Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Preotul Pomohaci cere autosuspendarea din preoţie. Acesta invocă motive medicale

Preotul Pomohaci cere autosuspendarea din preoţie. Acesta invocă motive medicale

Preotul Cristian Pomohaci, acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, a depus o cerere de autosupendare din preoţie, invocând motive medicale, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

"Preotul Pomohaci a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale. Mâine este ultima zi din cele 30 pe care le-a avut la dispoziţie pentru a aduce probe reale în favoarea nevinovăţiei sale. Până acum, nu a adus niciuna. Dacă nici mâine nu aduce un argument consistent, poimâine (joi- n.red.) se va declanşa cercetarea Consistoriului eparhial. Mâine sau poimâine (miercuri sau joi - n.red.) Arhiepiscopia Alba Iulia va oferi un comunicat de presă pe această temă", a declarat Bănescu.

Duminică 30 iulie, Pomohaci este invitat la ediția a 47-a Festivalului “Sus pe muntele din Jina”, după ce a fost primit cu aplauze la Gura Rîului, la la Festivalul Bujorul de munte.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale, în cauză urmând a fi făcute cercetări, au declarat reprezentanţii Parchetului pentru Mediafax.

Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci, îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, "ceva special", amintindu-i cum s-au întâlnit.

Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moşuni din judeţul Mureş, care aparţine de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

Preotul susţine că este nevinovat şi are timp să-şi demonstreze nevinovăţia în faţa Eparhiei din Alba Iulia, acesta fiind, în prezent, oprit de la slujirea slujbelor bisericeşti.

foto Mediafax

Citește și

Cristian Pomohaci, primit cu aplauze la Gura Rîului. ”Prin părintele Pomohaci, Dumnezeu ne iubește” VIDEO

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

21 comentarii

cine,ce?

Acum 6 ani

se da ranit acuma..... ca sa poata racola in voia domnului
Raspunde

interlopul

Acum 6 ani

Cat esti de fraier
Raspunde

PaceFacatorul de la Varsovia

Acum 6 ani

I-o fi aparut o pata maro pe undeva,Doamne apara si pazeste!
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

Rușine si cei de la jina al mai si invita la festival decparca nu mai sint și alți cîntăreți de muzica populară doar schimonositul asta
Raspunde

gigi contra

Acum 6 ani

De ce nu l-ar invita, draga vecina? Ce are muzica cu homosexualitatea? Freddy Mercury, George Michael au fost homosexuali, Ricky Martin,Eelton John sunt homosexuali si pt. aia sustin concerte in toata lumea... Numai la noi e vanatoare de vrajitoare... Daca asta e orientarea lui ce poate sa faca? Daca le-a facut propuneri unora, aceia trebuia sa-l reclame imediat sau sa-i sea 2 pumni in co.... nu sa-l inregistreze ca sa stoarca apoi bani... Lasa-l sa cante! Te deranjeaza, nu-l mai asculta!
Raspunde

mara

Acum 6 ani

nu ati inteles nimic din toata nebunia asta ......nu vedeti ca e clar o campanie clara impotriva bisericii si asta s-a spus de ani de zile de sfinti parinti ca asa o sa vina peste cativa ani si uite e ceea ce au zis Pai nu vedeti pe cine aduc in televiziuni sa defaimeze preotii ia uitativa bine ..... tineri din familii deocheate cu si fara servici cu tot felul de ocupatii deocheate si chiar cu antecedente Da astia stiu intr-adevar sa castige bani usor .....si uite cum se duc la televiziuni si spun ce vor uniii si primesc bani gramada si pana la urma de la cine ? de la cei care fac audienta Ia sunati intr-o zi la o emisiune si intrebati cat primesc ptr asa servicii de denigrare cu si fara probe ????!!!! Daca Pomohaci nu a cedat santajului si nu a dat bani excrocilor ( cu probe de ani de zile vezi doamne ) acum le face jocul ziaristilor , vanatori de senzatii tari .Pai se faca reportaje si emisiuni cu copii talentati si apreciati cu cazuri educative sa aiba copiii ce invata si sa te uiti la emisiuni educative si frumoase nu la tot felul de cazuri exagerate si tot felul de scenarii facute de ziaristi ca sa le mearga leafa ....asta ce Lasati ca justitia si patriarhia sa-si faca treaba ca daca porcaria asta care o fac ziaristi acum cu acele persoane dubioase aduse in platouri cu dovezi de ani si ani ar fi chiar asa de reala in totalitate si toti se bat in piept ca o stiu ....cum de justitia si clerul bisericesc nu stia nimic ? De ce nu l- i s-a intamplat asemenea chestii la copiii cu educatie si din familii inchegate cu preocupari educative ptr ei si copiii lor si de ce nu au venit la emisiuni parinti sa spuna ce au patit copiii lor .......ca sa fim seriosi ca nu ai sta linistit sub nici o forma sa-ti vezi copilul batjocorit fie el si presedintele tarii la mijloc Cat adevar si cat santaj e vom vedea prin prisma justitiei........in rest noi sa ne vedem de treaba noastra si de educatia copiilor nostri prin activitati educative si nici intr-un caz uitatul la emisiune care denigreaza si tot ce mai e bun in tara asta
Raspunde

cine,ce?

Acum 6 ani

daca biserica e atat de curata cum de poate fii implicata in astfel de scandaluri? ceva urat so intamplat acolo. copiii din familii bune nu sunt destul de vulnerabili incat sa poata profita de ei animalele astea ca popohaci sau popa ala din husi. justitia si biserica nu fac nimica sau mai degraba musamalizeaza chestiile astea, daca opinia publica doarme. tu dute in continuare la biserica si eventual lasati si copilu singur cu popohaci, daca asta crezi tu ca este corect.
Raspunde

mara

Acum 6 ani

Daca esti cu mintea limpede si -ti cresti copiii cumsecade nu ti se poate intampla absolut nimic si nimeni nu te pate corupe daca te bucuri doar de banii castigati cinstit de tine si nu umbli dupa tot felul numai sa nu muncesti si sa santajezi Lucru e destul in tara asta numai sa vrei sa muncesti si sa te bucuri de ceea ce faci si castigi
Raspunde

SB 10 NUT

Acum 6 ani

Cred ca vorba de copiii care nu au obsituatie asa fericita, facandui vulnerabili la santaj emotional (religios) din partea unor "perdoane de incredere" respectiv "lideri spirituali". Pomohaci facea si manari cu niste pachete de pomana care dupa ce le cumparai si le dadeai la altar el le mai vindea de catva ori. Iar descantecele sau exorcizarile sunt interzise de BOR, asa ca nu poate fi vorba devbani cinstiti in cazul lui Pomohaci.
Raspunde

cine,ce?

Acum 6 ani

mara gandesti ca un crestin (din varietatea ortodoxa) adevarat, daca la puradelu tau ii merge bine pe restu dai dracu. popohaci este un sarlatan pedofil, nu cred ca ar trebui sa se bucure de ceea ce face si castiga.
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

Toți care al pupam fund pe Pomohaci se vede ca nu au copii si nici habar nu au de fapt ce rol are un preot in viața noastra .In nici un caz ce face Pomohaci
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

Comentariile lui Gigi contra sint dea dreptul penibile nu degeaba și-a pus ,,numele" Contra e într-adevăr un susținător înfocat a lui Pomohaci
Raspunde

Vecina

Acum 6 ani

CINE CE e singurul om cu mintea întreaga dintre cei care au facut comentari ka acest subiect in rest...
Raspunde

cine,ce?

Acum 6 ani

esti o scumpa vecina
Raspunde

Gyuntar dela Ooy

Acum 6 ani

Pe popa-l doare la bastarca de comentariile voastre! Sau, cine știe ce mesaje subliminale-i transmitetz, sperând sa-i intratz in gratzii...Bah Gicane, contra-i de la contra "naturii"?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus