Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
4°C

Primăria Sibiu: În contextul alegerilor parlamentare, cărțile de identitate se pot obține mai rapid

Primăria Sibiu: În contextul alegerilor parlamentare, cărțile de identitate se pot obține mai rapid

În contextul desfășurărilor alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie, Biroul Electoral Central a hotărât pentru siguranța cetățenilor, prin Decizia cu nr.35/2020, că persoanele care au actul de identitate cu termenul de valabilitate expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își pot exercita dreptul de vot în baza acestuia.

Cu toate acestea, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să obțină un act de identitate valabil, Primăria Sibiu a luat o serie de măsuri pentru facilitare. Acestea se adresează cetățenilor municipiului Sibiu, dar și celor din comunele arondate: Cristian, Gura Râului, Marpod, Poplaca, Rășinari, Roșia, Șura Mare și Vurpăr și vizează:

  1. Reducerea termenului de eliberare a actului de identitate: cererile depuse în perioada premergătoare turului de scrutin vor fi soluționate mai repede, iar actele de identitate vor fi eliberate în perioada 5-6 decembrie.
  2. Depunerea documentelor în perioada 5-6 decembrie, fără programare online. În mod normal, pentru prezentarea la ghișeu este nevoie de o programare online pe sibiu.ro, măsură aplicată pentru asigurarea distanțării. Prin excepție, în zilele de 5 și 6 decembrie, cetățenii se pot prezenta direct la ghișeu, iar depunerea documentelor se va face în baza bonului de ordine.
  3. Prelungirea programului de lucru, în zilele de 5 și 6 decembrie, pentru preluarea cererilor, dar și pentru eliberarea actelor de identitate, după cum urmează:
  • Sâmbătă, 5 decembrie, ghișeele Serviciului de Evidență a Persoanelor vor fi deschise între orele 8.00 -16.00 pentru preluări și eliberări de acte;
  • Duminică, 6 decembrie, ghișeele vor fi deschise între orele 7.00-18.00 pentru preluări și eliberări de acte, iar în intervalul orar 18.00 -21.00, doar pentru eliberarea de cărți de identitate
  1. Încasarea taxei pentru eliberarea actelor de identitate în zilele de 5 și 6 decembrie se va face direct la ghișeul Serviciului de evidență a persoanelor, și nu la casieriile Direcției Fiscale Locale Sibiu și oficiile poștale, cum se realizează în mod normal, acestea neavând program în weekend.

Documentele necesare pentru eliberarea actului de identitate se regăsesc la avizierele de la sediul Primăriei de pe bulevardul Victoriei nr.1-3, precum și pe site-ul Primăriei Municipiului Sibiu, sibiu.ro, la secțiunea Informații Publice - Acte necesare – Evidența Persoanelor, prezentate pe categorii, în funcție de cazul particular în care se află cetățeanul (https://sibiu.ro/primaria/acte_necesare ).

 

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing

Primăria Municipiului Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus