“Comunitatea din cartierul Lazaret va avea la dispoziție în aproximativ un an un centru multifuncțional în care copiii și vârstnicii din familii cu o stare materială precară pot găsi sprijin. Copiii vor putea pregăti temele în acest Centru, vor participa la activități educative și recreative, iar vârstnicii vor avea aici un centru pentru socializare și activități recreative de grup. Am lucrat bine și pe alte proiecte cu firma Balor Cons, constructorul contractat în urma procedurii de achiziție, și sper ca și în cazul acestui contract vor executa lucrări de calitate și la timp”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Primarul Astrid Fodor a semnat miercuri, 2 decembrie, contractul pentru proiectarea și construcția Centrului Multifuncțional dedicat comunității din zona Henri Coandă – Oțelarilor. Constructorul are la dispoziție 3 luni pentru proiectarea construcției și avizarea documentației, iar apoi, în termen de 12 luni, va ridica clădirea Centrului.

Centrul va fi construit lângă Liceul Henri Coandă, accesul urmând să se facă din strada Oțelarilor. Terenul pe care se va ridica construcția măsoară 435 de metri pătrați. Clădirea va avea o suprafață desfășurată de 1350 mp și va fi structurată pe parter, etaj și mansardă. Zidăria va fi construită din carămidă, se vor amenaja instalațiile electrice și sanitare și se vor instala inclusiv obiectele sanitare în băi. Clădirea va fi echipată cu un sistem de climatizare centralizat, cu recuperare de căldură astfel că va fi mai eficientă energetic.
Clădirea va cuprinde:
- două săli dedicate activităților pentru vârstnici,
- o sală de sport,
- două săli de activități pentru copii și tineri,
- trei săli multimedia,
- o ludotecă cu diverse jocuri
- birouri pentru personal și alte spații administrative și de depozitare, serviciile urmând să fie asigurate prin Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu.
Valoarea investiției se ridică la 4,15 milioane de lei, fonduri provenind din finanțarea nerambursabilă din fonduri europene acordate pe Axa 4 a Programului Operațional Regional, prioritatea 4.3. „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România”.

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing
Primăria Municipiului Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2691


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
AndreiM
Acum 4 ore
No Name
Acum 5 ore
Ion
Acum 5 ore
Che
Acum 5 ore
Sofer