Joi,
29.09.2022
Ploi Scurte
Acum
12°C

Scad sumele încasate din impozitele sibienilor. Primăria îi invită în on-line, fără parole

Scad sumele încasate din impozitele sibienilor. Primăria îi invită în on-line, fără parole

În condițiile punctele de încasare în numerar a impozitelor locale au scăzut în Sibiu cu câteva zeci, au scăzut și încasările la bugetul local față de anul trecut. În acest context, Primăria a lansat un “instrument simplificat“ pentru plata taxelor și impozitelor locale: XPress.

Sumele încasate din impozitele și taxele persoanelor fizice din Sibiu au scăzut în primele două luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a lui 2017. Scăderea nu este una amplă (6,9 milioane de lei din impozitele pe case și terenuri în 2018, față de 7,09 milioane de lei în 2017), dar este o situație rară, având în vedere că, până acum, sumele încasate de la populație au fost în creștere de la an la an prin extinderea bazei de impozitare și, o dată la trei ani, prin indexarea impozitelor cu indicele inflației.

2017 2018
Impozit pe clădiri de la persoane fizice 5.468.364 5.335.774
Impozit pe terenuri de la persoane fizice 1.621.912 1.646.957
Total 7.090.277 6.982.731
 

Sursa: Rapoartele de execuție bugetară transmise ANAF

Scăderea încasărilor din impozitele și taxele pe proprietate – încasări ale căror primă scadență este la finele acestei luni – vine în contextul în care Primăria Sibiu a suspenda colaborarea cu operatorul de plăți în numerar PayPoint, din decembrie anul trecut. Odată întreruptă această colaborare pe motiv de “lipsă a avizelor necesare“, numărul locurilor în care sibienii persoane fizice își pot achita dările locale a scăzut amplu (rețeaua PayPoint include peste 50 de puncte în municipiul Sibiu).

Practic, după întreruperea colaborării cu PayPoint, sibienii mai au posibilitatea de a plăti ăn numerar impozitele la cele nouă puncte de lucru ale Poștei Române și la cele două puncte de încasare ale Direcției fiscale, aflate în sediile Primăriei din Piața Mare și, respectiv, bulevardul Victoriei.

Online e mai simplu

În acest context, Primăria anunță că a lansat o nouă variantă de încasare a impozitelor și taxelor locale, doar că on-line. Și într-o variantă simplificată față de cele de până acum, în sensul că impozitele și taxele locale pot fi plătite pe site-ul Primăriei (sibiu.ro), dar fără a mai fi nevoie de crearea și accesarea unui cont. “Primăria Sibiu dezvoltă platforma existentă și oferă sibienilor un instrument simplificat de plată a taxelor și impozitelor fără autentificare denumit PLATA XPRESS: fără cont, fără parolă, în trei pași simpli. Acest instrument este valabil pentru plata impozitelor și a taxei de salubrizare pentru care se emit decizii de impunere cu coduri de bare“, se anunță într-un comunicat al Primăriei Sibiu.
“Dorim să simplificăm cât mai mult procedurile de plată electronică pentru a le face mai atractive pentru cetățeni. În ziua de astăzi, când există o așa de mare varietate de instrumente de plată, nu trebuie să se mai stea la coadă la ghișeu”, Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu
Odată cu introducerea noului sistem de plată, rămâne activă și vechea metodă, care presupune crearea unui cont în rețeaua Extranet a Primăriei Sibiu. Spre diferență de noul instrument de plat online, sistemul mai vechi care are la bază crearea unui cont permite vizualizarea debitelor în timp real, dar și corespondența on-line cu administrația locală. Potrivit reprezentanților administrației locale, din cei câțiva zeci de mii de contribuabili ai orașului, aproximativ 7.700 au folosit, anul trecut, instrumentele on-line pentru plata impozitelor și taxelor locale (comparativ cu cele aproximativ 200 de operațiuni de plată contabilizate în 2012).

În afara acestor instrumente, impozitele și taxele locale pot fi achitate și prin virament bancar.

site xpress

Cei trei pași pentru plata impozitelor prin XPress Sursa: comunicat Primăria Sibiu

PASUL 1: Accesați platforma de e-administrație de pe site-ul www.sibiu.ro, apoi secțiunea PLATA XPRESS (aceasta poate fi găsită apăsând din bara orizontală meniul E-administrație, apoi apăsând butonul Taxe și impozite, care va redirecționa utilizatorul către serverul extranet.sibiu.ro. Pe această nouă pagină, va putea fi găsit butonul Plata Xpress)

PASUL 2: Completați formularul simplu cu: - Șirul de numere de sub codul de bare înscris pe decizia de impunere pe care ați primit-o acasă, prin poștă (colțul din dreapta sus). Puteți efectua plata fie în nume propriu pentru sumele pe care le aveți personal de plată, fie pentru altă persoană, dacă aceasta vă pune la dispoziție decizia de impunere. - Suma exactă de plată înscrisă pe decizia de impunere sau suma plății parțiale - Adresa dumneavoastră de email pentru ca Primăria Sibiu să vă transmită dovada plății

În acest punct puteți să bifați opțiunea “Doresc notificări pentru termenele de plată viitoare” pentru a beneficia de încă un serviciu oferit de Primăria Sibiu. La următoarele termene de scadență pentru plata taxelor și impozitelor veți fi atenționați prin email cu privire la următoarele termene de plată pentru a evita astfel penalitățile de întârziere. Dacă bifați această opțiune, veți fi rugați să completați numele și CNP-ul dumneavoastră sau al persoanei în numele căreia efectuați plata.

De asemenea, în acest punct puteți bifa opțiunea “Doresc să primesc știri despre activitatea Primăriei” și din acel moment veți primi pe email newsletter-ul Primăriei Sibiu din care veți afla despre proiectele administrației locale pentru oraș și informații utile despre serviciile oferite.

PASUL 3: Completarea unui formular obișnuit pentru plata electronică cu datele cardului bancar. Sistemul acceptă pentru plată orice card bancar Visa, Visa Electron, MasterCard și Maestro. În cazul în care plătiți pentru altă persoană, plata se poate face fie cu cardul emis pe numele respectivei persoane – dacă aveți datele – fie cu cardul dumneavoastră.

La finalul operațiunii, veți primi o confirmare a plății pe email, reprezentând chitanța dovadă a plății“.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Alex

Acum 4 ani

Io inteleg ca la ardeleni e o problema sa n-ai tu lucru' tau, da' sa stiti ca ghiseul.ro merge.
Raspunde

sibian100%

Acum 4 ani

Asa se intampla cand mumarul de olteni din Sibiu creste,creste si numarul celor care nu platesc darile.Am vazut cu ochii mei cum se comporta sudistii atunci cand am venit cu trenul de la mare.Nu platesc bilet chiar daca merg de la Bucuresti la Slatina iar cand sunt gasiti in neregula invoca ba mizeria din tren,ba coada de la casa de bilete.Si asa au facut 100 % dintre ei ,chiar si familii intregi cu copii.Tupeu si nesimtire.
Raspunde

money

Acum 4 ani

Se plateste f usor pe siteul primariei.Verificat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus