Biserica Evanghelică a lansat prin Fundația Bisericilor Fortificate un apel public pentru donații în vederea reparațiilor la biserica fortificată din Alțâna, al cărei tavan s-a prăbușit la începutul acestei săptămâni.
Reprezentanții Bisericii, însoțiți de specialiști în domeniu, au efectuat joi o vizită în Alțâna pentru o primă evaluare a situației din teren. Primele concluzii arată că în ciuda situației grave, lucrurile se pot îndrepta în timp și pagubele pot fi limitate. Pentru început, experții o să stabilească exact cauzele prăbușirii tavanului, astfel încât situația să nu se mai repete, după care se vor căuta soluții pentru restaurarea monumentului istoric.
Conducerea Bisericii Evanghelice spune că biserica fortificată din Alțâna cu siguranță va fi refăcută.
”După prăbușirea bolții deasupra navei centrale a bisericii evanghelice din Alțâna (Consistoriul Districtual Sibiu) au demarat primele lucrări de inventariere. Impresiile sunt dezolante, însă nici pe departe lipsite de speranță. Pentru finanțarea reparațiilor navei, bolții și orgii, lansăm un apel pentru donații”, au transmis reprezentanții Bisericii.
Cine este interesat să facă o donație pentru repararea bisericii fortificate din Alțâna o poate face accesând acest link.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: fortificata , altana , Sibiu , biserica , știri
Vizualizari: 3067
Ultimele comentarii
Acum 55 minute
Morvoveață
Acum 1 oră
Timotei Popovici
Acum 1 oră
Porr
Acum 1 oră
@
Acum 1 oră
Barosanu