei comenzi. Cât să fi fost, șapte – opt minute de la comandă? Mâncarea nu ardea, era cât se poate de potrivită pentru a-ți potoli în ritm alert foamea. Ceea ce eu chiar am făcut. Deși puiul oriental e cu cinci lei mai ieftin decât tigaia la care mă gândeam inițial, mâncarea chiar merită. Ușoară, nu încărcată de grăsime, fain colorată în farfurie... și s-a mai și combinat într-un mod delicios cu sosul iute adus la cerere. Ce mai, un fel de mâncare chiar de recomandat, mai ales și pentru rapiditatea cu care a venit pe masă.
Acum, toată experiența asta pozitivă se poate să fi fost și un noroc. Rumeg spusa asta deoarece pastele comandate au fost așa și așa. Și deși am cerut ca puiul să fie prăjit și nu doar fiert, ceea ce era în farfurie nu lăsa de înțeles că așa s-a și petrecut în bucătărie. Iar cartofii prăjiți speciali (adică prăjiți o dată și trași iarăși prin ceva ”încingeală” cu brânzeturi) n-au prea convins de asemenea că își merită apelativul de ”speciali”.
Una peste alta, cârcoteala e de moft, eu chiar m-am săturat rapid și bine. După cum a promis ospătarul la început, cu șase minute înainte de a se consuma jumătatea de oră ce o aveam la dispoziție plătesc nota: 5,5 lei pentru un suc, tot atât pentru o apă plată, 24,9 lei pentru paste, 7,9 lei pentru cartofii speciali și 19,9 lei pentru puiul oriental. Laolaltă, 63,7 lei, plătiți cu banul jos că nu poți achita cu cardul. Nu e tocmai rău pentru centru.

Doi ioni

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului