Sâmbătă,
28.11.2020
Innorat
Acum
-2°C

„Copii minunați sunt numiți în mod denigrant Zigeuner”. O sibiancă predă lecții copiilor romi din Berlin, prin hip hop

04 Noiembrie 2020 08:22

„Copii minunați sunt numiți în mod denigrant Zigeuner”. O sibiancă predă lecții copiilor romi din Berlin, prin hip hop

O tânără din Cisnădie s-a mutat în urmă cu 17 ani în Germania, unde și-a găsit vocația – lucrează cu copiii familiilor de romi care se mută din România în căutarea unui trai decent în altă țară, dar se lovesc de bariere ce țin de rasă și incluziune socială. Aici intervine Mona Vintilă care, folosindu-se de o tehnică aparte de predare și prietenie sinceră față de acești copii, reușește să îi ajute să se integreze în noua comunitate din care urmează să facă parte. La Sibiu nu a mai fost din primăvara lui 2019, dar promite că odată ce se vor calma apele va reveni. Pandemia nu a afectat-o prea mult, întrucât se folosește de tehnologie pentru a-și face treaba în continuare, iar în zilele frumoase chiar se întâlnește cu familiile în aer liber.

Mona Vintilă s-a născut în 1983 în Cisnădie, unde a și crescut, urmând ca la Sibiu să studieze la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, la secția de germană intensiv. Inspirată de mama ei, care a lucrat în asistență socială, când a ajuns la vârsta maturității i-a urmat drumul și a mers chiar mai departe de atât. Era pasionată de limba germană și își propusese să ajungă cândva în Germania, lucru care s-a întâmplat datorită unei burse Erasmus. Acum a împlinit deja 17 ani de când trăiește la Berlin și lucrează cu copiii proveniți din familii de etnie romă, încercând să îi integreze în societate – atât pe ei cât și pe părinții lor.

Mona are un stil aparte de a-i educa pe micuți; se folosește de pedagogia Hip Hop, pe care a descoperit-o în Berlin și care i s-a potrivit mănușă stilului personal de predare. Practic, prin intermediul versurilor mai multor melodii aparținând acestui gen muzical, sibianca reușește să ajungă la urechile tinerilor cu care lucrează și să îi ajute să desprindă împreună lecții de viață din acestea.

Ce te-a determinat să te implici în integrarea comunităților vulnerabile?

Interesul meu pentru diverse minorități și pentru societate în general a fost plantat în copilărie - foarte probabil prin serialul "Dr. Quinn", cei din generația mea sigur își amintesc de el. Nu, nu este o glumă… Îmi amintesc că acolo era vorba despre minoritatea indigenă și rasismul ce venea din partea majorității. Probabil că personajul Dr. Quinn a fost că un fel de role model pentru mine, cine știe?...

În timpul facultății - am absolvit Studii Europene- am avut ulterior și contextul propice în care să mă ocup de cercetarea subiectului. Încă de pe atunci mă interesa foarte mult istoria minorității rome din România, respectiv felul în care românii majoritari i-au tratat pe romii minoritari de-a lungul istoriei dar și specificitățile culturale ale minorității rome. Cu timpul am intrat tot mai adânc în subiect. În general sunt foarte atrasă de alte popoare, de alte culturi, de limbi străine… de când mă știu.

Probabil și faptul că mama mea a lucrat în asistență socială și în protecția copilului în Cisnădie când eram eu mică a jucat un rol în formarea mea.

În 2011, în Berlin exista deja un număr considerabil de imigranți din România și administrația berlineză căuta oameni care vorbesc limba română și sunt motivați să lucreze în integrarea acestor familii care veneau în mare parte din mediul rural, în sistemul german. Asta a fost șansa pe care am avut-o și acum, după 9 ani de zile, încă îmi iubesc munca. Cele mai multe familii de atunci sunt integrate în sistemul din Berlin, în educație și în muncă, dar între timp au apărut altele și altele…

La modul general vorbind, comunitățile vulnerabile sunt o parte din societatea noastră și e necesar să dezvoltăm o voință politică să le ajutăm – tocmai pentru că sunt vulnerabile și nu au acces la aceleași resurse la care avem noi - cei care suntem într-o poziție socială mai bună.

De ce în Germania?

Am plecat în Germania la studii, cu o bursă Erasmus, când aveam 20 de ani. Pe vremea aceea studiam Studii Europene la Cluj și facultatea mea avea un parteneriat cu facultatea de politică din Münster. Ideea era să fac ultimii 2 ani de facultate în Germania. În final rezultatul este că trăiesc acolo de 17 ani…

Germania nu a fost o coincidență, tot timpul am fost legată în multe feluri de țara asta. Încă din timpul comunismului o partea din familie a emigrat în Germania. Mai târziu, în timpul școlii generale, germana a devenit materia mea preferată și am avut atunci și privilegiul ca părinții mei să îmi poată finanța ani de zile meditații la germană. Îmi amintesc că iubeam să învăț liste întregi de cuvinte în germană. Practic limba germană și bursa Erasmus mi-au deschis drumul către Germania. Și privilegiul că am părinți care au putut să mă sprijine la momentul respectiv.

Ce ai învățat în toți anii petrecuți acolo?

Nemții, prin istoria traumatică pe care au trăit-o – mă gândesc aici la al doilea război mondial – au învățat o lecție extrem de importantă și fundamentală: să respecte demnitatea umană. A fiecărui om. Spiritul acesta se simte aici practic peste tot. Nu înseamnă că în Germania nu există rasism și clasism (n. red. discriminare de clasă), dar există o conștiință pentru aceste probleme și există voință politică de a acționa, de exemplu de a NU ignora sau exclude comunitățile vulnerabile.

În altă ordine de idei, îmi place mult cultura de discuție și de dezbatere a nemților, felul în care întră în profunzime în orice subiect și îl analizează din toate perspectivele, îl întorc pe toate părțile, cu multă răbdare în a se ascultă unul pe altul. Bănuiesc că de aici vine și celebra „calitate germană” de care se tot vorbește. Și dacă e așa, atunci „rețeta” e simplă: să învățăm să ne ascultăm până la capăt unul pe altul și să vorbim atât de mult despre un subiect până când soluțiile la probleme ies automat la suprafață, de la sine. Asta e o lecție pe care am învățat-o și care mă ajută atât în viața profesională, cât și în cea privată.

Ce este pedagogia hip hop și ce legătură ai cu ea?

La un moment dat, prin 2016, interesul meu mai recent pentru pedagogie s-a intersectat cu interesul meu vechi pentru istoria și cultura Hip Hop – atunci am descoperit în Berlin, mergând la diverse event-uri pentru tineri, această metodă pedagogică. Am început să citesc niște cărți despre ea și mă conectez cu oameni din domeniu.

Cultura Hip Hop este la momentul actual cultura centrală a tinerilor din întreaga lume, ea influențează modul în care tinerii se îmbracă, vorbesc și gândesc. Cunosc elevi romi la Berlin cu vârsta de 10 ani care știu pe de rost versuri în germană ale multor rapperi de aici. O metodă excelentă de a învăța germană, nu?

Prin originea Hip Hop-ului, prin contextul social în care a apărut (Bronx-ul depravat social al anilor ’70, în care trăiau categoriile vulnerabile ale afro-americanilor și latinilor) și prin valorile propagate de bunicii Hip Hop-ului (legacy), cultura Hip Hop are niște germeni pedagogici și sociali superbi. De exemplu, este orientată către ideea de comunitate, deoarece Hip Hop-ul a născut la așa-numitele Block Parties din Bronx: cu siguranță multora le este cunoscută imaginea acelui cerc de oameni în mijlocul căruia fiecare dansează pe rând, așa-numitul cypher. Întâlnirea în grup a devenit astfel un ritual. În același timp, în mod complementar, se celebrează în grup talentul fiecăruia, fie că e vorba de rap, de dans, de grafitti, de cunoștințe de muzică sau doar de faptul că facem parte din grup, că suntem acolo. Deci individualitatea și apartenența la grup sunt apreciate în egală măsură. O mare parte din rap are un mesaj social-politic, în care se critică și se comentează nedreptățile din societate iar spiritul acesta critic de analiză și de interes pentru ce se întâmplă în jurul nostru, sunt absolut necesare într-o democrație. Există pe de altă parte rap și cu mesaj anti-democrație, cu o gândire simplistă dihotomică de natură “noi (oamenii) contra lor (politicienilor)”, inclusiv în România, și și asta trebuie luat în considerare și discutat cu elevii. Ascultatul și analiza acestor cântece ar putea fi o metodă alternativă eficientă de a discuta subiecte politice la clasă. Asta cercetez eu la momentul actual.

Cultura Hip Hop este limbajul folosit și acceptat de mulți tineri și este, mai ales, un limbaj emoțional prin care avem acces la mințile și inimile copiilor, de aceea el trebuie adus și în sala de clasă și implicat într-un mod autentic și cu anumite standarde pedagogice, bineînțeles în materia predată. Cred că profesorii au nevoie de mai mult „input” la nivel de idei și metode.

La Berlin am avut bucuria să implementez un proiect de scris rap împreună cu o grupă de copii romi și o artistă locală, în care s-a exersat, prin metode foarte creative și distractive, atât gramatica limbii germane, cât și „social skills” (n.red. abilități sociale) ale copiilor. Statistici din SUA arată că mulți elevi obțin rezultate școlare mai bune după aplicarea unor metode aferente culturii hip hop.

Care e diferența între sistemul educațional românesc și cel nemțesc?

Este un subiect complex și foarte frumos. Cred că există multe diferențe și asta este absolut natural, având în vedere istoria foarte diferită a celor două țări.

Germania, de exemplu, după al doilea război mondial, a investit foarte mult în educația politică a tinerilor, pentru a reeduca practic populația. Și tocmai pentru că au început acum 7 decenii, la momentul actual au o cultură politică în școli pe care o admir mult și o democrație mai solidă. 

Nu ne naștem democrați, toate valorile ce țin de democrație – să ne ascultăm părerile, să fim destul de puternici ca să tolerăm și alte păreri decât ale noastre, să ne comunicăm nevoile sau să criticăm ceva etc. – trebuie învățate iar școala devine astfel un loc politic și de învățare, iar dascălii devin actori extrem de importanți în formarea personalității copiilor.

România a început această reeducare în spirit democratic abia acum 3 decenii, prin urmare încă mai găsim urme din mentalități vechi, impregnate de autoritarism, de exemplu. Însă cunosc multe proiecte pedagogice foarte bune în România, cunosc profesori și activiști excelenți, empatici și dedicați, doar că mai e nevoie de timp pentru ca toate astea și mentalitățile noi să se solidifice și să crească în societate.

Nu cunosc detalii legate de organizarea școlii în România, însă ce îmi place mult în Berlin este că în fiecare școală există o “Schulstation” – un birou în care lucrează asistenți sociali școlari, care analizează nevoile elevilor. Îmi place foarte mult și faptul că arta este un element prezent în multe școli de aici.

Cât de mult se lovesc acești copii și familiile lor de rasism în Germania?

Eu lucrez aici cu familii de romi din toate părțile României, iar această minoritate la modul general nu este văzută bine. Se generalizează foarte mult și se propagă multă ură momentan, mai ales prin canalele de social media. Acesta mi se pare un pericol real pentru viitor. În plus, mulți dintre noi am fost crescuți în spiritul ăsta de ură față de romi.

Probabil că formația Fanfara Ciocârlia când are concerte la Berlin în săli arhipline cu fani nu se lovește de rasism sau, în orice caz, nu în același fel în care se lovește un copil rom care merge aici la școală și are o mamă ce poartă “fustă lungă”. Oamenii etichetează foarte mult, în încercarea de a simplifica realitatea și lumea din jur, ca să o poată înțelege mai bine, dar o fac pe costurile altor grupuri din societate.

Cunosc personal copii minunați, care sunt jigniți în curtea școlii, sunt numiți în mod denigrant “Zigeuner”. Copiii ăștia trebuie să depună dublu efort ca să obțină apreciere de la cei din jur și trebuie să aibă cumva și resursele personale ca să prelucreze rasismul îndreptat împotriva lor.

O mamă – tot cu “fustă lungă” – mi-a povestit recent că a fost controlată de bodyguard-ul unei drogherii, care a crezut că a plecat fără să plătească marfa. I-a arătat bonul de casă și s-a clarificat situația, însă exemple de genul ăsta arată că se generalizează extrem de mult în rândul populației majoritare.

Părinții se lovesc și la nivel practic și existențial de rasism, atunci când caută locuințe pentru închiriat la Berlin sau când caută de lucru. Cele mai multe familii pe care le cunosc au fost nevoite să dea mii și mii de euro șpagă să poată obține un contract de chirie.

Da, sistemul de aici face multe lucruri pentru minorități cum sunt și romii din România, dar există încă foarte multe idei preconcepute (și) aici la nivel de societate. Cu atât mai mult mă bucură faptul că există o ofertă pedagogică foarte mare la Berlin cel puțin pe subiectul anti-rasism și anti-țiganism.

Când te vei întoarce acasă̆?

E o întrebare grea… Am avut câteva tentative, dar de fiecare dată drumul m-a dus înapoi în Germania. După absolvirea facultății, în 2007, m-am întors în țară, am trăit și am lucrat un an în Ministerul Agriculturii, într-un proiect european. Din păcate atunci nu m-am împrietenit cu Bucureștiul, astfel că și din motive personale m-am întors în Berlin.

Între timp sunt prietenă foarte bună cu Bucureștiul și mă întorc anual pentru un workshop de educație politică cu profesori.

Dorul de casă nu se va stinge niciodată – dorul de munți, de piețele de legume, de oamenii și cultură de acasă - dar pe de altă parte mi-e greu să mă desprind de Berlin, pentru că e locul unde în ultimii 11 ani am crescut din punct de vedere profesional, uman și unde mi-am făcut cuibul. La asta se adaugă și faptul că eu, prin prisma activității mele de asistență socială, am contact zilnic aici cu familii din România. Practic, o bucățică de Românie este la Berlin iar eu trăiesc și lucrez în această mini-Românie în fiecare zi.

Am însă idei de proiecte pedagogice și sociale, pe care visez să le implementez în școli în România, de aceea există în același timp în mintea mea acest scenariu. Cred însă că totul se întâmplă la momentul potrivit pentru fiecare din noi.

Cum trăiești în această perioadă acolo, dată fiind pandemia COVID? Mai lucrezi?

În ciuda pandemiei COVID și a măsurilor aferente, am marele noroc că activitatea pe care o fac de asistență socială a putut fi continuată prin alte canale de comunicare, la telefon și online, astfel încât nu am fost afectată financiar de situația actuală. În timpul verii și toamnei am profitat de vremea bună și am lucrat cu părinții și copiii afară, în parc. 

Vizualizari: 4225

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Mihai Mihai

Acum 3 săptămâni

De curiozitate, v-au comunicat parintii copiilor minoritari ca la ei e rusine sa lucrezi? Ii pregatiti pentru "ciurdit" cu staif? Sunt curios peste inca 17 ani cati vor avea un job! Eu banuiesc raspunsul dar as vrea sa gresesc! Sporuri
Raspunde

Caciuc Mihai

Acum 3 săptămâni

"Lupul isi schimba parul, dar naravul ba". Prin schimbarea numelui nu s-au schimbat obiceiurile, dar niste capetele destepte care au avut ideea schimbarii numelui, au reusit sa induca in capetele unor politicieni europeni ideea ca roman sau rom e tot aia! German sau zigeuner n-ar putea fi tot aia?! Daca i-as spune unui tigan, probabil ca nu s-ar supara (nu toti se vor romi) dar daca m-ar auzi "o autoritate" as fi catalogat ca rasist. Dar daca un tigan - sau rom - mi-ar spune mie ca sunt roman, dece nu poate fi catalogat rasist?!
Raspunde

Vizante Daniel

Acum 3 săptămâni

Familia Vizante,te saluta cu mare drag! Ne este dor sa te revedem,sau mai exact,sa ne revedem în tara!
Raspunde

Cosmo True

Acum 3 săptămâni

Oamenii aia nu au IQ-ul necesar pentru a putea fi integrati in societate. E ca si cum ai pune un pekinez sa traiasca in societatea snauterilor, ca tot caini sunt. N-au cum..dovedit stiintific si de timp.
Raspunde

Marius Munteanu

Acum 1 săptămână

Cei care invata si muncesc sunt doar exceptii... Inca nu i-a furat niciunul pixul dnei profesoare?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus