Marţi,
27.07.2021
Cer Senin
Acum
23°C

Ministrul Muncii: Vârsta de pensionare a bărbaților și a femeilor va fi aceeași, 65 de ani

Ministrul Muncii: Vârsta de pensionare a bărbaților și a femeilor va fi aceeași, 65 de ani

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat miercuri seara, la Digi24, că Guvernul merge pe egalizarea treptată a vârstei de pensionare pentru femei și bărbați la 65 de ani. În prezent, femeile se pensionează la 61 de ani, iar bărbații, la 65.

Potrivit ministrului, în afară de România, doar în Polonia vârsta de pensionare diferă pentru femei și bărbați.

„Pe actuala lege, noi avem un plan de egalizare a vârstei de pensionare spre 65 de ani, deja asumat până în anul 2030”, a spus Turcan, apoi a precizat că se merge spre „egalizarea vârstei de pensionare și în niciun caz să nu depășim vârsta de 65 de ani”.

„Acum, vârsta de pensionare a femeilor este 61,7, la anul va fi mai mult. Din ce în ce mai mult, până în anul 2030, așa prevede actuala legislație. Vârsta de pensionare a bărbaților și a femeilor va fi egală”, a mai adăugat Turcan.

Potrivit ministrului Muncii, românii vor avea o nouă lege a pensiilor până la sfârșitul anului viitor, iar din 2023, își vor putea accesa dosarul privat de pensie în format electronic, după ce întreg procesul de digitalizarea a sistemului va fi finalizat.

 

Alin Petrică

de Alin Petrică

Alin Petrică

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus