VIDEO Anii Drumeției are aplicație: de la trasee, la evenimente, puncte gastronomice locale ori cazări

Ai văzut la prieteni fotografii cu tot felul de peisaje răpitoare, de pe trasee despre care nu știi de unde pornesc și unde se opresc. Ori ai traseul în vedere, dar nu știi unde poți opri să te ospătezi cu bunătăți locale ori să te odihnești. Sau pur și simplu vrei să fii liber în aer liber și nu știi ce să faci, la care evenimente specifice să mergi ori la ce ghid să apelezi. Pentru genul acesta de situații, la Sibiu a fost lansată o aplicație cu numele ”Anii Drumeției”. În cadrul programului care, de un an și jumătate, a (re)pus Sibiul pe harta pasionaților de ecoturism.

Lansat anul trecut, programul Anii Drumeției și-a propus să ofere cât mai multor sibieni șansa de a descoperi minunile naturii care înconjoară localitățile județului. Să ofere localnicilor, dar și turiștilor, posibilitatea de a descoperi gastronomia și produsele locale. ”Am reușit să consolidăm acea dorință și deprindere pe care mulți din județul Sibiu o aveau de mult timp, de a practica drumeția în aer liber. Contextul pandemiei ne-a ajutat să aducem și mai mulți turiști pe potecile județului și ne-a încurajat ca acest obicei sănătos să fie adus în rândul cât mai multor sibieni”, spune Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, instituția care susține programul Anii Drumeției.

A fost elaborat un ghid pentru marcarea traseelor, inclusiv în zone colinare, ghid preluat ca model de bune practici și de alte administrații și care are șanse să fie preluat în legislația națională. A fost elaborat și un ghid al drumețului, au fost alocate fonduri pentru marcarea ori refacerea traseelor. ”Au fost amenajate toate traseele din masivul Cindrel, 11 trasee de peste 200 de km. S-a intervenit pe segmente de trasee din munții Făgăraș, 60 de km de trasee fiind gata, iar alte 23 de trasee de peste 200 de km urmând să fie marcate. De anul viitor, probabil, vor fi marcate trasee și în munții Lotrului”, spune Adrian Bibu, administratorul județului. Potrivit lui, la cele peste 80 de drumeții organizate până acum în cadrul programului au prins gustul ”libertății în aer liber” mai bine de 1.600 de persoane. 21 de excursii au fost organizate pentru elevi, ca urmare a parteneriatului încheiat cu Inspectoratul Școlar.

Anul acesta continuă marcarea traseelor în munții Făgăraș

Ghizii montani apreciază că, în acest moment, județul Sibiu are cea mai bună infrastructură de drumeție din România. ”Nu există loc în Carpați ori județ din țară cu o infrastructură mai bună decât o avem noi acum. Și încă nu este finalizată. Suntem pe poziția întâi în România, iar cei care mergeți pe munte puteți constata acest lucru”, spune Radu Zaharie, ghid turistic.

Și aplicația...

Acesta este contextul în care, la începutul acestei săptămâni, a fost lansată aplicația Anii Drumeției. ”Într-o primă fază am oscilat între a face sau nu aplicația, dacă este utilă sau nu pentru un drumeț, deoarece sunt tot felul de teorii că diminuează experiența călătoriei. A înclinat balanța chestiunile de siguranță: să existe un instrument modern care să dubleze signalistica din teren. Am căutat variante și produse care să se potrivească județului Sibiu și cred că am găsit-o pe cea mai bună: este o platformă mondială cu milioane de utilizatori. O aplicație foarte utilă, navigația merge impecabil, e ca un «waze» practic, te ghidează. Îți dă suficiente informații, dar nu îți afectează experiența drumeției”, descrie Sergiu Olteanu, coordonatorul programului Anii Drumeției.

Aplicația a fost dezvoltată pe o platformă a germanilor de la Outdooractive. ”Aveți o țară foarte frumoasă. Suntem un grup mare de «maniaci» outdoor, pasionați de ciclism, hicking, tot felul de activități pe care dorim să le împărtășim cu lumea. Asta ne ghidează în fiecare zi. Am devenit o platformă cu 12 milioane de utilizatori. Nu doar turiști, ci și furnizori de servicii. Este o aplicație prin care îți poți împărtăși de la experiențele proprii, la oferte”, descrie și Christoph Puchinger, din partea celor care au dezvoltat aplicația.

