O asistentă din cadrul Spitalului Județean Sibiu, din cadrul secției Obstetrică-Ginecologie, este internată și primește tratament, după ce testele au confirmat că a fost infectată cu COVID-19. Acesta este cel de-al doilea cadru medical infectat cu coronavirus, la Spitalul Județean.
Conform datelor oferite de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, o anchetă epidemiologică a fost desfășurată la Spitalul Clinic Județean, după ce o asistentă de pe secția Obstetrică-Ginecologie a fost confirmată cu infecție cu COVID-19.
Femeia este internată la momentul actual și primește tratament specific. În urma anchetei, au fost identificate 20 de persoane – contacte de rangul I (unul de familie și 19 din sistemul de sănătate) – cu care asistenta a intrat în contact.
Potrivit aceleiași informări, până în prezent nu au fost identificați suspecți. Față de contactul din familie s-a dispus măsura izolării la domiciliu cu monitorizarea zilnică prin medicul de familie a stării de sănătate, iar față de cei 19 contacți apropiați s-a dispus măsura izolării la domiciliu împreună cu toți membrii familiilor care locuiesc în aceeași locuință. Aceștia din urmă au fost testați pentru infecția SARS-CoV-2, iar până în prezent au sosit 14 rezultate, toate fiind negative.
Contacții de rangul II fac parte tot din sistemul medical, aceștia fiind triați epidemiologic și termometrizați la intrarea și ieșirea din tură, arată specialiștii Direcției de Sănătate Publică Sibiu.
Nu s-au înregistrat persoane simptomatice până în prezent din rândul contacților. Sursa menționează faptul că activitatea secției nu a fost afectată, aceasta desfășurându-se normal.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sănătate Publică Sibiu , Spitalul Județean , Spitalul Clinic Judeţean , Spitalului Județean Sibiu
Vizualizari: 9744


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Gelu
Acum 7 ore
Lucian
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 7 ore
Emil