Vineri,
07.08.2020
Parțial Noros
Acum
30°C

Revelion 2020: Ce petreceri se organizează în Sibiu

14 Decembrie 2019 11:30

Revelion 2020: Ce petreceri se organizează în Sibiu

Sibiul va marca trecerea dintre ani prin mai multe evenimente inedite împărțite în toate colțurile orașului. Începând cu „clasica" seara de Revelion 2019-2020 din Piața Mare, unde Primăria Sibiu a pregătit mai multe concerte, până la petreceri latino sau concerte de muzică clasică, Sibiul are câte ceva pentru fiecare. Restaurantele s-au pregătit cu meniuri complexe, executate de bucătari premiați sau din produse locale. Pentru cei mai petrecăreți cluburile sau pub-urile s-au înarmat cu cei mai buni DJ pentru noaptea dintre ani.

Primăria Municipiului Sibiu organizează în Piața Mare o petrecere de 800.000 de lei. Costul include programul artistic, logistica și scenotehnica, precum și spectacolul pirotehnic care va marca trecerea dintre ani.  Pe scena din Piața Mare vor urca mai mulți artiști cunoscuți din România și Republica Moldova. Spectacolul va începe la ora 21:30 cu The Motans, Felii, Corina Chiriac, Luminița Anghel, Daniel Iordăchioaie și Adrian Daminescu.

Revelion-2020

Filarmonica de Stat Sibiu

Filarmonica de Stat Sibiu continuă tradiția de a sărbători Anul Noul printr-un elegant concert de muzică clasică, ediția a XI-a a Concertului de Anul Nou, eveniment organizat de UCIMR. Tema evenimentului din acest an este „Vis”. Un cod sub care numeroși compozitori mari ai Europei au compus pentru astfel de seri magice și ale căror lucrări vor putea fi audiate în cadrul concertului. Evenimentul se va desfășura la Sala Thalia și va avea și cu această ediție două reprezentații: 31 decembrie de la ora 18:00 și 1 ianuarie de la ora 18:00. Gazda evenimentului va fi și în acest an jurnalistul Marius Constantinescu.

filarmonica de stat anul nou

Va concerta Orchestra ICon Arts, sub bagheta dirijorului Gabor Werner din Ungaria, invitat special cu prilejul acestui eveniment. Soliștii, cu o bogată reputație internațională, vor fi alături de publicul din Sibiu cu ocazia acestui eveniment aparte. Invitați vor fi îndrăgita solistă Rodica Vica și Ciprian Dancu – reputat artist al clarinetului. Pe scenă vor urca soliști balerini ai Teatrului de Balet din Sibiu, cu o coregrafie aparte semnată de Aleisha Sibhoun Prodea. Programul serii va cuprinde lucrări ale compozitorilor Beethoven, Mozart, Haydn, Rossini, Weber, Schubert si alte surprize muzicale. Prețul unui bilet este de 50 de lei și poate fi achiziționat on-line.

Revelion Latino

Hugo Dance Academy invită pasionații de muzică latino la o petrecere tematică, unde 90% din muzică va conține ritmuri latino, iar 10% va fi muzică aleasă de participanți. Petrecerea de trece între ani va include bufet suedez și șampania, dar restul băuturilor vor fi achiziționate separat de la bar. Pentru o astfel de petrecere sibienii vor trebui să achite 120 de lei de persoană. Pentru cei care își doresc să continue petrecerea și a doua zi, intrarea este de 50 de lei de persoană. Locurile sunt limitate, iar plata se face în avans la studioul HDA.

latino

Restaurante, Cluburi și Pub-uri

Terasa Arini a pregătit o seară cu Electric Band și DJ RMS. Meniul este plin de delicatese, iar prețul unui astfel de revelion este de 150 de euro. Kombinat invită sibienii la o cină  realizată din ingrediente locale și de sezon, care include mix de aperitive locale și un set DJ Live. Accesul se face cu brățara achiziționată în avans, care costă 220 de lei de persoană, în limita locurilor disponibile. Impreium Live propune o seară cu Maria Cojocaru and The Swingers. Se va servi un fel principal care conține cotlet de porc în sos și piept de pui umplut, salată de murături și sarmale. Prețul unei astfel de serii este de 360 de lei de persoană, iar în preț sunt incluse și băuturile.

arini

O petrecere Mediteraneeană va fi organizată în restaurantul „585 Fusion de la etajul 11 din Golden Tulip Ana Tower Sibiu. Prețul este de 129 de euro de persoană și include cina festivă de Revelion acompaniată de trupa Take Five și DJ, program artistic și alte momente deosebite. Hotelul Ramada au pregătit o seară specială cu un meniu creat de către maestrul bucătar Gigi Ciutacu, medaliat cu bronz la Compionatul Bucătarilor de la Luxemburg din 2018. Seara va animată de trupa Atelier, iar o persoană va achita 150 de euro pentru o noapte plină de delicatese culinare. Restaurantul La Turn a pregătit o cină specială, presărată cu produse tradiționale. Programul începe la ora 22:00, într-o atmosferă relaxantă, dar fiind în Piața Mare, concertele vor putea fi ascultate de la căldură.  Prețul petrecerii este de 430 de lei de persoană.

la turn

Versailles invită sibienii la o petrecere cufundată în Neon, pentru care s-au pregătit cu efecte speciale de lumini ultraviolete, efecte de lasere, decorațiuni neon și accesorii care luminează în întuneric. Seara va animată de Adi Cristescu și Crazy Band, o trupă ce are în repertoriu cover-uri internaționale, prelucrări folclorice, balcanice și muzică populară din mai multe zone ale tării. De asemenea, DJ Nicolae Scorvelciu va mixa până dis-de-dimineață cu melodiile cunoscute din 2019. Meniu și băutura vor funcționa pe un sistem all inclusive. Petrecerea este programată să înceapă la ora 20:00.

Majoritatea cluburilor și barurilor din Sibiu organizează petreceri, pentru Revelionul 2019-2020. Printre acestea Cotton Pub, Mango sau Liquid au anunțat că petrecerile vor începe de la ora 23:00

liquid

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

1 comentarii

marcel

Acum 7 luni

De ce nu Dan Spataru ?????
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus