Joi,
11.09.2025
Innorat
Acum
19°C

Catedrala Mântuirii Neamului are patru adăposturi antiatomice

Catedrala Mântuirii Neamului are patru adăposturi antiatomice

Catedrala Mânturii Neamului depășește deja 40 de metri înălţime şi 40 de milioane de euro, în facturi. Peste doi ani va fi mai înaltă decât Casa Poporului. Ca să respecte termenul de finalizare impus de Patriarhie, cei aproximativ 400 de muncitori ai șantierului lucrează, fără întrerupere, şase zile din şapte, scrie digi24.ro

Are 120 de metri înalțime, cât un bloc cu 30 de etaje, mai înaltă cu 34 de metri decât Casa Poporului, 126 de metri lungime, mai lungă decat un teren de fotbal.

În 29 noiembrie 2007, Patriarhul Daniel a sfinţit crucea de temelie a Catedralei. Iar după doi ani şi jumătate a fost ridicat postamentul: o structură masivă din beton, în formă de cruce, construită într-o fundaţie săpată la 24 de metri adâncime.

Sub placa de la parter au fost proiectate două săli polivalente, dotate cu altare, care vor funcţiona ca biserici: una situată la 16 metri adâncime, iar cealaltă la 11 metri. În perimetrul de la subsol mai sunt construite 42 de cripte, patru buncăre anti-atomice, un muzeu al creştinismului şi diverse spaţii pentru comunicare media.

“Acesta este unul dintre cele patru adăposturi antiatomice impuse de legislaţia în vigoare. După cum puteţi vedea, ele sunt deja echipate conform legislaţiei. Tocurile uşilor sunt cuprinse deja în structura de beton a Catedralei,” explică ing. Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal.

foto basilica.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

9 comentarii

Micul Muci

Acum 8 ani

Smeritilor,Dumnezeu nu bate cu bomba!
Raspunde

Catanutsa

Acum 8 ani

Micule Mucos, -Conform legislatiei in vigoare, orice cladire ce se construieste in orase si au o dimensiune mai mare decat (vezi in legislatiea!), trebuie sa aiba in proiect si ada posturi pentru caz de restriste. In caz de razboi, cand suna alarma anteriana, cetatenii sunt obligati sa se refugieze in adaposturi. In Romania suntem ramasi in urma fata de alte tari din NATO, in care anual se fac exercitii de alarma.
Raspunde

e-manuela

Acum 8 ani

Buna! Nenea, eu in "prostia" mea, credeam ca cei "buni" ce-l slăvesc pe Dumnezeu, n-au a se teme de nimic in "aceasta" lume pentru ca Raiul oricum e "dincolo"....
Raspunde

Catanutsa

Acum 8 ani

e-manuela -ignoranta, conform legislatiei de constructie orice cladire trebuie sa fie prevaziuta cu adaposturi. Nu te mai mira atata, ca in caz de doamne fereste, un bombardament, in jur avem si conflicte si inamici, atunci sa vezi ce bine e ca ai unde sa fugi si sa te ascunzi de moarte. Adaposturile nu sunt antiatomice, sunt adaposturi conform legislatiei. Adaposturile antiatomice sunt captusite cu plumb, ca sa nu intre radiatia. Nu este cazul la Catedrala, costa mult invelisul de plumb.
Raspunde

Atilla

Acum 8 ani

Mai, draghe, tu ramai in prostia ta!
Raspunde

Odin

Acum 8 ani

Si nu ne îndeamnă nimeni sa finanțăm prin donații catedrala megalomaniei neamului? Sau acum în prag de campaniei au obținut finanțare de la politicienii smeriți în schimbul tradiționalele recomandări de duminică de la slujba?
Raspunde

Catanutsa

Acum 8 ani

Nu e catedrala ta, e a neamului romanesc! Tu spurcatule, du-te la biserica care te-a botezat!
Raspunde

bomba

Acum 8 ani

Cu alte cuvinte are si functia de " Arca lui Noe"...
Raspunde

Farcas

Acum 8 ani

Odine, esti rau intentionat. Catedrala se face din banii credinciosilor care sunt mult mai multi decat necredinciosii. Tu tine-ti banii pentru tigari si bautura ca nu ti-i ia nimeni. Nu mai face pe ignorantul. Departamentul cultelor primeste de la buget fonduri pentru toate cultele din tara:Ortodoxi (adica ROMANI), catoloici, adica unguri, luterani adica sasi, musulmani adica turci si tatari, adventisti, iehovisti, evanghelisti, de ziua 7-a, etc. Toti primesc bani proportional cu numarul credinciosilor, conform recesamantului. De cea nu te miri, mai istetule, ca in Romania s-au reparat pe banii de la cultura toate conacele grofilor unguri, pe banii romanilor? Stii ce sunt aia grofi? Aia de-i biciuiau pe romani si le strigau "bedy olah" adica valah (roman!) imputit, aia de nu le permitea roamnilor sa poarte cizme si costum national, sa aiba romanii biserica de piatra (de aia sunt in Ardeal biserici de lemn), toate bisericile sasilor s-au reparat cu banii romanilor ca sasi nu mai avem, dece Odine nu faceai pe-al dracu si atunci? Cand e vorba de bisericile altora decat ale romanilor, taci si te bucuri, dar daca e pentru biserica romanilor faci clabuci la gura. Ciolos (cica e roman!) nu a alocat fonduri pentru ortodoxie, dar pentru alte biserici neromanesti a alocat. Tu esti roman sau esti dusmanul de serviciu al romanilor? Stii cate geamii s-au facut in Dobrogea? Pe ai cui bani?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus