Un pod rutier din oraşul american Pittsburgh (statul Pennsylvania) s-a prăbuşit vineri cu câteva ore înainte ca preşedintele Joe Biden să sosească în fostul oraş siderurgic pentru a evidenţia eforturile sale de a consolida infrastructura din ţară, relatează Agerpres, care citează Reuters şi AFP.
Zece persoane au suferit răni uşoare atunci când o secţiune a podului plin de zăpadă s-a prăbuşit într-o vale împădurită, au explicat autorităţile locale, conform cărora la momentul incidentului în zonă era raportată o scurgere masivă de gaz.
Preşedintele Joe Biden a fost informat despre acest incident şi vizita se va desfăşura conform planificării iniţiale, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
Incidentul este şi un argument pentru cererea lui Biden de investiţii substanţiale pentru modernizarea podurilor, autostrăzilor şi altor obiective de infrastructură din SUA. Liderul de la Casa Albă consideră aceste investiţii un pas vital în asigurarea sănătăţii pe termen lung a economiei americane, împreună cu revitalizarea producţiei şi soluţionarea crizelor din lanţul de alimentare.
Podul prăbuşit fusese inspectat în luna septembrie, a declarat şeful Departamentului de pompieri din Pittsburgh.
Numai în statul Pennsylvania se află 3.198 de poduri în stare 'precară', potrivit Departamentului Transporturilor din SUA.
La Pittsburgh, preşedintele Joe Biden va vizita Mill 19, o fostă oţelărie, unde acum se află un centru de cercetare şi dezvoltare, după care va evoca redresarea economiei americane în perioada post-pandemie.
Sursa foto: Agerpres
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: pittsburg , biden , pod , SUA , prabusit
Vizualizari: 1123
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Un biciclist
Acum 5 ore
Anonim
Acum 7 ore
Velu
Acum 7 ore
Florin
Acum 8 ore
BON