Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu scoate la concurs două posturi – cel de director îngrijiri medicale și cel de director financiar-contabil. Ambele concursuri se vor desfășura la începutul lunii martie.
Cele două posturi scoase la concurs la începutul lunii februarie au fost eliberate recent, din motive personale, menționa la acea vreme managerul Spitalului Județean Sibiu, Cornel Benchea, fiind ocupate pentru scurt timp de doi directori interimari.
Dosarele, în ambele cazuri, pot fi depuse până pe data de 25 februarie, urmând ca 27 să se facă selecția. Pentru ocuparea postului de director financiar-contabil, testul scris va fi susținut pe 4 martie, iar interviul va avea loc pe 6. În ceea ce privește postul de director de îngrijiri, proba scrisă va fi susținută pe 9 martie, iar interviul va avea loc în data de 11.
Cerințe pentru ocuparea postului de director financiar-contabil
- Să fie absolvent de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic
- Să aibă cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor
- Să fie asistent medical generalist principal
- Să aibă cel puțin 2 ani vechime în acest domeniu
- Să fie absolvent de învățământ universitar de lungă sau scurtă durată, școala postliceală sanitară, cu diplomă de licență/absolvire
Vă reamintim că mai multe posturi au fost eliberate în ultimele luni la Spitalul Județean Sibiu. Potrivit conducerii spitalului, toți cei care au demisionat au luat această decizie din motive personale.
Citește și Managerul Spitalului Județean Sibiu despre demisiile din ultimele luni: A fost pur și simplu o coincidență.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Spitalul Județean Sibiu , Urgență Sibiu , Spitalul Clinic Judeţean , Cornel Benchea , Spitalului Județean Sibiu
Vizualizari: 3585
Ultimele comentarii
Acum 15 minute
Un român
Acum 18 minute
Barosanu
Acum 26 minute
Barosanu
Acum 36 minute
Sibian
Acum 52 minute
Emil