În fiecare an, pe 31 mai, se sărbătorește Ziua Mondială Antifumat, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Cu acest prilej, personalul medical al Clinicii Polisano va organiza o campanie antifumat până în 30 iunie, pregătind mai multe discount-uri pentru diferite analize.
OMS privește consumul de țigări ca pe o epidemie, deoarece provoacă anual moartea a 5,4 milioane de oameni și este cea mai importantă cauză de deces ce poate fi prevenită. De aceea, OMS a hotărât în 1987 că trebuie să existe anual o zi în care la nivelul tuturor statelor lumii să fie atrasă atenția asupra pericolelor la care se expun fumătorii și asupra importanței punerii bazelor unor politici care să ducă la reducerea consumului de țigări.
Personalul medical al Clinicii Polisano aderă cu toată convingerea la Ziua Mondială Antifumat prin promovarea unui pachet promoțional care cuprinde măsurarea unor parametri biologici și funcționali esențiali în depistarea precoce a anumitor afecțiuni pulmonare sau cardiace ce pot fi cauzate de fumat. Pachetul promoțional în valoare de 275 lei (cu un discount de 25% față de prețul investigațiilor individuale) cuprinde: o hemoleucogramă completă, o radiografie pulmonară în două planuri, spirometrie, consult pneumologic și un consult cardiologic, inclusiv EKG cu interpretare. Propunem pacienților și un pachet Family (două persoane) în valoare de 500 de lei, iar alte investigații necesare (la recomandarea medicului) vor beneficia de o reducere de 10%.
„O radiografie digitală pulmonară efectuată la Clinica Polisano prin tehnica digitală cu expunere minimală reprezintă o doză minimă de iradiere, de 25 de ori mai mică decât expunerea la fumat timp de un an de zile. Deci ce alegeți? Sa fumați în continuare, expunându-vă la radiații prin fumat sau să faceți o radiografie digitală pulmonară al cărei rezultat este eliberat pe loc în Clinica Polisano? În plus, veți beneficia de consulturi oferite de medicii noștri specialiști în pneumologie și cardiologie, care, prin recomandările oferite, vă vor ajuta să aveți o viață mai sănătoasă”, transmit reprezentanții Clinicii Polisano.
Perioada de desfășurare a campaniei este 31 mai – 30 iunie 2017, toate investigațiile având loc la Clinica Polisano din str. Constituției, nr. 24, Sibiu, pe bază de programare la tel. 021 93 83.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Clinica Polisano , Astra film festival , Organizaţiei Mondiale , Clinicii Polisano , Fântânița Haiducului , Ziua Mondială Antifumat
Vizualizari: 1797
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Toma
Acum 2 ore
K.Samuel
Acum 2 ore
Un sibian vero
Acum 2 ore
Pentru barosanu
Acum 3 ore
1989