Dosare penale, droguri și averi pierdute: halucinantele situații din jurul ”psihologului” Isac Muntean

Sub imaginea unui ”psiholog altfel”, Isac Muntean racolează clienți în special de sex masculin, potenți financiar, pe care mai apoi – prin manipulare în cadrul ședințelor de noapte, mai ales - îi determină să se despartă de soțiile lor. Următorul pas este asocierea în afaceri, în vederea acaparării acestora. Este scenariul prezentat de mai mulți sibieni care spun că au fost victimele lui Isac Muntean. Victime, în sensul că - fiind manipulate - au pierdut bani, au suferit în viața personală și au fost supuse unor hărțuiri a căror descriere frizează zona patologicului. 

În replică, Muntean se prezintă drept un consultant, și nu un psiholog, care are metode proprii, descoperite empiric și care a ajuns să fie drogat vreme de mai bine de un an: astfel explică el situațiile de hărțuire puse pe seama sa ori asocierea cu cei care reclamă extorcarea a mai bine de 500.000 de euro. Cei care l-au drogat continuu, spune Muntean, sunt chiar cei care îl acuză de escrocherii.

De aproape patru ani, procurorii și polițiștii sibieni au în lucru mai multe dosare generate din această înșiruire de situații.

În arhivele Tribunalului Sibiu se regăsesc urmele unei anchete instrumentate de procurorii DIICOT Sibiu începând din 2019 pentru constituire de grup infracțional organizat, anchetă în care au fost reunite alte dosare de șantaj, înșelăciune, amenințare, hărțuire, evaziune fiscală, exercitarea fără drept a unei profesii, abuz de încredere, distrugere și furt calificat. Toate puse de cei care au formulat plângerile penale pe seama lui Isac Muntean, personaj descris de acuzatori drept liderul unui grup de apropiați, poziție din care a coordonat atât preluarea afacerilor lor, cât și ulterioara lor hărțuire.

Dosarul a fost închis la începutul lui 2021, procurorii DIICOT considerând că nu poate fi vorba de grup infracțional organizat, din moment ce indiciile sunt că Isac Muntean ar fi acționat singur. Și, prin urmare, cercetările ar trebui continuate doar în ceea ce-l privește pe acesta. ”Din probele administrate în cauză – plângeri, declaraţii persoane vătămate, declaraţii martori, înscrisuri ş.a – reies indicii că, în cauză, a avut loc o activitatea infracţională atipică din partea persoanei reclamate – Isac Muntean, acesta folosind manipularea şi mijloace dolosive pentru a determina persoanele din anturaj la efectuarea de diverse acţiuni ce corespundeau intereselor sale personale, în fapt neexistând vreun nucleu infracţional, ci doar diverse forme de participaţie penală (proprie sau improprie)”, au arătat procurorii DIICOT, în momentul în care clasarea a fost contestată la Tribunalul Sibiu.

Tribunal al cărui judecător a dat dreptate procurorilor: dosarul de constituire de grup infracțional a rămas închis, cercetările pentru celelalte infracțiuni urmând a se derula în dosare separate, instrumentate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Averile pierdute

Conform actelor care pot fi consultate ca urmare a dosarului judecat la Tribunalul Sibiu, Liviu Andrei, proprietarul fostului club Liquid, și Daniel Opriș, cel care deținea jumătate din părțile sociale ale CD Sensoric (societate care comercializa echipamente electronice) reclamau prejudicii de peste jumătate de milion de euro, produse de Isac Muntean și apropiații săi. În cazul CD Sensoric, cel care a intrat în contact prin ședințe de consiliere cu Muntean a fost asociatul lui Opriș, Codruț Cioran.

Liviu Andrei – cel care la finele săptămânii trecute a și publicat pe pagina sa Facebook un film în care aduce ample acuzații la adresa lui Muntean – a descris în fața magistraților cum a aflat despre Isac Muntean prin 2013, ”fiindu-mi recomandat ca fiind un psiholog mai «neconvențional»”. După două ședințe a renunțat, dar a reluat ”ședințele de consiliere psihologică” în 2016. ”Muncea să îți câștige încrederea. Mai apoi, îți crea impresia că toată lumea este dușmanul tău și trebuie să îți schimbi viața, să renunți la trecut, inclusiv la apropiați. Nu făceam terapii decât seara și noaptea, uneori până la patru-cinci dimineața. Și asta în mod curent. Eu mă simțeam foarte ok cu el. Am fost naiv”, povestește acum Andrei. 

Din informațiile culese de Turnul Sfatului și de alte persoane din anturaj, dar și din documentele de la dosar, apropierea dintre Muntean și clienții săi implica adesea și petreceri ”epice” sau excursii în zone exotice. Iar discuțiile aveau adesea drept subiect ”relații extraconjugale cu tentă sexuală”, după cum se arată și în documentele cu care au lucrat procurorii.

Liviu Andrei a publicat pe pagina sa de Facebook un video în care povestește cum a fost manipulat de către Isac Muntean

Liviu Andrei spune că și-a dezvăluit viața personală în fața lui Isac, cel care – după aproximativ doi ani, în care l-a determinat să renunțe la ”trecutul din viața personală” – i-a propus să treacă la nivelul următor. ”A început să îmi spună că am evoluat. «Eu am toate răspunsurile și te pot ajuta inclusiv în zona de business», mi-a spus. Cine nu vrea să câștige mai mult?”, povestește acum Andrei despre decizia luată de a se lăsa ghidat de Isac Muntean și în ceea ce privește afacerile.

S-a asociat cu Isac în administrarea clubului, dar și a altor societăți prin care să înființeze un holding, drept pentru care spune că i-a înmânat acestuia aproximativ 40.000 de euro (168.600 de lei). Bani la care Andrei arată că se adaugă alți aproximativ 350.000 de lei, pe care i-a plătit lui Isac pentru consultanță. ”Am fost naiv”, repetă Andrei, care pune situația pe seama influenței construită asupra lui, în timp, de către Isac.

În cele din urmă asocierea nu a mai funcționat, iar despărțirea de Isac a venit în noiembrie 2019, când – apreciază Andrei – firmele sale se aflau deja în pragul falimentului.

”Modul de operare folosit de Isac Muntean consta în câștigarea încrederii sale prin manopere dolosive de consultanță psihologică, urmate de preluarea activelor societăților deținute și acumularea de pasive, solicitarea unor tarife de consultanță nejustificat de mari pe baza performanțelor societăților, fără eliberarea unor facturi de prestare”, Liviu Andrei, în declarațiile date la Tribunalul Sibiu

”Am încercat să le creez o imagine de oameni bogați”

În același registru, dar la un cu totul alt nivel, este povestea referitoare la CD Sensoric SRL, societate din zona comerțului cu echipamente electronice. Din actele depuse la Tribunal, Codruț Cioran, asociatul care deținea jumătate din cadrul societății cu o cifră anuală de afaceri de aproape trei milioane de euro, a ajuns să meargă la ”ședințe de consiliere psihologică” pe fondul unor probleme legate de căsnicie. ”Pe fondul încrederii pe care o avea în acesta (Isac Muntean – n.r.), a început să-i destăinuie detalii legate de viața familială, apoi despre prieteni, cunoștințe, relații, parteneri de afaceri, sumele de bani deținute personal ori rulate de societatea CD Sensoric”.

Notă: Într-o primă fază a articolului, care a durat aproximativ 30 de minute de la publicare, numele lui Codruț Cioran nu a apărut, din eroare, menționat în text.

Și, pe același model din cazul lui Andrei, în cazul lui Codruț Cioran, după despărțirea de trecut care a însemnat o nouă căsnicie, a urmat trecerea la nivelul următor: afacerile. ”În urma sfaturilor primite de la Isac Muntean a efectuat modificări în cadrul structurii angajaților CD Sensoric, concediind vechi angajați și angajând noi persoane recomandate de către Isac Muntean, persoane care au ajuns să controleze societatea și să folosească patrimoniul acesteia în interes personal. În continuare, l-a manipulat în așa fel încât i-a indus ideea că asociatul său, încearcă să devalizeze societatea CD Sensoric, intrând astfel în conflict cu acesta din urmă”, a reținut Tribunalul Sibiu din plângerile depuse la dosarul pe care procurorii DIICOT l-au închis pe speța constituirii de grup infracțional organizat.

