Sibiul se întoarce cu pași mici dar siguri în scenariul roșu, ceea ce înseamnă revenirea la restricții cu efect în special asupra societății, economiei locale și turismului. De câteva săptămâni ochii patronilor de restaurante și terase sunt ațintiți asupra ratei incidenței pentru că, spun ei, anul 2021 nu a început deloc rău, însă nimeni nu poate spune cum vor evolua lucrurile de acum înainte.
În acest context, tot mai multe voci amintesc faptul că la nivel național campania de vaccinare merge bine și numărul persoanelor teoretic imunizate împotriva Covid-19 crește de la o zi la alta. Ar putea salva certificatul de vaccinare economia locală și afacerile din turism?
O primă inițiativă concretă a venit de la Organizația Patronală HORA care a propus săptămâna aceasta mai multe soluții pentru ca restaurantele să poată funcționa fără restricții, printre care prezentarea unui certificat de vaccinare sau testarea rapidă la intrarea în incinte.
„Susținem o revenire cu precauție, iar siguranța comunității este primordială, pentru a ne putea bucura cât mai curând de un trend ascendent în industria turismului. Pentru asta, avem toată deschiderea de a colabora și de a susține programul de măsuri de siguranță, pentru care ne bazăm pe sprijinul autorităților pentru a fi implementat și respectat cu rigurozitate și conform cu legislația în vigoare”, se mai arată în comunicatul HORA.
Pentru acest lucru, organizația patronală propune mai multe variante care vor da posibilitatea funcționării fără restricții a restaurantelor și spațiilor de evenimente:
- Prezentarea unui certificat de vaccinare
- Testare PCR sau test rapid cu 48 de h înainte de a participa la un eveniment sau o masă a la carte
- Testare rapidă la intrarea în incinte.
”Aceasta este o variantă care poate fi luată în calcul, însă eu, personal, nu știu zău cât ar ajuta. Realitatea de zi cu zi ne arată că turiști nu prea sunt în această perioadă în oraș, iar pe fondul creșterii incidenței oamenii o să înceapă să stea tot mai ascunși. Se tem și nimeni nu-i poate învinovăți. Eu cred că sunt prea puțini cei vaccinați, în acest moment, ca să poată face diferența. Și mai este aspectul organizatoric. Nu știu cine ar putea veni cu o astfel de propunere pe plan local, ca ea să fie bine argumentată și luată în seamă. După care cine și-ar asuma decizia? Cine ar răspunde pe urmă dacă vedem o creștere a numărului morților?”, este de părere Adrian Dumitra, proprietar al unuia dintre cele mai cunoscute restaurante din centrul Sibiului. Acesta mai crede că pentru anul 2021 localurile sibiene nu-și pot face planuri de afaceri, ci doar de supraviețuire.
Reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă pe această temă și cu Alin Chipăilă, președinte al Asociației Județene de Turism Sibiu.
”Eu cred că în primul rând ar trebui să găsim un echilibru între economie și siguranță sanitară. Este foarte dificil de implementat o astfel de măsură, după părerea mea, pentru că nu știu cum ar putea fi ea pusă în practică. Ce faci, vii cu un certificat de vaccinare la restaurant? Și cine îl verifică, până la urmă este o hârtie scoasă la imprimantă. Este dificil și pentru că riscăm să vedem pe urmă o creștere exponențială a numărului de cazuri pe care nimeni nu și-o dorește. Uitați-vă că nici măcar la nivel european, unde există o discuție ceva mai aplicată pe această temă, încă nu sunt puse statele de acord în legătură cu certificatul acesta, cum să fie el folosit”, a explicat Alin Chipăilă.
De aproape o săptămână municipiul Sibiu are o rată a incidenței foarte aproape de limita intrării în scenariul roșu, conform datelor Direcției de Sănătate Publică. Pe de altă parte, Ministerul Sănătății a publicat joi seară, pe o nouă platformă de comunicare, o serie de date cu privire la evoluția cazurilor de coronavirus puțin diferite de cele pe care le vedem pe plan local. Spre exemplu, datele MS arată că la începutul acestei săptămâni municipiul Sibiu a depășit temporar incidența de 3 la mia de locuitori.
Dincolo de încercarea de a sprijini economia, introducerea unui certificat de vaccinare pe plan local are și efectele de ordin social. Datele schimbătoare de la o zi la alta, incertitudinea constantă, teama de îmbolnăvire și posibilitatea de a diferenția cetățenii în funcție de vaccinare ar putea avea efecte negative și tulburări pe plan psihologic. Psihoterapetul Ruxandra Marcu este de părere că acum este timpuriu să vorbim despre astfel de măsuri.
”Sigur, fiecare om speră că vom reveni la normal și că, dacă se protejează prin vaccinare va fi mai bine. Încă e timpuriu. E un proces de renaștere a noastră, din propria noastră cenușă. Vom vedea ce formă vom lua, și ce putem să facem. Posibil să dureze mai mult, să ne întindem într-un travaliu prelungit. Dar așa cum evoluția intrauterina are nevoie de un timp și de anumite condiții, așa prevăd că va fi și aceasta formă de re-creere și renaștere a noastră. În timp. Cel mai probabil, timpul, studiile post-vaccin vor arăta niște previziuni predictibile și realiste. Mai mult ca sigur că nu ne simțim inatacabili. Va trece mult timp pentru a redobândi acest sentiment. Eu înțeleg ceea ce se întâmplă ca o traumă colectivă. Pericolul acesta a fost prevăzut în filme SF. Nu am fost pregătiți în mod real pentru așa ceva nicio clipă. Poate doar cei care sufereau de tulburare de anxietate, care își făceau scenarii irealiste. Iată că nu trăim într-un scenariu, ci chiar în direct, în mod real o etapă existențială foarte importantă, din care avem enorm de învățat. Că viața are o finitudine, că putem trăi prezentul cât mai intens și pe deplin, că ziua de mâine este un cadou. Iar tensiunile sociale apar, în general, după război. Nu în timpul lui. Așa că vom vedea ce ne așteaptă din punct de vedere social. Predicțiile la momentul acesta nu sunt favorabile stării de spirit. Ce este important acum este să trăim tot ceea ce putem trăi, din plin și pe deplin”, a declarat pentru Turnul Sfatului psihoterapeutul Ruxandra Marcu.
Un bun exemplu legat de cum ar putea susține economia locală certificatele de vaccinare îl oferă Israelul, cea mai avansată țară din lume din punct de vedere al vaccinării populației împotriva coronavirusului. În vreme ce majoritatea țărilor europene se luptă cu cel de-al treilea val al îmbolnăvirilor, Israelul anunță noi măsuri publice de relaxare. Duminică, 7 martie, intră în vigoare un nou set de măsuri, printre care și unele care se bazează exclusiv pe un pașaport verde de vaccinare. Persoanele vaccinate, posesoare a unui pașaport verde, vor putea intra fără niciun fel de restricție în restaurante, în vreme ce persoanele nevaccinate sau cele vaccinate incomplet vor putea folosi doar terasele în aer liber, informează Jerusalem Post. Pașaportul verde se obține de la Ministerul Sănătății și reprezintă doar una dintre facilitățile acordate persoanelor vaccinate.
Revenind la Sibiu, numărul total de doze de vaccin anti-Covid administrate în județul Sibiu de la începutul campaniei a depășit vineri 37.000. Și tot ziua de vineri, 5 martie, a fost prima după un an de pandemie când Instituția Prefectului nu a mai făcut publică rata incidenței, așa cum a făcut zi de zi până acum.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 21732
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
MB
Acum 5 ore
Claudiu
Acum 5 ore
Liberal autentic
Acum 5 ore
Neli Oproiu
Acum 5 ore
Bobo