Miercuri,
26.03.2025
Ploi Scurte
Acum
14°C

”Este o nebuloasă circulația în sensul giratoriu”. Subprefectul Sibiului cere Poliției să informeze populația mai clar

”Este o nebuloasă circulația în sensul giratoriu”. Subprefectul Sibiului cere Poliției să informeze populația mai clar

Subprefectul județului Sibiu, Sebastian Șebu, a cerut joi comisarului-șef de Poliție, Adrian Fleacă, să informeze mai bine populația cu privire la noile reguli de circulație rutieră, în special în ceea ce privește circulația în sensurile giratorii.

Solicitarea a venit în cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică Sibiu, găzduită joi de Consiliul Județean Sibiu. În cadrul ședinței, comisarul-șef Adrian Fleacă a susținut o serie de prezentări pe tema activității Poliției sibiene în anul 2022, la final subprefectul ținând să ia cuvântul.

”Referitor la materialele prezentate nu am prea multe să spun, într-adevăr, activitate este, pot fi îmbunătățite aceste activități, indicatorii pot fi făcuți să arate mai bine. Știu că este o muncă depusă acolo în condițiile în care a slăbit autoritatea Poliției și deficitul de personal este tot mai înalt. Vă felicit pentru indicatori. Eu vreau să sugerez doar, pentru viitorul imediat, având în vedere modificările Codului Rutier, o mai bună informare a cetățenilor, a participanților la trafic. Este o necunoscută, o nebuloasă, circulația în sensul giratoriu. Se pot genera probleme vizavi de siguranța în trafic. Dacă s-ar face o conștientizare mai bună a noilor reguli, reglementări, ar fi benefic. Și așa nu știm să circulăm în sensurile giratorii, cu noile modificări o să fie o și mai mare problemă”, a precizat subprefectul Șebu.

atop sedinta

Comisarul-șef Adrian Fleacă în stânga imaginii și subprefectul Sebastian Șebu în dreapta

În răspunsul oferit imediat, comisarul-șef a spus că sugestia primită va fi avută în vedere, însă Adrian Fleacă a ținut să precizeze că Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu se confruntă cu o criză de personal, care afectează activitatea de zi cu zi.

”Vom lua în calcul precizările dumneavoastră și vom aduce la cunoștința populației noile măsuri, bineînțeles cu sprijinul mass-media și a mijloacelor disponibile. Sperăm să ne crească lucrătorii pentru că avem un deficit foarte mare, pentru a fi o prezență mult mai mare a polițiștilor în trafic. Din păcate, în municipiul Sibiu desfășurăm activități cu un echipaj, maxim două pe zi”, a spus comisarul-șef de Poliție, Adrian Fleacă.

Referitor la solicitarea subprefectului Șebu trebuie precizat că în urmă cu câteva zile Poliția Română a postat pe pagina oficială de facebook o informare exact pe această temă.

”Știi cum se circulă în sensul giratoriu?

Nu mai poți să ieși direct de pe banda a 2-a sau a 3-a a sensului giratoriului și să le tai fața celor de pe celelalte benzi, iar dacă vrei să faci această manevră trebuie să îți semnalizezi intenția, să te asiguri că poți face asta fără să pui în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Vechea practică nu mai este valabilă conform ultimelor modificări! Conduceți prudent!”, a informat Poliția Română.

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

13 comentarii

Radu

Acum 2 ani

Totul era clar de mult timp, doar că au exprimat mai bine legea. Toate caricaturile vopsite pe drum, înainte de intrarea în giratorii trebuie eliminate!!!
Raspunde

Sdfgdgfs

Acum 2 ani

din contra trebuie facute corect si tinut cont de ele ca de aia nu se circula corect in Sensurile giratorii ca multi (printre care si tu probabil care blamezi semnele de preselectare a benzilor) nu se incadreaza corect in sens si apoi forteaza iesirea din sens...
Raspunde

Fghj

Acum 2 ani

cel mai important este sa fie facute corect simbolurile de pe asfalt si de pe placutele de presemnalizare a incadrarii pe benzi in functie de directia dorita a o avea la iesirea din sens. asa cum este in tarile straine unde nu te poti roti in sens cat vrei de pe banda 1 ca tu ai prioritate... De pe banda 1 ar trebui sa faci prima la dreapta maxim 180de grade (adica inainte) daca vrei altfel de incadrezi pe banda 2 si tot asa...
Raspunde

Lyly

Acum 2 ani

Domnul Subrefect este “out of service” Nu a fost și el “la” poliție???? Pensionar special la 42 ani și acum la cumul pensia cu salariul! Legea ptr el este sience fiction… Vai și amar de țara asta cu atâția incompetenți!
Raspunde

Troll E. Buzu

Acum 2 ani

Noi avem in oras doar giratorii "personalizate" asa ca trebuie explicate fiecare in parte. Majoriatatea au mai multe benzi decat au drumurile ce ies din giratoriu iar cele care ar avea paritate sunt si acelea personalizate. Cum? Pai cu presemnalizari contraintuitive si benzi spre dreapta care "ocolesc" giratoriul dar pe care smecherii le folosesc pentru a forta trecerea prin giratoriu la ore de varf. Inovatii foarte folositoare toate. De exemplu cand vii de pe Spitalelor si vrei sa urci catre Saguna, presemnalizarea zice ca musai toti trebuie sa ne inghesuim pe banda 1, sa urcam si apoi sa cedam trecerea celor care urca si ei pe celelalte doua benzi. Acolo permanent sunt probleme dar aparent nimeni nu pricepe de ce. Banda de care zic ar trebui sa fie izolata complet de treficul catre Saguna (nu doar cu linie continua) si sa urce doar spre centru/parcarea 90. Cei care vor sa mearga pe Saguna pot folosi giratoriul. In fine, sunt sigur ca nu o sa priceapa prea multi ce am vrut sa explic. Dar am incercat macar.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emila

Acum 2 ani

Nu da examen pentru carnet, că nu-l iei, Mai citește

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 2 ani

Subprefectul ăsta e de la voi de la partid, și e ordin să apară în zair, este?

Raspunde

Adrian Antonie

Acum 2 ani

"Nu mai poți să ieși...[..].., iar dacă vrei să faci această manevră..." - Dragilor, hotarati-va. Ori poti, ori nu poti. Din start nu este clar nici pentru Dvs., dar le dati altora lamuriri!?
Raspunde

Luminita

Acum 2 ani

anul trecut a murit unul de foame in Anglia ca nu stia sa intre in giratoriu
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Denisa tantra vibes

Acum 2 ani

Consider ca singurul in masura sa ne explice este Nicusor Stefanuta, omul nostru minunat din USR! Fara oameni ca el, am fi parasit demult aceasta tara care te obliga sa te casatoresti cu un barbat si sa-ti botezi copilul!
Raspunde

Sparrow

Acum 2 ani

Denisa eu nu conduc autovehiculele asa cā nu am parte de emotii in trafic, daaar, niste tantra vibes zāu cā as incerca
Raspunde

Dan

Acum 2 ani

Cat de prost trebuie sa fii ca sa nu intelegi ca si in sessul giratoriu ai benzi de circulatie, si ca daca cineva vrea sa intre peste mine trebuie sa se asigure, nu eu trebuie sa vad daca vreun berbec vrea sa intre peste mine. Pe scurt se pastreaza banda pe care mergi, vrei sa schimbi banda te asiguri ca poti face asta, indiferent ca e drum drept sau usor curbat (adica giratoriu pt cei cu permis luat pe mita)
Raspunde

Matei

Acum 2 ani

practic e prioritatea de dreapta aplicata si in sensul giratoriu, deci daca vrei sa iesi de pe banda 2 sau 3 te asiguri ca pe 1 nu vine nimic, nu-i tai calea, ii cedezi trecerea, el venind din dreapta ta ... acum sincer, sunt convins ca toate giratoriile vor fi trecute pe banda 1 ca devine cea mai rapida la iesire si practic giratoriile cu mai multe benzi nu-si mai au rostul daca de pe banda 2 sau 3 din giratoriu nu mai poti iesi rapid pe banda 2 din sosea ... probabil ca asta va duce la blocaje in giratorii pe benzile 2 si 3 ... cat despre sugestiile sibiene desenate pe asfalt pentru trecerea prin giratoriu, eu cred ca erau binevenite si de bun-simt, dar deja au inceput sa fie sterse (carbonizate), pacat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus