Pe Biserica Romano-Catolică din Piața Mare vor fi proiectate în seara aceasta de la ora 22.00, toate afișele festivalului de la prima ediție și până în prezent. Tema proiecției este „POSTERitate”, iar cei de la Les Atelier Nomad vor face o incursiune prin istoria celui mai renumit festival internațional de teatru din România.
„POSTERitate” cuprinde esența acestei inițiative extraordinare, care a schimbat pentru totdeauna viața orașului, gazdă a festivalului, nivelul de cultură a locuitorilor și, mai presus de toate, a fixat România pe harta culturală a lumii. Folosind animații și efecte speciale, „POSTERitate” reflectă scopul, viziunea și perseverența Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu de-a lungul anilor. Prin alegerea celor mai reprezentative afișe și teme ale festivalului, acest proiect urmărește să aducă din nou în atenția publicului conexiunea permanentă pe care festivalul a susținut-o nu doar cu contextul politic și social din România, dar și cu scena internațională, reflectată în fluxul continuu de artiști străini care au fost invitați să-și prezinte munca pe parcursul anilor. Și, nu în ultimul rând, „POSTERitate” reprezintă un omagiu adus fondatorilor, publicului și tuturor artiștilor care au transformat acest festival într-un fenomen teatral mondial.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1560


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Periscop
Acum 8 ore
Urma scapa TURMA
Acum 9 ore
Rex