Regele gunoaielor | foto video

De dimineața, de la șapte, și până sub seară, Ion Fleșeriu e tot pe lângă tomberoane. Are 71 de ani, și de 12 strânge în saci imenși pet-urile aruncate de alții. Nu că ar avea nevoie de bani: a făcut case și căsătorii, a avut femei și neveste, are și patru copii. ”Da’, ce să fac. Să stau în casă? Păi eu așa m-am învățat, măi, copile. Să lucru”.

”M-am născut în 1945, pe 2 iulie, în comuna Cenade, din județul Alba”, apasă pe cuvinte nea Ion, în timp ce cu o mână răscolește prin containerul din tablă încinsă. Acolo e de găsit omul, printre containerele străzii Oncești. Acolo unde are și apartamentul. De sub mustața albă și groasă, râde mai mereu și are o plăcere evidentă de a-și povesti viața cu mai multe neveste, cu supărări, dar și cu ”facultăți”.

 A ști ce să alegi

 La nici 20 de ani a venit în Sibiu, iar prima nevastă a ”avut-o pe nume” la nici 23 de ani. ”Am trăit trei luni și ne-am despărțit. Lucram la Lica, fabrica de prăjituri. Am dus-o bine. Aveam de unde alege acolo, dar n-am știut ce aleg. Erau acolo 300 și ceva de fete tinere, frumoase, da’… acela ni-o fost norocul”, râde cu tot trupul bărbatul bine legat, sprijinindu-se cu cotul de-un container.

Norocul lui a fost tot mai subțire, când vine vorba de neveste. Ultima soție, cu care a avut și patru copii, l-a părăsit în vremea în care el începuse deja să selecteze pet-urile din gunoaiele sibienilor. ”Mi-o scos banii toți, din bancă și… m-o părăsit madama. Cu aprobarea la copii…”. Nea Ion ia o pauză, întorcând privirea. Zâmbetul i-a dispărut, iar lacrimile încep să îi curgă pe obrajii arși de soare. ”Mi-o părăsit domiciliul din Cașolț. Aveam acolo vreo 20 de porci și eu îi alimentam de aici, din gunoaie. Adunam pită, adunam ce mergea ca mâncare pentru porci și ei aveau grijă de animale. Era trenul ăla mic pe atunci, cu ăla căram ce strângeam”.

Povestea dispariției banilor din bancă a fost descoperită abia când omul a vrut să vândă apartamentul și, cu banii din bancă, să cumpere un teren la marginea Sibiului. ”Am vrut să fac și io o casă, cu trei intrări, și pentru copii, să îi am lângă mine. Da’ de unde bani, că banii i-a scos pe toți și a plecat cu ei în Unirea, lângă ceilalți copii. Eu am rămas al nimănuuui”, lungește omul vorba, ca într-o doină.

Nea Ion n-a prea stat fără a avea pe cineva alături. ”Am luat-o pe alta din Vurpăr, am trăit aproape cinci ani. Mi-o luat un miliard”, ridică teatral vocea. ”I-am trecut și apartamentul pe nume, dar nu fără condiții. Dacă mă trăgea în capcană, nu mai primea nimic. Și după ce m-a părăsit, am mai cheltuit 60 de milioane cu avocații să îmi câștig apartamentul înapoi”.

Acum, omul spune că are o altă problemă, cu o casă cumpărată în Nou. ”I-am dat 300 de milioane, dar o vrut să facă un șantaj: că acum, când să facem toate actele la notar, nu mai vrea. Că nu e făcută concesiunea, parcă… așa, succesiunea, aia nu e făcută să îmi pot trece casa la nume și… cea de mi-o luat banii nu mai vrea să facă nimic. Acum trebuie să mă rog de ea, să rezolvăm cu actele”.

 La facultate

 În timp ce mai scormonește prin gunoi, pe brațul împodobit cu brățări și ceas se ivește și un tatuaj. Unul așa, mai din topor. ”În ’70, o venit cineva și m-o lovit…. și am ajuns sub cheie… La facultate, adică”, zâmbește tot mai serios moșul. ”Sub cheie… m-o băgat în pușcărie. Adică m-o lovit unul, eu l-am lovit înapoi cu o sticlă, o căzut și… m-o închis. 13 luni de pușcărie am făcut. Dar am lucrat și acolo: la minereu de aur”, justifică nea Ion apariția tatuajului.

