Luni,
12.05.2025
Innorat
Acum
2°C

Furnizarea apei va fi întreruptă pentru locuitorii de pe mai bine de 20 de străzi din Șelimbăr

Furnizarea apei va fi întreruptă pentru locuitorii de pe mai bine de 20 de străzi din Șelimbăr

SC Apă Canal SA anunță faptul că în prima parte a săptămânii viitoare, timp de aproximativ șapte ore, furnizarea apei va fi întreruptă, parțial, în Șelimbăr, pentru efectuarea unor lucrări.

Lucrările executate de SC Gat Construct SRL vizează cuplarea noilor rețele de pe strada Tudor Vladimirescu și sunt programate să se desfășoare marți, 11 septembrie, între orele 08:00 – 15:00. Conducta de pe strada amintită urmează a fi cuplată la cea de pe strada Mihai Viteazul. “Pe durata intervenției se va întrerupe furnizarea apei în cartierul Tineretului și pe străzile Dealului, M. Kogălniceanu, Adrian Păunescu, Călugăreni, Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, Decebal, Petru Aron, N. Bălcescu, G. Bacovia, Tudor Vladimirescu, Crișan, Cloșca, Horea, Țebea, Gheorghe Doja, Bobâlna, Mihai Viteazul (în perimetrul delimitat de râul Seviș și strada Bobâlna), Fagului, Stejarului, Pinului, Bradului, Frasinului, Arinului, Carpenului. De asemenea, în intervalul menționat se va sista alimentarea cu apă pentru abonatii din zona DN 1 (reprezentanțele Skoda, Tess, Renault și fosta discotecă Extaz)“, anunță reprezentanții SC Apă Canal SA într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.

Cei care doresc informații suplimentare pot contacta reprezentanții societății furnizoare de apă prin Dispecerat, la numerele de telefon 0269/222.777 sau 08008.202.202 (telverde).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus