Timp de trei zile, în parcul Sub Arini din Sibiu, peste 2.000 de sibieni au participat la cea de-a treia ediție Arini Fest Cinema. Programul, care s-a încheiat duminică, a inclus proiecții de filme în aer liber, sesiuni de VJ-ing și o mulțime de evenimente și activități creative și sportive în mijlocul naturii.
Diminețile au fost dedicate celor mai tineri vizitatori ai evenimentului, care au luat parte la ateliere de pictură și manufactură oferite de cei de la Serious Fun. În plus, organizatorii i-au provocat pe partcipanții din fiecare zi la competiții de fotbal, volei și badminton.
Relaxare în mijlocul naturii
În timp ce diminețile au fost dedicate mișcării, după-amiază vizitatorii au fost invitați să se relaxeze. Cei prezenți s-au putut bucura de decorul simplist, dar de efect care a pus în valoare zona pârtiei de săniuș. Muzica ambientală a ajutat la crearea unei stări de bine și i-a țintuit pe cei prezenți în parcul Sub Arini, zilnic, timp de câteva ore.
Seara, DJ Campsauvage i-a introdus pe spectatori în lumea magică a fraților Coen, mixând diferite melodii din coloana sonoră a filmelor regizorilor, acompaniate de imagini din producții, iar când s-a dat startul, participanții au fost transpuși într-o altă lume. Pe pături, șezlonguri, scăune de grădină, pe baloții de paie, cu mic, cu mare, sibienii au împânzit pajiștea și au savurat fiecare moment petrecut în aer liber.
Credit foto: Cătălina Drăghici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2003
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Dragan Cristina
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Hermannstädter
Acum 9 ore
Valentino Versace
Acum 9 ore
John