Duminică,
08.09.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Noi lucrări de artă pe străzile Sibiului. Ce artişti vor picta zidurile la SISAF 2018

Noi lucrări de artă pe străzile Sibiului. Ce artişti vor picta zidurile la SISAF 2018

Peste 30 de artiști vor colora zidurile din Sibiu cu lucrări de artă stradală, la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Street Art - SISAF, desfășurată în perioada 2-8 iulie 2018.

În urma selecției de proiecte organizată în luna aprilie, peste 100 de lucrări street art au fost propuse din 20 de țări din întreaga lume pentru a revitaliza zona urbană a Sibiului. Pe baza criteriilor selecției, juriul a decis lista artiștilor care vor îmbogăți Turul de Artă Stradală din Sibiu cu 18 murale noi. Astfel, 22 de artiști români și alți 3 artiști internaționali se alătură demersului amplu, dedicat comunității locale – Sweet Damage Crew, Robert Obert sau Ortaku, printre mulți alții din România, dar și Dinho Bento din Brazilia, Kirill Stefanov din Rusia și Wasp Elder din Anglia.

Picturile murale de la SISAF 2018 vor fi realizate pe zidurile gri ale unor școli din oraș, alăturându-se celor 48 de lucrări care se regăsesc deja pe 12 dintre instituțiile de învățământ din Sibiu. Totodată, în acest an vor fi adăugate, în premieră, o serie de ziduri din locații alternative inedite pe care artiștii invitați le vor transforma în lucrări demne de a fi expuse în galeria de artă în aer liber a Sibiului.

SISAF3

În completarea lor, o echipă de artiști din Franța va participa în toate cele 7 zile de festival, în baza unui schimb de experiență, iar o parte dintre participanții care au respectat tema ediției - #CanYouFeel, au primit câte un panou ce va fi plasat în principala zonă a festivalului, pe care își vor implementa lucrarea sub privirile publicului.

În paralel cu munca depusă de artiștii street art, Sibiu International Street ART Festival propune un program complex, care va fi anunțat în curând. Acesta cuprinde concerte, conferințe și dialoguri despre artă, întâlniri cu artiștii, workshop-uri, seară de film și o expoziție de fotografie.

Mai multe detalii despre festival găsiți pe www.streetartfestival.ro

SISAF2

Lista completă a artiștilor:

Alin Trif, Cage - Sweet Damage Crew, Cazacincu Bogdan, Dinho Bento (Brazilia), Florin Radu Spoitoru, Irina - Graffete, John.S, Kirill Stefanov (Rusia), Luchian, Maria Bălan, Mircea Popescu, Optics Crew - Lost.Optics & Pren, Ortaku, Otto Constantin, Pandele - Sweet Damage Crew, Paula Duță, Pisica Pătrată, Recis - Sweet Damage Crew, Robert Obert, Robert Roca, Roxie Netea, Scutaru Cristian, Taci - Sweet Damage Crew, The Orion, Vonbutch, Wasp Elder (Anglia).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

eu

Acum 6 ani

foarte frumos si interesant!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus