Familia de animale de la Zoo Sibiu crește în fiecare an cu exemplare dintre cele mai diverse, reușind să păstreze interesul publicului pentru acest obiectiv. Între cele 301 animale din 76 de specii se numără și câteva exemplare mai deosebite cum ar fi un crocodil cu o lungime de trei metri, leopardul de Amur, o specie protejată, fiind în libertate sub 50 de astfel de exemplare sau marmosetele, specia cea mai mică de maimuțe.
Cei peste 115.000 de vizitatorii din acest an au putut vedea ce animale sunt la ZOO Sibiu și au făcut cunoștință cu cele mai noi exemplare, marmosetele care au sosit la Zoo în noiembrie 2021. Totodată, au putut vedea puii de maimuță pavian, vacile dexter și iepurii care au venit pe lume aici, arată Mirela Gligore, purtător de cuvânt al municipalității.
Cea mai veche grădină zoologică din țară s-a deschis în 1929, în pădurea Dumbrava, la iniţiativa inginerului Szekely de la Uzina Electrică Sibiu, căruia i-a venit ideea după ce a găsit nişte vulpi pe când efectua lucrări de reparaţii la barajul de la Sadu.
După înfiinţare, Grădinii Zoologice din Sibiu i-au fost donate mai multe animale şi păsări, cum ar fi o pisică sălbatică, o lupoaică donată de Obert von Spiess din partea Regelui, un lup donat de Asociaţia “Şoimii”, un vultur, un cerb carpatin donat de vânătorii din Talmacel, mistreţi etc.
În 1930 a fost donat primul urs. Demn de menţionat este și stejarul de la intrarea în grădină, bătrân de peste 600 de ani.
Ce animale sunt la ZOO Sibiu. Lista de carnivore, erbivore și omnivore
În acest moment, în grădina zoologică sunt specii de animale după cum urmează:
Carnivore: acvila codalb, anaconda, barza albă, caiman, pelican comun, lupul alb, leul, jaguarul, pitonul reticulat, râsul, șarpele boa, tigrul siberian și uliul șoricar;
Omnivore: corb, lemur, macac, pavian cu mantie, porc mistreț, porc pecari, țestoasa de Florida, ursul brun;
Erbivore: bibilica, bivol alb, cămilă, cerb carpatin, gâsca de Nil, fazan, emu, cinteza, iac, iepure de Patagonia, iguana verde, lama, nandu, muflon, micul Alexandru, marele Alexandru, oaia cu coamă, papagalul Agapornis, papagalul Ara, papagalul călugăr, papagalul nimfă, papagalul peruș, papagalul Rosella, păun, poneiul de Shetland, porumbel, rața leșească, struțul african, vaca africană, zebra.
Peste 350.000 de turiști pe an, la ZOO Sibiu
Perioada cu cel mai mare număr de vizitatori din acest an, 10.258 de persoane, a fost weekend-ul 29 aprilie -1 mai.
Pe parcursul anului 2021, peste 360.000 de persoane au vizitat Zoo Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: animale zoo sibiu , Grădina Zoologică , Zoo Sibiu , Animale Sibiu , Grădina Zoologică Sibiu
Vizualizari: 6292
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Willy
Acum 7 ore
John Doe
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Q