În asociere cu Isac Muntean, a fost înființată o nouă societate – Automation Center – care a început să preia activele CD Sensoric, societate care a mai păstrat doar pasivele (cheltuielile, simplist spus). Așa s-a ajuns – după cum susțin reprezentanții CD Sensoric – ca pe lângă suma de 20.000 de lei plătită lunar (crescută ulterior la 25.000 de lei, lunar) pentru ședințele cu Isac Muntean, acesta să mai păgubească societatea cu aproximativ 500.000 de euro. Din 2018, CD Sensoric a intrat în declin, înregistrând pierderi anuale și de peste jumătate de milion de euro. În 2021, ultimul an pentru care au fost date publicității bilanțurile contabile, CD Sensoric mai avea o cifră de afaceri de nici 170.000 de euro, pierderi de 13.000 de euro și un singur angajat (față de vârful de 28 de angajați raportat în 2017). 

În fața procurorilor și a instanței, Isac Muntean a respins orice idee de manipulare sau de intervenție în funcționarea societății. ”Starea de fapt reală: între părți au existat relații de afaceri, s-a dorit o colaborare în vederea asocierii într-o societate comercială care nu s-a mai finalizat din cauza neînțelegerilor apărute între părți pe motive financiare. În final, toate plângerile formulate reprezintă o răzbunare a unor foști parteneri de afaceri”, a arătat Isac în apărarea sa.

Isac Muntean spune că nu e psiholog

La întâlnirea cu reporterii Turnul Sfatului, Isac Muntean a declarat că, de fapt, a participat la un fel de evaziune fiscală: sumele pe care le încasa pentru consultanță erau metode de ”scoatere a banilor din firmă”, propuse de cei care îl acuză. ”Îmi plătea, pentru început, 10.000 de lei pentru consultanță. Apoi a venit la mine să îmi spună că vrea să îmi plătească 25.000 de lei pe lună: 10.000 de lei erau pentru mine, 10.000 de lei pentru ei și restul de 5.000 de lei, pentru plata impozitelor”.

Îi contrazice pe cei care susțin că au pierdut averi, spunând că situația era taman invers. ”Eu am încercat să le creez o imagine de oameni bogați. Ei nu aveau bani când au venit la mine. Erau săraci”, spune Isac. Respinge orice acuzație că ar fi participat în vreun fel la devalizarea firmelor celor care îl acuză, la fel ca și situația potrivit căreia asociatul CD Sensoric a fost bătut când a venit să ridice acte contabile.

Conform bilanțurilor contabile date publicității de Ministerul Finanțelor, CD Sensoric a avut în perioada 2012 - 2017 cifre de afaceri cuprinse între 2,5 și trei milioane de euro și profit anual cuprins între 400.000 și 600.000 de euro. Iar din 2018, anul în care Isac a început să-l consilieze pe unul din cei doi asociați ai societății, cifra de afaceri a intrat în declin, profitul fiind înlocuit de pierderi și de peste 500.000 de euro anual. Întrebat care este explicația lui pentru această situație, Isac Muntean a dat vina pe cearta dintre asociați. ”Ei, asociații, s-au certat ei între ei. Să fim serioși și raționali: eu doar i-am primit în arealul meu. Niciodată nu mi-am propus a «țepui» pe cineva ori «a face de bani» pe cineva”. 

Evoluția cifrei de afaceri a CD Sensoric. Sursa: risco.ro

”Guru” și ”nebuna”

Împotriva lui Isac Muntean a depus mărturie în fața procurorilor și Bogdana Tafuni, fost consilier juridic al CD Sensoric. Ea a arătat că societatea a intrat în declin din cauza influenței lui Isac Muntean. ”Urmărea să fie informat cu privire la situațiile financiare, plăți efectuate, încercând să dețină controlul total asupra societății, deși nu avea o calitate în cadrul societății, ci doar un contract de consultanță. Cheltuielile au început să devină tot mai mari, în contextul în care cei doi fii ai lui Isac Muntean făceau achiziții personale utilizând cardurile bancare aparținând CD Sensoric, utilizau autoturismele societății pentru deplasări în interes personal, decontau servicii de cazare la hoteluri de lux, deplasări în străinătate. De asemenea, salariile celor doi erau peste retribuțiile altor angajați cu vechime, studii și experiență”, a detaliat Tafuni.

