VIDEO Ca în Europa de vest, timp de 29 de minute. Am călătorit în jurul centrului istoric pe ”traseul verde”

În prima zi în care Tursib-ul a pus în circulație autobuzele electrice ale ”traseului verde”, am discutat cu cei câțiva călători care spun că s-au bucurat, la propriu, de condițiile de transport de pe linia 3. Linia care, după 12 ani, reintroduce transportul public electric în fosta capitală culturală europeană.

Cei doi călători care înainte de ora 11:00 au coborât din microbuzul electric al liniei 3 – numărul noii rute de transport public, botezată ”Traseul verde” – în stația de la Gară chiar par încântați. Fotografiază și filmează ”buburuzele verzi”, își fac și selfie-uri. Ambii sunt din localități apropiate Sibiului și foloseau oricum mijloacele publice de transport când veneau în oraș.

 

Marian, de exemplu, e din Săliște și este de părere că noile autobuze vor fi extrem de utile. ”Merg repede, este ok. Foarte frumos autobuzul, este lin, merge chiar rapid... A fost ceva aglomerație pe traseu, dar a fost bine”, descrie Marian experiența primei lui călătorii cu microbuzele care au câte zece locuri pe scaune.

Anca, la fel, este din afara Sibiului și se declară foarte mulțumită de faptul că are noi legături din gară. ”Pentru că merg și prin centru, prin locuri pe unde alte autobuze nu ajung”.

Curiozitate

Dragoș este un tânăr din Sibiu care se descrie drept un utilizator fidel al sistemului public de transport. Luni dimineața, în drum spre serviciu, s-a urcat într-unul din microbuzele electrice al căror traseu este circular, într-un singur sens. ”Am zis să văd cum merge autobuzul. 

Mi se pare cât de cât ok. Poți să ajungi și pe jos în zona pietonală, sper să nu încurce traficul. Dacă nu încurcă, e perfect. Cam peste tot pe unde mă duc utilizeze transportul public. Autobuzele vin la ore bune, timpul de așteptare este scurt”.

Luni înainte de prânz, am urcat în microbuzul electric a cărui plecare era stabilită la 11:00 din fața Gării. În afara reporterului Turnul Sfatului, doar Dragoș a mai urcat în respectivul microbuz electric care a oprit lin în cele 16 stații de pe traseu. Cei care așteptau în stațiile consacrate ale Tursib (cele din Parcul Tineretului, Sala Thalia, Piața Cibin etc.) citeau curioși mesajele de pe microbuzele verzi care opreau pe tăcute în dreptul lor. În celelalte stații nou înființate pentru acest traseu (BRD, parcul Astra, Primărie, Teatrul Gong, Turnului etc) nu era nimeni, semn că – cel puțin deocamdată – microbuzele silențioase, confortabile și cu o climatizare discretă nu sunt tocmai cunoscute în oraș. ”Da`, pe unde merge, domnu`?”, întreabă, printre ușile deschise, un sibian care aștepta în stația de la Sala Thalia. Omul voia să ajungă în zona Cireșica și i-ar fi plăcut un astfel de microbuz atât de liber.

Noua ”linie verde” își va găsi, însă, călătorii, este încredințat Radian, șoferul unuia dintre microbuzele electrice de pe traseu. ”Suntem mai prietenoși cu mediul, în primul rând. Și, în al doilea rând, putem asigura transportul de la gară spre centrul vechi. Înainte erau foarte mulți turiști care mă întrebau cum ajung și, mai degrabă, le spuneam să meargă pe jos. Acum putem asigura transportul în centrul istoric foarte bine”.

În prima zi de funcțiune a traseului verde, cei mai mulți au călătorit din curiozitate, este de părere șoferul Tursib. ”Au fost ceva oameni până acum, și din gară, dar și pe traseu au urcat. Foarte mulți au urcat, de curiozitate, să vadă traseul”. Șoferul este mulțumit de experiența de la volan și consideră că ”partea electrică este viitorul”. 

29 de minute

Microbuzul cu care am călătorit luni a pornit la ora 11:00 din fața Gării, urmând traseul anunțat de Primărie care include stațiile BRD, Parcul Tineretului, Sala Thalia, zidul Cetății, Parcul Astra, Primărie, Teatrul Gong, Piața Cibin 1, Turnului, Podul Miniciunilor, Ocnei, str. N. Teclu, str. Constituției 1, Promenada Mall, Gară.

Deplasarea a fost foarte lină, extrem de silențioasă, iar faptul că mijloacele de transport sunt noi accentuează impresia de ”ca în vestul Europei”. Microbuzul s-a strecurat lejer prin traficul aglomerat din unele intersecții. Iar șoferul nu a mai stat să se enerveze pe șoferii care, în lipsa lor de respect față de reguli, au blocat pe alocuri noile stații. Marcate, e adevărat, deocamdată cu niște stâlpi informativi, pe care informația este scrisă mai ales cu verde.

După fix 29 de minute, microbuzul a oprit din nou în fața Gării. La orele de vârf, pe ”Traseul verde” microbuzele vor avea o frecvență de opt minute, iar în restul zilei de aproximativ 10 – 14 minute. Prima cursă pleacă zilnic la ora 07:00, de la Gară, iar ultima - la 22:36 (cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică, atunci când ultima plecare este programată la ora 23:32). Costul unui bilet este precum cu oricare alt autobuz – doi lei – și poate fi achiziționat atât ”contacless”, din mijlocul de transport, cât și de la automatele din stațiile de pe traseu.

Zece milioane de lei

Cinci este numărul microbuzelor electrice achiziționate de Primăria Sibiu pentru ”Traseul verde” de transport. 8,33 de milioane de lei, fără TVA (aproape zece milioane de lei, cu tot cu TVA) a costat achiziția acestor mijloace de transport, dar și a altor sisteme conexe: automate de bilete, șase stații de încărcare (dintre care una va fi rapidă și va fi amplasată la Gară), validatoare de bilete, dispozitive de numărare a pasagerilor, sisteme de afișaj etc.

Contractul a fost semnat pe 25 ianuarie 2021 cu asocierea SC Anadolu Automobil Rom SRL - SC Telelink Services România SRL. Microbuzele sunt fabricate în Turcia, dar au motoare electrice produse de BMW. Bateriile asigură o autonomie de 160 km cu la fiecare încărcare completă, la o viteză medie de 20 km/oră. Au câte 24 de locuri pentru călători, dintre care zece pe scaune, sunt dotate cu computer de bord, ecrane de informare în interior și camere video la interior și exterior, iar călătorii au WiFi gratuit și rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

De anul viitor, pe străzile din Sibiu ar urma să fie puse în circulație alte nouă autobuze electrice, pe traseele către Valea Aurie și, respectiv, Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Unsibian

Acum 5 luni

Ca in vest, dar in vest aceste autobuze electrice circulă exact prin centru orașului, așadar sa poată fi exploatate la maxim mai ales pentru turiști traseul acestor autobuze electrice ar fi trebuit să treacă direct prin centrul orașului N. Bălcescu- Piața Mare - Magheru.
Raspunde

Sanatate, oameni buni!

Acum 5 luni

Iprin 2009-2010, cand un Prefect a facut hartii peste hartii impotriva desfiintarii transportului in comun electric, e adevarat, trhnologia de atunci, dar FARA costuri si baterii de reciclat, l-ati luat peste picior. … Acum e la moda
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus