Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Raluca Turcan, lider de grup în Camera Deputaților

Raluca Turcan, lider de grup în Camera Deputaților

Surse din rândul liberalilor au declarat, luni, pentru Mediafax, că preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, ar urma să fie desemnată liderul grupului parlamentar din Camera Deputaţilor, în timp ce la Senat au fost vehiculate mai multe variante. Conform agenției de presă, liberalii au căzut de acord ca în procesul de desemnare al liderilor de grup să ţină cont de experienţa parlamentară, rezultatul alegerilor, hotărând să evite cumulul de funcţii în actualul Legislativ, au declarat sursele citate.

Deşi Alina Gorghiu a fost vehiculată ca posibil lider al senatorilor PNL, surse din partid au precizat că aceasta s-a retras, pentru această funcţie fiind vehiculaţi recent senatorii Ion Popa, Iulian Dumitrescu şi Marius Nicoară. Alina Gorghiu ar putea face parte din Biroul Permanent al Senatului, au precizat sursele citate.

Într-un stadiu iniţial al discuţiilor a fost vehiculată şi Iulia Scântei, senator de Iaşi, pentru a prelua conducerea grupului PNL din Senat, au declarat surse din partid, dar aceasta este la primul mandat, ceea ce nu ar fi în avantajul grupului PNL din Senat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, ne bucuram muult, de ascensiunea politica a Ucai, speram sincer sa ajunga in stratosfera, si sa uite de noi...Nu ne indoim nici o clipa ca "intelepciunea" d-sale pusa in slujba partidului, ii vor aduce acestuia ''decat succesuri''...Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus