Fostul director al Tarom, Mădălina Mezei, l-a acuzat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc de faptul că i-a cerut să oprească la sol avioanele companiei în care urmau să se îmbarce parlamentari ai opoziției din diferite zone ale țării, care urmau să ajungă la București să voteze moțiunea împotriva Guvernului Dăncilă.
Ministrul Răzvan Cuc a recunoscut, vineri, că s-a interesat de cursele aeriene care aduceau parlamentarii la Bucureşti în ziua moţiunii. El susține că voia să se îngrijească de bunul mers al moţiunii depuse împotriva guvernului din care făcea parte şi el. Auzise - de la opoziţie - că cineva ar vrea să le pună beţe în roate aleşilor opoziţiei. Numai că fostul director al TAROM, Mădălina Mezei, demisă la câteva zile după moţiune, spune că cel care voia să blocheze parlamentarii pe aeroport, ca să nu ajungă să voteze ar fi fost chiar ministrul Cuc. Mădălina Mezei a venit, vineri, cu detalii clare. Susține că era vorba de cinci curse dintre cele folosite frecvent de aleşii care nu ar putea să vină cu maşina de la distanţe aşa mari. „Inițial era vorba de cinci zboruri: Timișoara (două), Baia Mare, Oradea, Satu Mare. Mi-a cerut să identific senatorii și deputații aflați la bord, i-am arătat, apoi a spus că mă contactează a doua zi. A doua zi, domnul ministru m-a chemat şi mi-a zis că trebuie să anulăm una dintre curse. Eu i-am spus că, din păcate, nu stă în puterea mea”, a declarat Mezei la Digi24. Fosta șefă a TAROM a mai spus că ar fi fost vorba de 4-5 parlamentari care rezervau constant cursele respectvie. În cele din urmă, moţiunea a trecut, la o diferență de fix cinci voturi. În lipsa lor Guvernul Dăncilă ar fi supraviețuit.
I se cere demisia chiar din PSD
Doina Pană, fostul ministru PSD al mediului, consideră că ministrul demis al transporturilor, Răzvan Cuc, ar trebui să-și dea demisia de onoare, dacă se simte „cât de cât vinovat” în scandalul cu fosta șefă de la TAROM, Mădălina Mezei, care îl acuză că i-ar fi cerut întârzierea unor curse aeriene ce ar fi urmat să-i transporte pe cinci parlamentari din provincie la București, joi, în ziua moțiunii de cenzură. „Există Corpul de Control al prim-ministrului și la TAROM, și la Ministerul Transporturilor”, a menționat Doina Pană, prezentă, vineri seara, în emisiunea „24/7” de la Digi24. „Cine a greșit să plătească! Nicio problemă”, a spus Doina Pană. „Nu vă supărați, dacă este adevărat, nu ai cum altfel. Eu sper că totuși nu este”, a adăugat fostul ministru al mediului, membră PSD.
Întrebată ce ar trebui să facă Răzvan Cuc acum, când încă este ministru interimar și din această poziție cauzează prejudicii de imagine mari în campanie, Doina Pană a oftat prelung și a declarat: „Nu știu ce să vă spun. Teoretic, ar trebui să-și dea demisia de onoare, dacă te simți cât de cât vinovat. Dacă ești neîndreptățit total, nu. Cum am înțeles că nici dl. Barna nu-și dă demisia pentru că DLAF-ul îl anchetează”, a adăugat Doina Pană, conform Digi24.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: PSD , ministerul transporturilor , Satu Mare , Baia Mare , Răzvan Cuc , Guvernului Dăncilă , scandal , motiune , Doina Pană , Ministrul Răzvan Cuc , Mădălina Mezei , Există Corpul , Guvernul Dăncilă , Tarom
Vizualizari: 1167
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Aaa
Acum 2 ore
Panamera
Acum 2 ore
Feketecica
Acum 3 ore
Pol-Pot
Acum 3 ore
Asdfasdf