Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

11 dosare au fost deja depuse pentru locuințele ANL disponibile

11 dosare au fost deja depuse pentru locuințele ANL disponibile

Așa cum au anunțat încă din decembrie 2015, reprezentanții administrației locale au început primirea dosarelor pentru închirierea unei locuințe de tip ANL, iar în această primă săptămână deja 11 sibieni și-au depus dosarele.

”Din data de 4 ianuarie până în prezent au fost depuse la Centrul de Informații pentru Cetățeni al Primăriei Sibiu un număr de 11 dosare în vedere obținerii unei locuințe de tip ANL”, spun reprezentanții Primăriei Sibiu.

Agenția Națională pentru Locuințe a anunțat că urmează să predea un număr de 88 de locuințe construite în cartierul Reșița II, după finalizarea lucrărilor. Apartamentele sunt de una sau două camere, împărțite în patru blocuri, fiecare cu câte două scări.

Dosarele depuse vor fi ierarhizate în funcție de mai multe criterii, printre care starea civilă, numărul membrilor familiei, starea de sănătate sau studiile. Totodată, vor fi admiși în etapa de selecție doar tinerii majori în vârstă de cel mult 35 de ani, care muncesc în Sibiu, nu dețin o locuință și nici nu au închiriat una de la stat.

În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanții vor fi departajați în funcție de situația locativă la data repartizării locuințelor. Dacă nici acest criteriu nu este suficient, departajarea se va face în funcție de vechimea cererii.

Informații suplimentare pot fi obținute de la Centrul de informații pentru cetățeni din cadrul Primăriei Sibiu, iar lista documentelor necesare pentru completarea dosarului poate fi consultată pe http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/locuinte_anl.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus