Tânărul în vârstă de 17 ani care i-a tăiat gâtul unei femei, în Mediaș, în primăvară, este și unul din cei doi bărbați trimiși în judecată de DIICOT pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Autoritățile confirmă informația conform căreia adolescentul neamț cercetat pentru uciderea femeii de 74 de ani, din Mediaș, din considerente rasiale, este, de fapt, chiar unul dintre cei doi bărbați care au procurat și distribuit mai multe materiale pornografice cu minori, timp de mai multe luni, și care făceau parte dintr-un grup în interiorul căruia erau realizate şi distribuite materiale ce conţin acte de violenţă deosebită îndreptată împotriva oamenilor şi animalelor.
Vă reamintim că acest tânăr a fost găsit vinovat de uciderea unei medieșence în după-masa zilei de 11 aprilie 2022. Femeia ieșise să ducă gunoiul când l-a întâlnit pe bărbat. Acesta din urmă i-a provocat cu un cuțit o rană mortală în zona gâtului, autoritățile menționând faptul că gestul său ar fi fost făcut din „ură rasială”.
Trimis în judecată pentru pornografie infantilă
Autoritățile spun că acest tânăr este de origine germană și la momentul comiterii crimei se afla în plasament la o familie din Dumbrăveni. Între timp, a mai fost găsit vinovat și de faptul că a procurat, deţinut şi stocat sute de materiale pornografice cu minori pe care le-a distribuit ulterior, prin acte repetate, către diferite persoane sau grupuri. Atât el cât și prietenul său au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT.
Citește Doi sibieni au fost trimiși în judecată pentru pornografie infantilă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 2082
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ghița
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Chitruta
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Pop