Primul concurs de kendama organizat la Sibiu de către cei de la Mindspot în cadrul Festivalului Familiei a strâns mai bine de 250 de copii interesați să își demonstreze calitățile în jocul care recent a „invadat“ România.
„Au venit inclusiv din București sau din Focșani, de exemplu, dar și din alte localități. On-line s-au înscris până în seara de dinaintea concursului 220 de participanți, dar și aici au venit și s-au înscris mulți alți copii interesați“, spune Marilena Pascu, din partea Mindspot. Concursul s-a desfășurat în parcul Sub Arini, în fața stadionul municipal, pe două categorii, începători și avansați. Concurenții din fiecare categorie au avut de îndeplinit câte zece „trick-uri“. „Competiția s-a desfășurat în grupe de câte patru concurenți și, de fiecare dată, primii doi care reușeau cele zece «trick-uri» treceau în etapa următoare“, mai explică Marinela Pascu. În total, în urma primei competiții de acest fel din Sibiu au fost desemnați 20 de câștigători, câte zece pentru fiecare categorie. Premiile au constat în jocuri kendama, tricouri și „loopere“.
Foto: Mindspot
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astra film festival , Parcul Sub Arini , Arvato Bartelsmann , Kendama Ninja , Festivalului Familiei , Concursului Internaţional , Gnoato Est , Harley Burger , Marinela Pascu , Pentru Sibiu , Fântânița Haiducului , Marilena Pascu
Vizualizari: 3710
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Ron
Acum 10 ore
Mariana Deacu
Acum 10 ore
BittDanman
Acum 10 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 11 ore
Gheo Poplaceanul