Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care votul în Diaspora pentru alegerile prezidenţiale este extins la trei zile. Românii din afara ţării vor putea vota la alegerile prezidenţiale pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică. Legea introduce, de asemenea, votul prin corespondență și votul electronic. „Promulg astăzi, acum și aici legea care ar trebui să le asigure românilor din străinătate posibilitatea de a-și exercita dreptul de vot fără a mai fi nevoiți să aștepte ore în șir la coadă și fără să se teamă că nu vor putea să voteze pană la închiderea urnelor. Așadat legea este promulgată. Nouă lege introduce votul anticipat, permite votul prin corespondentă și reprezintă un prim pas menit să creeze condiții pentru exercitarea dreptului de vot pentru toți cetățenii. Solicit Guvernului, MAI, MAE și AEP să dea dovadă de maximă responsabilitate pentru punerea în aplicare a legii și pentru organizarea în bune condiții a votului. De asemenea, fac apel la parlamentarii români de diasporă, la membri ai corpului diplomatic, la partidele politice, la societatea civilă, dar și la mass-media să informeze populația cu privire la noile prevederi ale legii”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferință susținută la Cotroceni.
Legat de decizia Curții Constituționale prin care anumite propuneri pentru modificarea Consitutției nu au fost acceptate de judecători, Iohannis a răspuns: ”Nu este nicio tragedie că anumite propuneri din proiectele de modificare a Constituției au fost invalidate, așa cum au clamat unele voci în spațiul public. Pur și simplu, partidele vor trebui să vină acum cu alte variante de schimbare a legislației, care să conducă la același rezultat: transpunerea cât mai urgentă în lege a voinței populare. Decizia CCR nu schimbă cu nimic realitatea: după votul din 26 mai, Parlamentul nu va mai putea niciodată să legifereze amnistia și grațierea corupților, pentru că ar încălca flagrant voința poporului, exprimată categoric și în mod democratic la referendum. Este un principiu stabilit tot de Curtea Constituțională”, a mai precizat Iohannis.
Turcan: PNL s-a luptat până la capăt astfel încât românii din străinătate să nu mai fie umiliți
Legea privind votul în Diaspora a venit la propunerea liberalilor. ”Am reușit să modificăm legislația electorală pentru ca românii din diaspora să poată vota. PNL s-a luptat până la capăt astfel încât românii din străinătate să nu mai fie umiliți și să stea la cozi pentru a-și exercita un drept constituțional, acela de a vota. Astfel, la următoarele alegeri în afara țării: Se va putea vota timp de 3 zile, de vineri până duminică, inclusiv; Românii vor putea să voteze până la ora 23.59; Listele de vot în străinătate se vor genera electronic; Se va suplimenta numărul secțiilor de votare și personalul implicat în procesul electoral”, a anunțat președinta grupului PNL din Camera Deputaților, Raluca Turcan.
PNL susține că următorul pas pentru simplificarea procesului electoral trebuie să fie trecerea la votul electronic, atât în țară, cât și în străinătate.
Iniţiativa legislativă modifică următoarele legi: Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României; Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă; Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Solicit Guvernului , Camera Deputatilor , Camerei Deputaților , klaus iohannis , Raluca Turcan , Preşedintele Klaus Iohannis , referendum , PNL , Președintelui României , Curtii Constituționale , Curtea Constituţională , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1106
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Joe Doe
Acum 2 ore
MergeTreaba
Acum 2 ore
Asdfasdf
Acum 2 ore
Georje
Acum 2 ore
Uncas