Trei din cele cinci contracte licitate pentru realizarea rețelei de cablaj metropolitan pe principalele artere ale Sibiului au fost semnate la finele săptămânii trecute. Termenul de finalizare a lucrărilor care ”vor elibera cerul” este de opt luni.
Trei din cele cinci proceduri de atribuire publică lansate la finele anului trecut de către Primăria Sibiu pentru realizarea proiectelor și execuția lucrărilor de realizare a cablajului metropolitan s-au încheiat în a doua parte a săptămânii trecute. Prin semnarea a trei contracte, toate cu aceeași asociere: SC Electro Con Impex SRL și SC Terra Building SRL. Cele două firme asociate au drept contractant SC Drumuri și Prestări Construcții SRL.
Alte două contracte ”previzibile”
În urma semnării contractelor, asocierea are termen de opt luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru a finaliza infrastructura necesară coborârii în subteran a rețelelor de energie electrică și telecomunicații de pe Calea Dumbrăvii, bulevardul Corneliu Coposu și Victoriei. Pentru celelalte două contracte a căror procedură de atribuire este încă în derulare, finalul este previzibil: la fel ca și la celelalte licitații, singura ofertă depusă este cea semnată de aceeași asociere de firme sibiene. Lucrările vizate de licitațiile încă nefinalizate sunt pentru realizarea infrastructurii metropolitane pe bulevardul Gen. Vasile Milea și pe str. Alba Iulia.
Cel mai mare contract, din punct de vedere al valorii, este cel pentru Calea Dumbrăvii: 3,29 de milioane de lei, fără TVA, este suma licitată de asocierea sibiană, față de 3,3 milioane de lei suma estimată înainte de licitație. Contractul pentru C. Coposu are o valoare de 0,845 de mil. de lei (0,846 - estimat), iar cel pentru Victorie – 0,637 mil. de lei (0,638 -estimat).
Lucrările pentru str. Alba Iulia sunt estimate la 2,93 mil. de lei, iar pentru V. Milea – 1,91 mil. de lei. Valoarea acestor lucrări este, parțial, acoperită de finanțarea nerambursabilă accesată de Agenția de Protecție a Mediului din fonduri norvegiene în cadrul proiectului ”Calea verde spre dezvoltare durabilă”.
19 tuburi pentru energie și telecomunicații
Prin atribuirea acestor contracte, Primăria va aștepta de la firmele angajate strict realizarea infrastructurii necesare pentru dispariția ”căblăriei” de pe stâlpi. De pozarea cablurilor de cupru și a fibrei optice în noua infrastructură, responsabili vor fi utilizatorii acestor cabluri. Tocmai de aceea, zilele trecute, reprezentanții Electrica Distribuție Transilvania Sud au scos la licitație contractele de modernizare a rețelelor pe care le dețin pe Calea Dumbrăvii și Victoriei (lucrări estimate la 1,8, respectiv 1,6 milioane de lei).
Rețeaua de comunicații subterană care va trebui realizată pe cele cinci artere principale din Sibiu va fi compusă din cinci tuburi de PVC cu diametrul de 90 de mm, de trei tuburi cu un diametru de 50 de mm, un tub de 63 de mm și alte nouă tuburi de tip HDPE cu un diametru de 40 de mm. Într-un al 19-lea tub cu diametrul de 90 de mm vor fi introduse alte opt tuburi de polietilenă care vor fi la dispoziția primăriei Sibiu. Tuburile vor fi îngropate la adâncimea de 1,2 m sub asfalt, respectiv 1,4 m sub carosabil.
”La distanțe mai mari de 150 de m în linie dreaptă, la schimbări de direcție sau intersecții trebuie amenajate cămine de trageri”, se arată în caietul de sarcini al lucrărilor. Asfaltul și trotuarele trebuie refăcute în urma intervențiilor, iar pentru a nu afecta și mai mult carosabilul, subtraversările vor trebui realizate prin foraje orizontale.
De subliniat că lucrările contractate de Primărie nu acoperă, în niciunul din cazuri lungimea întreagă a bulevardelor.
De unde dispar cablurile aeriene
Strada Alba Iulia
Lungime infrastructură - 5270 ml (pe ambele trotuare)
Din intersecția cu strada Neculce până la Metro
Bulevardul Corneliu Coposu
Lungime infrastructură – 1535 ml (pe ambele trotuare)
Din Piața Unirii până la intersecția cu H. Oberth și Constituției
Calea Dumbrăvii
Lungime infrastructură - 4844 ml (pe ambele trotuare)
De la intersecția cu V. Milea (inclusiv legătura cu Piața Unirii) până la sensul giratoriu de la Cimitir
Bd. Vasile Milea
Lungime infrastructură - 3436 ml (pe ambele trotuare)
De la intersecția cu Semaforului până la intersecția cu Calea Dumbrăvii
Bd. Victoriei
Lungime infrastructură - 1085 ml (pe ambele trotuare)
Joncțiune cu Piața Unirii până la intersecția cu Transilvaniei și Rennes
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Alba Iulia , Primăria Sibiu , Calea Dumbrăvii , vasile milea , Prestări Construcții , Strada Alba Iulia , Terra Building , Corneliu Coposu , Din Piața Unirii , Piaţa Unirii , Electro Con Impex , Pe Bulevardul Corneliu Coposu
Vizualizari: 2088
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Mircea
Acum 9 ore
Ion de la raion
Acum 10 ore
Teo
Acum 10 ore
Trotineta
Acum 10 ore
Marina