O gură de canal periculoasă aflată pe strada Maramureșului face victime în rândul șoferilor sibieni în fiecare zi.
Actualizare ora 15:28
În urma solicitării reporterului Turnul Sfatului, conducerea Apă Canal Sibiu a transmis următorul punct de vedere:
”- lucrarea face parte dintr-un contract de lucrări de canalizare finanțat de Apă Canal Sibiu SA iar responsabilitatea refacerii intră în sarcina constructorului care derulează contractul și care, de altfel, a programat asfaltarea pentru această săptămână;
- în zona intersecției Cârlova/ Maramureșului sunt două lucrări aflate în derulare: cea de canalizare, care este finalizată și cea de realizare a pistei lărgite de biciclete. Acestea sunt semnalizate cu balize și indicator “Șantier în lucru” încă din curba Maramureșului, de lângă stadionul Voința, fapt pentru care recomandăm șoferilor condusul prudent, cu viteză redusă, în zona șantierului.
Conducerea Apă Canal Sibiu SA”
Știre inițială:
În cursul nopții trecute, un șofer a spart două cauciucuri, ambele pe parte stângă, după ce a lovit dunga tăioasă și nesemnalizată a canalului.
Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare, în încercarea de a atrage atenția altor șoferi.
”Atenție pe strada Maramureșului, în fața poligonului de pompieri, din cauza unui capac de canal mai mulți conducători auto și-au distrus anvelopele mașinilor”, se arată în avertismentul transmis participanților la trafic.
Ca reacție la postare, o parte dintre sibieni atrag atenția celui pățit că ar fi trebuit să adapteze viteza la condițiile de drum, în vreme ce alții dau vina pe administrația publică locală, lucrările în zonă fiind prost semnalizate și afectând întreg cartierul.
Cu o seară înainte, un alt șofer a spart alte două cauciucuri și a îndoit jantele, în același canal.
”S-a întâmplat în jurul orei 21:30 și canalul nu era semnalizat. Eu sunt ferm convins că cei care se ocupă de trotuarul de pe marginea drumului n-au nicio legătură cu canalul respectiv. Am lovit cu ambele jante de pe partea stângă, ambele cauciucuri au fost tăiate. Pagubele sunt însemnate, am plătit 150 de lei să îndrept jantele și cauciucurile sunt undeva la 300-400 de lei bucata. Cel puțin”, a declarat pentru Turnul Sfatului Alex C..
Iată cum arată una din roțile mașinii lui Alexandru:
Acesta este hotărât să nu lase lucrurile așa, urmând să facă plângere atât la primăria Sibiu cât și la compania Apă Canal Sibiu SA pentru obținerea de despăgubiri. În plus, el spune că în perioada petrecută pe lângă mașină în vederea reparațiilor a observat un alt șofer cu pagube similare.
De altfel, în încercarea a preveni alte daune, șoferii pățiți au pus în groapă niște triunghiuri reflectorizante, acestea fiind vizibile noaptea trecută.
Turnul Sfatului a atras atenția asupra gurilor de canal periculoase de pe strada Maramureșului încă de acum două săptămâni, reamintind că strada a fost închisă trei zile pentru lucrări, însă nimeni nu s-a gândit să repare și gurile de canal. La momentul respectiv, Primăria Sibiu a transmis că obligația revine societății Apă Canal.
Un articol pe această temă puteți citi aici.
În această dimineață, reporterul Turnul Sfatului a solicitat un punct de vedere cu privire la daunele șoferilor sibieni atât reprezentanților Primăriei Sibiu cât și celor ai Apă Canal Sibiu, urmând ca în momentul primirii răspunsurilor să le publicăm.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Q
Acum 5 ore
Newman
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Eu
Acum 7 ore
Emil