”Martora a mai declarat că Isac Muntean avea o putere de convingere foarte mare asupra lui și urmărea să îl domine, să îl determine să fie dependent de sfaturile și sugestiile lui, să execute întocmai ce i se solicita, urmărind în final câștigul financiar prin acapararea și distrugerea afacerii de succes”, extras din plângerea depusă în atenția procurorilor antimafia

La trei ani de la declarațiile dată din postura de martor, Bogdana Tafuni descrie influența pe care o avea Isac Muntean asupra celor aflați în consultanța sa drept una foarte mare. ”Eu personal am încercat să le spun despre acest guru că este doar o himeră, dar puterea mea de convingere era nulă”. A demisionat din rândul societății, fiind contactată ulterior de reprezentanții acesteia. ”Am fost contactată de unul dintre foștii angajatori, care mi-a relatat că firma lui este terminată. Ulterior am aflat și de Liviu Andrei”.

În replică, Isac Muntean spune că nu trebuie pus preț pe afirmațiile consilierei juridice. ”Pot să spun, fără competențe, că e nebună? Dacă și-ar face un control psihiatric, psihologic... Totul în jurul acestei femei este o conspirație, în care sunt implicate servicii de informații și mai știu eu ce...”.

O bătaie cruntă în care s-a declarat psiholog

La întâlnirea cu reporterii Turnul Sfatului, care a avut loc zilele trecute la biroul său, Isac Muntean s-a afișat relaxat: a reiterat ideea că el nu s-a prezentat niciodată drept psiholog, ci doar consultant. ”Eu am o facultate de psihologie (pe care nu a mai finalizat-o conform relatărilor celor care îl acuză pe Isac – n.r.). Am acreditări în zona de mediator, de formator în comunicare, de PR. Eu mi-am făcut propria metodă, «metoda Isac». Adică am niște informații pe care, pur și simplu, le scot, dacă pe cineva interesează”.

Isac Muntean s-a prezentat, însă, ca psiholog în fața autorităților, într-un alt context care a generat o plângere penală: în iunie 2019, un tânăr care a intrat cu bicicleta în curtea vilei în care își are și Muntean birourile a fost bătut crunt de către acesta. Tânărul – care venise în vizită la nașul său, ale cărui birouri sunt în aceeași clădire – a fost luat la bătaie de către Muntean pentru că își sprijinise bicicleta de zidul casei. A scăpat de agresor refugiindu-se în biroul nașului, unde însă Muntean a dat buzna alături de alți apropiați, continuând bătaia. Una cruntă, în urma căreia tânărului i-a fost ruptă și mâna, având nevoie de serioase îngrijiri medicale.

A fost chemată poliția, iar în procesul verbal prin care Isac a fost amendat cu 200 de lei, acesta a cerut să fie consemnat că este ”psiholog”. Confruntat cu această informație, Isac a spus că aceasta este profesia lui. ”Când cineva te întreabă care este ultima ta profesie, ce poți să spui? Care este ultima mea profesie? Psiholog!”, răspunde Muntean.

Unul din actele pe care se bazează cei care îl acuză pe Isac Muntean că se prezintă drept psiholog, este declarația dată de acesta în fața poliției

Dosarul constituit ca urmare a scandalului din iunie 2019 nu a fost finalizat de către polițiștii sibieni până acum, chiar dacă aceștia au și probe video. Isac Muntean spune că și el a fost bătut în acel conflict și că, la rândul său, a formulat plângere penală împotriva tânărului care venise cu bicicleta.

Hărțuire din zona patologicului

Liviu Andrei susține că după ce a întrerupt relațiile cu Isac Muntean a început să fie hărțuit de acesta și de către familia lui. ”Dacă mă întâlneam în trafic, se făceau că intră cu mașina în mine. Mă scuipau, mă urmăreau: «hoțule! Ne-ai drogat! Epilepticule!», strigau după mine. Familia mea, inclusiv fosta mea soție, au fost hărțuite”, declară Liviu Andrei. Isac Muntean spune că nu există nicio dovadă pentru aceste acuzații, deoarece astfel de fapte nu sunt reale.

Acuzațiile de hărțuire aduse lui Isac Muntean ating însă zona patologicului într-un alt dosar deschis pe numele acestuia de mai bine de trei ani, dosar aflat în continuare tot în instrumentarea polițiștilor și a procurorilor sibieni. Un dosar în care o persoană de sex feminin descrie pe sute de pagini cum viața i-a fost grav afectată de metodele de hărțuire aplicate de Isac Muntean la adresa ei. Fotografii în ipostaze cât se poate de intime trimise angajatorilor și însoțite de acuzații de practici sexuale imorale sau penale ori fotografii intime trimise familiei și însoțite de aprecieri cu tentă sexuală fac parte din acuzațiile de hărțuire detaliate în sutele de pagini ale dosarului.

”Eram drogat. Nu mi-am dat seama că fac acele lucruri”, este răspunsul lui Isac Muntean la aceste acuzații de hărțuire. Iar povestea cu drogurile este un alt subiect de dosar penal.

Pe numele lui Isac Muntean este pusă și scena hărțuirii familiei asociatului lui Codruț Cioran. Pe fondul unor tensiuni între cei doi, la poarta casei acestuia, de ziua soției lui, au fost aduse coroane funebre. Camerele video surprind pe cei care le-au adus, fiind vorba de persoane din anturajul lui Isac.

”M-a drogat un an de zile”. Acuzații de tentativă de omor

”Eu nu m-am prins că m-a drogat. După ce a ieșit Andrei din relație cu mine, am început să îmi revin. Mi-am dat seama că mă droga numai după ce, într-un anumit anturaj mai apoi, cineva fuma marijuana lângă mine. Și am început iarăși să am stări, să îmi transpire palmele. Și așa mi-am dat seama, ulterior, că am fost drogat atâta timp”, începe Isac Muntean istoria unui alt dosar penal, generat de această dată de o plângere de el redactată.

Plângerea lui Isac a fost formulată pentru ”tentativă de omor calificat în formă continuată” și îl vizează atât pe Liviu Andrei, cât și pe toți cei care îl acuzau de constituire de grup infracțional organizat ori au fost martori în acest dosar.

”Începând cu luna octombrie 2018 am început să mă simt foarte rău având o simptomatologie specifică introducerii în organism de substanțe toxice, respectiv reacții din punct de vedere senzorial, lipsa gustului, mirosului, afectarea simțurilor tactile, nemaisimțind senzația de frig, căldură, atingerea apei atunci când făceam duș. Din punct de vedere psihologic mi-a fost afectată grav memoria, în sensul că nu-mi mai aduceam aminte evenimente petrecute în acea perioadă, fiind lezată si memoria de scurtă durată”, scrie Isac Muntean în plângerea penală care a fost transmisă reporterului Turnul Sfatului în format editabil (fără număr de înregistrare).

Drogurile i-au fost administrate în băuturi și mâncare, mai arată Isac Muntean, care susține că a făcut legătura cu cei acuzați după ce a auzit de la aceștia cum drogau ”persoane de sex feminin pentru a întreține relații sexuale”. Iar în acea perioadă, în care crede că i-au fost zilnic ascunse droguri în mâncare și băuturi, Isac Muntean susține că telefonul i-a fost clonat, fapt care ar explica de ce anumite fotografii sau informații au ajuns să fie folosite în alte scopuri. 

”Mobilul și scopul urmărit de făptuitori a fost acela de a prelua afacerile și conducerea firmei pe care o administram, respectiv SC Automation Center SRL, de a mă scoate din «competiție» și pentru aceasta s-au folosit de această metodă de otrăvire zilnică a persoanei mele”, plângerea penală prezentată de Isac Muntean

Liviu Andrei spune că nu știe să se fi demarat vreun dosar penal pentru cele invocate de Isac Muntean. ”Păi, dacă eu sau noi eram cel care îl drogam, cum de tot noi am fost cei păgubiți? Nu are nicio logică”, răspunde Liviu Andrei acestor acuzații, arătând că se îndoiește de faptul că o astfel de plângere penală ar fi ajuns să fie depusă.

Reporterului Turnul Sfatului i-a fost pusă la dispoziție înregistrarea unei convorbiri cu un personaj descris drept un consilier juridic care lucra pentru Isac Muntean. În respectiva convorbire, bărbatul vorbește despre faptul că Muntean i-a spus să redacteze plângerea penală. ”Niște prostii... Eu nu mai cred nimic”. Între timp, consilierul juridic în discuție a încetat din viață. 

Potrivit lui Isac Muntean, plângerea penală a fost depusă la DIICOT Sibiu la începutul anului 2021. Întrebat, prin urmare, de ce aceasta nu a fost luată în discuție în cadrul celuilalt dosar instrumentat de DIICOT Sibiu pentru grup infracțional organizat, Muntean a spus că nu știe. ”La DIICOT este răspunsul”.

În plângerea transmisă reporterului Turnul Sfatului, Muntean a scris că a fost drogat cu amfetamine. La întâlnirea din biroul său, că a fost drogat cu medicamente pentru epilepsie. Și a arătat și mai multe sesizări către diferite instituții (Poliție, DSP), referitoare la starea de sănătate a celor care au participat, în trecut, la ședințele sale de consultanță.

Detaliile intime

Una din acuzațiile care îi sunt aduse lui Isac Muntean este aceea că nu păstra secretul profesional, iar detaliile discutate la ședințele cu acesta deveneau publice. ”Ei între ei își povesteau, ei erau prieteni și își dezvăluiau detaliile intime”, dă replica Isac.

La întâlnirea cu reporterii Turnul Sfatului, Muntean nu a avut nicio reținere în a dezvălui din detalii discutate cu cei care se prezintă acum victimele sale. ”Știți de ce venea la mine? Pentru că îi spunea soției că merge la psiholog, dar el pleca la f... . Și chiar m-a sunat soția lui să mă întrebe de ce îl țin noaptea”, este un astfel de exemplu. Povești legate de viața intimă au fost printre detaliile cele mai des dezvăluite de către Isac.

Președintele României

Turnul Sfatului nu este la prima întâlnire cu Isac Muntean. În 2020, reporterul Turnul Sfatului a urmărit un alt fir care a fost livrat redacției referitor la acesta, în contextul intrării lui Isac Muntean în PSD Sibiu. Intrare care a fost prezentată reporterului Turnul Sfatului drept o tentativă de a-i oferi consultanță și lui Bogdan Trif, liderul organizației județene de partid, care atunci era și ministru al Turismului. Pe lângă acest indiciu, reporterului i-a fost expusă și povestea bătăii din vara lui 2019, dar și detalii despre alte persoane care – imediat după ce au intrat în consilierea lui Muntean – au avut schimbări bruște de comportament în viață.

Cum nu s-a dovedit că între Muntean și Trif ar fi o legătură, iar în partid nu avea decât calitatea de simplu membru, reporterul Turnul Sfatului a decis să nu publice articolul, în lipsa altor indicii.

În etapa de verificare a informațiilor, reporterul Turnul Sfatului s-a întâlnit atunci și cu Isac Muntean. Acesta a înregistrat pe ascuns discuția, după care a distribuit-o celor pe care îi consulta. Motivul, spun aceștia, era de a le arăta ”cum «se face din vorbe” un ziarist”. ”Nu de aceea v-am înregistrat, ci pentru a analiza mai apoi comportamentul meu”, a justificat Muntean faptul că a trimis înregistrarea celor cărora le oferea consultanță.

La întâlnirea din 2020, Isac Muntean își și prezenta planuri politice ambițioase: voia să înființeze un nou partid, scopul fiind ca el să ajungă președintele României. ”Eram nebun, v-am spus că eram drogat”, justifică acum Muntean.

Adevărul?

Acuzatorii lui Isac Muntean spun că situația financiară a acestuia s-a îmbunătățit într-un timp foarte scurt din banii pe care i-a obținut de la ei. Indică, în acest sens, faptul că în urmă cu doar câțiva ani locuia, într-un apartament modest din Cisnădie, în timp ce în prezent plătește o chirie de mai bine de 1.500 de euro lunar pentru un penthouse, se afișează cu trei mașini cu o valoare de peste 300.000 de euro și are birourile într-o vilă impozantă din Sibiu.

”Eu am 52 de ani. Nici 20, nici 30, nici 40. Mă gândesc că un om la 50 de ani poate să aibă bani,  nu? Am 30 de ani de când am intrat într-o zonă de business. Înțelegeți sau vă dau alte explicații”, răspunde Isac.

Potrivit Oficiului Registrului Comerțului, numele lui Isac Muntean apare în rândul asociaților din două societăți comerciale: Siatrans SRL, înființată în 1995 și radiată de mulți ani, și Isac Consult SRL, societate înființată în 2012 și fără încasări până în 2015. De atunci și până în 2021 (ultimul an pentru care sunt disponibile bilanțurile contabile), Isac Consult SRL a avut în total încasări de aproximativ 680.000 de lei. ”Eu mi-am cumpărat o mașină opulentă tocmai ca să le întăresc ceea ce cred ei. Adică ce hoț aș fi eu dacă îți fur banii ca mai apoi să mă afișez cu ei? Am învățat logică: pot să fiu atât de tâmpit în care să îți arăt ceea ce ți-am furat?”, întreabă retoric Isac.

Mașinile pe care cei care se prezintă drept victimele lui Isac Muntean le indică a fi achiziționate din banii lor, în cele din urmă

Pentru documentarea acestui material, Turnul Sfatului a început să discute cu persoane implicate în dosare sau care aveau cunoștință despre acestea de mai bine de doi ani. Publicarea articolului a fost amânată ca urmare a răzgândirii unor surse, care au invocat fie faptul că publicarea unor articole ar putea dăuna cercetărilor penale, fie pentru că nu și-au mai dorit publicitate în jurul acestor dosare din motive personale. 

”Întotdeauna viitorul va arăta adevărul”, spune acum Isac Muntean, întrebat de cum vede finalitatea acestui iureș de situații. De cealaltă parte, Liviu Andrei speră ca autoritățile să soluționeze dosarele generate de numeroasele plângeri penale depuse. ”În continuare se produc victime. Tâlhărie nu este numai când cineva te lovește în mod primitiv, cu parul, și îți fură banii. Tâlhărie este și atunci când «parul» folosit înainte de a ți se fura banii este unul psihologic”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

15 comentarii

Sa ne ferim

Acum 2 ani

Unde are "biroul" sediul?
Raspunde

Gica

Acum 2 ani

Exista si. declaratii fiscale de la Isac?
Raspunde

Munteanu

Acum 2 ani

Ca-n filme! Cum a reusit sa pacaleasca niste patroni care n-ar scapa un leu la un cersetor?!
Raspunde

****

Acum 2 ani

Miroase a evaziune maximă cu CD Sensoric în mijloc și o grupare de foști tovarăși în combinații care nu s-au mai înțeles la "împărțeală". Probabil toți au dosare penale, faceți verificări la ANAF si Parchet. Păcăliciul de Isac are birourile pe Munteniei și evident că și el face parte din schema de evaziune, o și recunoaște. Ce om sănătos la cap s-ar uita în gura acelui idiot? Pe modelul benzinarilor care invocau nebunia temporară, acest grup caută să distragă atenția de la ceea ce făceau ei cu adevărat. La ce lipsă de personal este în Poliția Economică și Parchet probabil așteaptă prescripții prin distragerea atenției cu fantasmagoriile astea. Ulterior vor reveni la prietenia bună inițială. Clasic...

Raspunde

O poveste cu scop ascuns

Acum 2 ani

Oameni cu experiență în business s-au "lăsat păcăliți" de un ratat cu zero experiență. Din înșelătorii, ratatul și-a luat o chirie și 3 mașini în leasing. Ratatul a și divorțat recent iar apoi, își pierde "flerul" de manipulator si, printr-o serie de declarații contradictorii mai și recunoaște totul. Incredibile baliverne dar au șanse să treacă, profitând de conjunctură.
Raspunde

Ha, ha, ha

Acum 2 ani

Sunt foarte curios cum si-au facut banii, cei care au fost tepuiti de acest neica nineni? CD Sensoric cu atatia angajati si pe val o perioada de timp, facuta praf de un papagal. Multi prosti cu bani.
Raspunde

AMN114

Acum 2 ani

dacă un păcălici dintr-ăsta, un individ cu evidente probleme comportamentale și de educație (violent, limbaj colorat, scuipă, înjură...) a reușit să-i manipuleze pe marii "oameni de afaceri" sibieni, înseamnă că respectivii "afaceriști" posibil au făcut avere din afaceri cu Statul, utilizând sistemul cumetrii-PileCunoștințeRelații. Un minim de inteligență și de fler țin departe păcălicii - pentru că banii atrag întotdeauna astfel de personaje dubioase. Asta dacă ești într-adevăr om de afaceri - dacă nu, pățești ca marii afaceriști sibieni din poveste:))) Haideți domnilor afaceriști, fiți fair-play, nicio lecție nu e gratis:)))
Raspunde

Aristide

Acum 2 ani

Daca au muscat asa ceva bogatii pacaliti, dati-va seama ce natie milostiva suntem: Imbogatim neajutoratii!
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 2 ani

Numai o intrebare am: astia sunt dintre aia care latra ca ei tin Armata si Politia din impozitele si taxele platite de ei?!?
Raspunde

Bogdan

Acum 2 ani

Sa stea 15 ani la puscarie si o sa linisteasca.

Raspunde

Dfgh

Acum 2 ani

Din cei 680000RON nu avea cum sa cumpere masini de 300000 euro (fara sa mai cheltuie ceva) deci ANAF ar trebui sa il verifice un pic si sa il intrebe de sanatate printre altele...
Raspunde

Sibianul comentator

Acum 2 ani

Așa un gust amar mi-a lăsat acest articol gândindu-mă la adevăratele victime ale acestei situații: angajații ajunși pe drumuri. Pentru cei “țepuiți” nu am niciun fel de indulgență sau empatie. Nu știu cum și-au câștigat banii, cât de “curate” le-au fost afacerile și nici nu este treaba mea să știu acest lucru. Sper însă să fie treaba altora, plătiți din bani publici tocmai pentru a se ocupa de acest aspect. Dezgustul meu este legat de faptul că, iată, oameni “de afaceri” maturi, care au ajuns să prindă un pic de “cheag”, nu se mai mulțumesc nici cu averea dobândită și nici cu viața “banală” pe care o duc alături de soțiile lor (care, deh, nu mai arată ca de 20 de ani), nici de copii lor. Își doresc câștiguri și mai mari și senzații cât mai tari, orgii, droguri, femei frumoase - indiferent de condiția morală a acestora... Nimic nou. Au mai fost demascate niște mizerii umane. Poate unii vor învăța ceva din asta și vor înțelege că fundamentul unei vieți corecte este cu totul și cu totul altul, că bogăția (poate licită) și adrenalina vieții se potrivește doar unora. Oricum, prețul pentru toate acestea este foarte mare și nu trebnuie plătit de oameni nevinovați...
Raspunde

Pintilie

Acum 2 ani

Cat denaiv trebuie sa fi ca sa te poata tepui acest Isac...
Raspunde

Dexter

Acum 2 ani

Sunt înțeleși între ei cu tot circul ca sa scape de închisoare!!! Vrăjeala ieftină!

Raspunde

@@@

Acum 2 ani

Cine este acest domn Isac Muntean? De unde a aparut? Din spuma marii? Ce studii si ce profesie are? A crescut la casa de copii din Boita? Cum si-a castigat existenta inainte de a-i cunoaste pe acesti afaceristi stresati? Are familie?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus