Copreședinții PNL Sibiu, Raluca Turcan și Mircea Cazan, asistați de secretarul executiv al PNL, Radu Carp, au lansat astăzi un atac dur la adresa PSD și a liderului acestui partid, Liviu Dragnea. Dacă Raluca Turcan a făcut un inventar al promisiunilor electorale rămase nerespectate de social-democrați, Mircea Cazan a făcut o scurtă descriere a PSD la nivel central, dar și la nivel local: ”PSD e un partid al pușcăriașilor, al penalilor, al condamnaților care nu poate avea în frunte decât un condamnat definitiv, chiar dacă nu are o soluție definitivă, care conduce, și dăm exemplul Sibiului cu președintele de filială, la fel, condamnat. Acesta este PSD, acesta este Liviu Dragnea”, a punctat Mircea Cazan.
La rândul său, Raluca Turcan a susținut că social-democrații au rămas restanți după trei ani și jumătate de guvernare cu 80 la sută din promisiunile propuse în campania electorală. ”Îi reamintesc domnului Dragnea că în următoarele luni de guvernare, PSD mai are de realizat 80% din promisiunile făcute românilor în 2012. Acum un an, pe Arena Naţională, Victor Ponta şi Liviu Dragnea au promis– «un proiect de a uni şi construi» . Acum vedem că PSD dezbină şi demolează! Prin Ordonanţe de Urgenţă dă amnistieri pentru datornici, discriminează românii corecţi şi prejudiciază bugetul de stat cu miliarde de euro printr-o simplă semnătură. Inaugurează autostrăzi doar pentru a face postări pe facebook cu tăieri de panglici, iar apoi le demolează pe cheltuiala românilor. Reforma descentralizării este un eşec ascuns sub preş. Reforma economică este un insucces asumat – marea economie s-a bazat pe creşteri de taxe şi impozite. PSD a uitat de relansarea investiţiilor străine şi autohtone, creşterea angajabilităţii tinerilor, privatizările companiilor de stat falimentare sau atragerea de fonduri eruopene. Din cele 159 de promisiuni concrete asumate de Guvernul Ponta, sunt realizate doar 14%, chiar dacă suntem la final de mandat”, a spus Raluca Turcan.
La conferința de presă a liberalilor de astăzi a participat și secretarul executiv al PNL, Radu Carp. Mesajul său s-a îndreptat tot la adresa social-democraților și a lui Liviu Dragnea. ”Nu cred că poate să sperie un partid condus de o singură persoană. Deocamdată PSD nu are aleasă o structură de conducere, modalitatea de alegere a fost cel puțin stranie, într-un fel. Dealtfel este un procedeu cunoscut. Eu am și acest avantaj că am studiat istoria regimurilor politice. S-a mai întâmpat în istorie să avem astfel de exemple în care să lărgește baza, acelor care votează, dar se îngustează bbaza ceor care urmează să fie votați. Este un exemplu simplu, din antichitate, nu l-a inventat Liviu Dragnea. Produce rezultate foarte perverse, pentru că practic, vedeți în momentul de față ce s-a realizat: un lider care nu are echipă deocmadată, care probabil va dicta conținutul echipei sale”, a spus Radu Carp.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: PNL Sibiu , PSD , Liviu Dragnea , Victor Ponta , Mircea Cazan , Raluca Turcan , guvernul Ponta , PNL , Radu Carp , Pentru Sibiu , Dacă Raluca Turcan , Prin Ordonanţe , partidul pușcăriașilor , Arena Naţională
Vizualizari: 1242
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
QWERTY
Acum 4 ore
A
Acum 4 ore
Sibian
Acum 5 ore
Un sibian vero
Acum 5 ore
Rob