După ”facultate”, a avut iar probleme: a trebuit operat. ”Am fost și bolnav, mi-o scos toate mațele din mine, uite ce tăietură am pe burtă. În ’78, pe 2 martie, domnul doctor Dumitrescu m-a operat. Am avut zile, chiar dacă n-au vrut nici la Fundeni să mă opereze”.

 Cei 12 ani

 Omul are pensie. 1.378 de lei pe lună. Și arată cuponul de pensie, pe care îl tot cară după el pentru cei care îl întreabă. ”Nu pot să stau degeaba. Să stau în casă, la televizor? Io nu-s făcut pentru așa ceva”.

https://youtu.be/mwHkQvzAdSE

Istoria pet-urilor începe în perioada când căuta hrană pentru porci. ”Am adunat sticle de plastic, pentru prima dată, pentru Henciu, Henciu de aici din triaj. Îl știți? Mă rog… Decât să stau pentru o pungă de pită toată ziua, mai bine să adun și niște pet-uri din-astea. Am văzut că se rentează. Adunam în saci de nailon. Apoi a venit altă doamnă, din Gușterița, că îmi dă mai mult dacă adun pentru ea. I-am dat ei. Apoi au venit cei de la Schuster și zic ăia: «dacă nu aduni pentru noi, aducem noi alți oameni». Păi, dacă tu îmi dai cât primesc acum, adun pentru voi”, deschide larg brațele nea Ion. Pe un sac imens cu PET-uri, nea Ion primește 18 lei. Din zona mare de containere, strânge un sac pe zi. De la celelalte containere ale străzii Oncești – cam un sac la două zile. ”Doar aici strâng, aici unde stau… Sunt român și… mi-i rușine să merg în alte părți. Am lucrat 37 de ani la IPAS și muncitor și controlor și disciplinor… de toate”.

Stă cu drag de vorbă, că acasă nu îl așteaptă nimeni. ”E grea singurătatea. Că de aia și fac ce fac. Singurătatea mă omoară. Când intru în casă, la 71 de ani, ca un copil al nimănui… degeaba am bani”.

Cu mirosul… te obișnuiești, vorbește sfătos nea Ion. ”Și spânzurat e greu, dar te obișnuiești. Te înveți. Io m-am obișnuit, pentru mine gunoaiele astea nu mai miros”. Poveștile cu bani aruncați la gunoi sau alte lucruri de valoare, nu găsești la nea Ion. ”Sunt oameni bogați, care aruncă și carne, cu kilele. Mai înțapă câte un țap și io văd când lucrează la frigider…. ha ha… Cinste oamenilor care pot face. Și mie cinste, că mi-o dat Dumnezeu putere să lucru”

 Ultimul proiect

La Sibiu va începe colectarea selectivă, iar nea Ion și-a pregătit deja timpul și pentru vremurile în care nu va mai scotoci prin containere. ”Am grădină aicea jos”, arată înspre Valea Săpunului. ”Mai văd io, mai apoi. Că doar n-oi trăi cât îi vremea asta”.

Din banii pe care i-a strâns iar, până acum, nea Ion vrea să își cumpere un cavou. ”Să nu pună pământ peste mine. Că toată viața au pus alții pământ pe viața mea”, redevine omul serios.

După o astfel de viață, Ion Fleșeriu crede că a avut ghinion. Și chiar un pic mai mult de atât. ”Ajung să cred că o fost și farmece, descântece. Că așa i-am spus și unui fost coleg: degeaba ai bani, mă, dacă nu ai nicio mulțumire de la viața asta…”. Și omului îi dau iar lacrimile. ”Corect?”, întreabă numai pentru a căpăta o pauză în care să-și tragă nasul și să-și vânture lacrimile. ”Degeaba mă străduiesc și stau aici în gunoaie și am de toate. Că în crișmă nu mă duc. De vreau o bere, o cumpăr și beau acasă. Nu mi-am mai băut libertatea, că mă închide de tot”. După care omul redevine iar vesel, o dă din nou pe glume. ”Ce să fac? La ce mă ajută plânsul?”, își descântă nea Ion. ”Uite acolo, la umbră am berea. Mai beau o gură. Că io anul ăsta n-am pus gura pe apă. Decât când m-am spălat”, râde iar de-și scutură tot trupul. ”Mai am bere că mi-am luat acum două zile două sticle. Atunci când mi-am luat și detergent, din-ăla, Ariel… de la Peniș”, stâlcește omul numele magazinului. Râzând, evident.

foto Silvana Armat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi