Joi,
20.11.2025
Parțial Noros
Acum
13°C

Liberalii vor adunări publice mai ușor de organizat. ”Legea vine din epoca mineriadelor”

Liberalii vor adunări publice mai ușor de organizat. ”Legea vine din epoca mineriadelor”

PNL vrea ca singura instituție care s-ar putea opune organizării unui miting să fie o instanță de judecată. Liberalii propun modificarea Legii nr. 60/1991 a adunărilor publice, astfel încât articolul 3 să aibă următorul conținut: ”nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, protestele politice, precum și cele care se desfășoară în piețe, în alte locuri în aer liber, trotuare, ori în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. În cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile dețin indicii sau date că desfășurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligația să solicite din timp primarilor, unităților de jandarmi competente teritorial și poliției locale sprijin de specialitate”, se arată în proiect.

Liberalii susțin că autoritățile locale nu au dreptul de a refuza cererea de organizare de adunări publice, în plsu ar trebui să asigure securitatea celor prezenți. ”Decizia ICCJ privind Legea adunărilor publice (60/1991) precizează că organizarea adunărilor publice trebuie declarată prealabil autorităților publice. Din păcate, practica autorităților publice înțelege această declarare prealabilă ca o formă de autorizare de facto, ceea ce poate duce la interpretare abuzivă a legii și la încălcarea libertății de exprimare și a libertății întrunirilor consacrate de articolul 39 din Constituția României. Trebuie spus că Legea 61/1991 vine din epoca mineriadelor și trădează resorturi antidemocratice în contradicție flagrantă cu evoluția societății românești. Legea actuală a adunărilor publice poate deveni o reală piedică în organizarea unor manifestații politice pașnice, mai ales atunci când este folosită cu rea-credință și abuziv așa cum s-a întâmplat cu protestele din 10 august. Este nevoie de o modificare legislativă care să precizeze clar care sunt situațiile în care este necesară autorizarea manifestațiilor publice. După declararea prealabilă a unui miting, este obligația autorităților să asigure condițiile de securitate pentru desfășurarea acestuia. Interzicerea unei manifestații nu trebuie să mai aparțină autorităților publice care să decidă după bunul plac, singura autoritate care poate interzice un miting trebuie să fie o instanță de judecată”, susține președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Tristete

Acum 7 ani

Aberante ideile acestei femeiusti care traieste bine de ani doar in ura si atatari dupa scoala basescu pe spatele sibienilor Ca organele locale s au edilul sa nu mai aiva dreptul de a aproba s au nu o adunare publica indiferent de scop dar are obligatia sa asigure linistea cu jandarmi si cu alte unitati de a asigura demostranti Obligatiile de aprobare sa fie prin instanta de judecata ...Complicat uni cu aprobari alti cu munca iar responsabilitate la nimeni ...Dar Legea sa schimbat..si este aspra acuma ...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Baronul

Acum 7 ani

de gafele lui Klausi prin ITALIA - nu indrazniti fratilor REPORTERI ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus