O parte din locatarii blocului nr. 86 de pe Calea Cisnădiei, unde la parter funcționează un supermarket Profi, sunt nemulțumiți de modul în care angajații magazinului depozitează resturile de ambalaje alimentare. Acestea sunt ținute în aer liber, sub geamurile celor care trăiesc în bloc, sau foarte aproape de casa scării. Atât Poliția Locală cât și Direcția de Sănătatea Publică au cerut reprezentanților magazinului să ia măsuri.
Locatarii se plâng de aspectul neplăcut al resturilor de ambalaje, de faptul că multe miros urât chiar sub geamul lor, de modul în care sunt lăsate până aproape de casa scării și de faptul că sunt neîngrădite, atrăgând noaptea gunoieri.
”E greu de trăit în condițiile acestea în propria ta casă. Sunt cantități mari de gunoaie lăsate în fiecare zi la intrarea în scară sau sub geamul locuinței. Voi cum v-ați simți? Gândiți-vă că a fost frig, tocmai am ieșit din iarnă și tot se simte puțin mirosul, oare ce-o să fie la vară când o să le bată soarele? Noaptea vin tot felul de gunoieri care le răstoarnă, le răvășesc, fac gălăgie, dimineața sunt împrăștiate peste tot. Sunt oameni care locuiesc în blocul acesta, avem copii care vor să iasă la joacă. Nu le-am cerut nimic ieșit din comun, doar să le depoziteze într-un mod civilizat și decent”, spune Valentin Remus, unul dintre locatarii nemulțumiți.
Sibienii supărați de modul în care reprezentanții magazinului Profi depozitează resturile au făcut sesizări la Poliția Locală și la Direcția de Sănătate Publică. Ambele instituții publice au atras atenția magazinului că nu procedează corect și că trebuie să ia măsuri pentru a remedia situația.
Poliția Locală a făcut mai multe vizite la adresa respectivă, aplicând măsuri.
”Poliția Locală Sibiu a efectuat un control la această adresă în data de 27.02.2017 și a constatat că firma în cauză a depozitat necorespunzător pe domeniul public mai mulți paleți cu diferite materiale. Agenții Poliției Locale au aplicat o sancțiune contravențională pentru nerespectarea art. 7 lit. C din HCL 210/2001”, au transmis reprezentanții primăriei Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.

Și Direcția de Sănătate Publică a cerut Profi să găsească o altă modalitate de depozitare și să apeleze la o firmă specializată de dezinsecție și deratizare.
”Unitatea depozitează europaleți și deșeurile de carton necorespunzător într-o magazie betonată fără perimetru de protecție, pentru evitarea împrăștierii deșeurilor reciclabile pe spațiul public. S-au formulat prescripții, cu termene de realizare conform competențelor instituției noastre privind asigurarea unui perimetru de protecție și îndepărtarea ritmică a deșeurilor reciclabile, precum și efectuarea de prestări servicii cu o firmă autorizată de dezinsecție, deratizare în spațiul de deratizare”, arată directorul executiv al DSP Sibiu, dr. Gabriel Budescu, într-un răspuns transmis unui locatar.

Întrebați de ce depozitează resturile de la ambalaje în modul acesta, angajații magazinului spun că ei n-au nicio vină și că fac ce li s-a spus.
Lanțul de magazin Profi din România aparține fondului Mid Europa Partners. El a fost vândut la finalul anului trecut de un alt fond de investiţii, Enterprise Investors, pentru prețul de 533 milioane de euro. Începând cu primăvara acestui an, din acționariatul Profi face parte și Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în urma unei injecții de capital de 25 milioane de euro, anunță Ziarul Financiar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sănătatea Publică Sibiu , Ziarul Financiar , Enterprise Investors , Turnul Sfatului , Calea Cisnadiei , Banca Europeană , Poliția Locală Sibiu , Sănătate Publică , Gabriel Budescu , Poliția Locală , Mid Europa Partners , Atât Poliția Locală , Agenții Poliției Locale Sibiu , Și Direcția Județeană , Valentin Remus
Vizualizari: 4001
Ultimele comentarii
Acum 28 minute
Newman
Acum 31 minute
Ddd
Acum 34 minute
UnPSDist mandru
Acum 38 minute
ID
Acum 41 minute
Dragos