Personalizată

Strava, Relieve, Bike Maps ori Locus sunt exemple de aplicații deja utilizate de către pasionații de ieșiri în aer liber. Aplicația Anii Drumeției vine, însă, cu o experiență personalizată Sibiului.

Are presetate 54 de trasee în jurul Sibiului, trasee de cicloturism, rute pe malul Oltului pentru activități pe apă ori observarea păsărilor, rute ecvestre. Oferă informații precise despre cum poți ajunge la un traseu, echipamentul de care ai nevoie în funcție de sezon, eventualii ghizi la care vei vrea să apelezi. 

Oferă facilități extrem de interesante și utile, una dintre acestea fiind skyline: pornești prin intermediul acestei facilități camera foto, încadrezi un peisaj, iar pe ecran îți vor apărea denumirile vârfurilor, apelor ori șeilor pe care le observi astfel.

Funcția ”skyline” este extrem de utilă începătorillor care vor să știe cum se numesc locurile pe care le străbat

Evident, oferă și funcția de ghidare, chiar și fără a fi necesară conexiunea la internet: ghidajul poate fi și cu sunet, fiind avertizat astfel din timp asupra traseului care trebuie parcurs fără a fi nevoit să urmărești ecranul telefonului. 

Avertizarea intervine și când distanța față de traseul ales depășește 50 de metri și poate fi utilizată și pentru a salva experiențele drumețiilor, inclusiv cu fotografiile făcute pe parcurs.

Cam tot ce vrei

Aplicația este extrem de versatilă în ceea ce privește posibilitatea planificării petrecerii timpului liber prin bucățile de paradis care încă abundă în jurul Sibiului. Sunt numeroase filtre care pot fi utilizate pentru a găsi cea mai bună variantă: de la cele în funcție de tipul de activitate dorit (hicking, cicloturism, gastronomie, ski de tură etc), la dificultate, trasee, puncte de interes, locuri de plecare ori de sosire.

Sunt prezentate și evenimentele care se pliază pe nișa ecoturismului, programate în perioada imediat următoare accesării aplicației, dar și excursiile care pot fi organizate cu ajutorul unor furnizori de astfel de servicii. Inclusiv cei care închiriază echipamente pentru diferite activități.

De la închirieri de echipamente, la locuri unde să te odihnești ori să mănânci, aplicația are o grămadă de funcționalități

Aplicația a fost dezvoltată pornind de la o consistentă de date creată în ultimul an și jumătate pe subiectul ecoturismului din Sibiu. Bază de date care va fi folosită pentru promovare. ”Am selectat o parte din informații, site-ul și aplicația vor fi dezvoltate în continuare. În această primă fază este o selecție subiectivă, care nouă ne place foarte mult și sperăm ca acest conținut să fie util pentru turiști”, spune Sergiu Olteanu.

În următoarele două săptămâni va exista și o variantă în engleză a aplicației, care poate fi descărcată atât din Play Store, cât și din App Store.

Anii Drumeției continuă

Sutele de kilometri de trasee necesită mentenanță. Ecoturismul are nevoie de sprijin pentru promovare. În legislație încă mai trebuie produse modificări. Câteva motive pentru care programul Anii Drumeției, gândit inițial să se desfășoare în perioada 2021 – 2022, va continua.

”Tocmai prezența atâtor oameni în acest program, faptul că atât de mulți au răspuns pozitiv, ne obligă să mergem mai departe. Ne-a motivat faptul că a prins în rândul comunității sibiene și nu numai. Vom continua și vom extinde inclusiv zonele de drumeție pe care vom amenaja traseele. Vom insista pe partea de gusturi locale: aplicația va fi actualizată cu cât mai multe puncte de gastronomie locală, astfel încât cei care vin la Sibiu și sibienii care ies în peisajele minunate pe care le avem să simtă și gustul autentic local”, arată Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

În teren

Lansarea aplicației a fost testată și pe teren. Alături de conducerea județului, membrii și colaboratori ai Anilor Drumeției, presa locală a fost invitată pe unul din traseele amenajate recent, între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă.

Aplicația a funcționat fără probleme atât pentru cei care au ales să urmeze traseul pe jos, cât și pe bicicletă. 

Citește și Turist în județul tău, la doi pași sau o pedală de casă: cum arată și ce înseamnă ”anii drumeției” | Foto și video

Aplicația vine ca o mănușă și celor care caută trasee noi pentru bicicletă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Cetățean

Acum 1 an

În județ se fură ca în codru, iar voi vă faceți poze cu Câmpean pe vârf de munte.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus