Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Războiul civil american: atacul puilor! Louisiana vs. Kentucky

Războiul civil american: atacul puilor! Louisiana vs. Kentucky

O dată pe lună mi-am făcut un obicei să mânânc la KFC. Foarte simplu, pentru că îmi place. În ciuda tuturor avertismentelor, de care sunt perfect conștient, e una dintre micile mele plăceri ale vieții. Dacă merg la ieftinache, două sandwich-uri booster, dacă am timp de stat un snack box și de două-trei ori pe an mai duc acasă și cu găleata. Bun. Ne place.

popeyes sibiu

Când am văzut că se va deschide Popeye`s am zis în mintea mea că l-am prins pe Dumnezeu și de al doilea picior. Iar după deschidere, cum s-a nimerit prima ocazie, țuști spre Promenada, să trag și eu glontele meu în războiul civil american dintre Kentucky și Louisiana, faza pe pui. Cu peste 3700 de restaurante în lume, Popeye`s e și el un conglomerat uriaș, nu chiar de talia KFC, care are peste 5000 doar în Statele Unite. Produsele sunt asemănătoare, Popeye`s fiind diferit prin specificul cajun adăugat produselor, în special la sosuri. La Sibiu, restaurantul s-a deschis la începutul lunii în food court-ul de la Promenada.

Am trecut într-o miercuri după-amiază pe acolo, hotărât să fac ravagii în zburătoarele îmbăiate în ulei. Cred că am stat 10 minute în fața info-kiosk-ului de unde comanzi, am studiat aproape fiecare produs, ca să găsesc o combinație suficient de variată, ca să îmi pot face o părere mai amplă, dar care nici să nu mă trimită direct cu un AVC la județean. Prima dată am ales un meniu Signature chicken, 3 copane cu cartofi și suc, sucul, reîncărcabil. Apoi am vrut neapărat să încerc aripioarele în sos, ceva ce la KFC nu găsești, și din cele 5 variante am ales cele cu sos de usturoi și parmezan. Pe lângă, am mai pus și o salată Coleslaw, ca să mânânc sănătos.

Primul copan a fost groaznic. Eu eram hămesit, el era fierbinte, n-am găsit o cale de mijloc să ne înțelegem. Mai mult m-am fript decât am savurat. Am scos din comă papilele cu mai multe guri consecutive de suc, care au făcut răcoare, și m-am decis să aștept un pic. Am frunzărit nițel telefonul și le-am dat șansa să ajungă la o temperatură unde să putem lega o amiciție. Iar cât așteptam să se stingă focul am încercat și aripioarele. A, că veni vorba de foc, am uitat să zic că am luat și un sos Bayou Buffalo Dip, că suna a Forrest Gump, așa. Și pe urechi mi-a ieșit iuțeala când l-am încercat din cutie, trebuie musai combinat cu cartofi altfel e de chemat pompierii. Revenind la aripioare, mie mi s-au părut absolut delicioase.

Moi, zemoase, usturoiul știți că e frate geamăn cu puiul, iar parmezanul adaugă un sărat tare potrivit gustului general. Merită încercate în toate variantele. Dar să revenim la comparația inițială. Cum e puiul de Louisiana față de cel de Kentucky? După umilul meu gust, Popeye`s e o clasă peste KFC. Carnea, în sine, e mult mai bine gătită, mult mai fragedă și este foarte bine pătrunsă, chiar și aproape de os. Iar aluatul care învelește copanul este mult mai moale decât cel al concurenței. Ca unul care a rămas cu ceva zgârieturi pe cerul gurii de la aluat prea scorțos pe pui am apreciat și gustul și textura aluatului. Deși nu credeam, cu ajutorul salatei Coleslaw am reușit să termin tot. Am lăsat câțiva cartofi în urmă, de departe călcâiul lui Ahile al întregului prânz, banali și ușor cam uscați.

Ce știu sigur e că o să încerc pe rând toate aripioarele din meniu și că o să se cam înjumătățească vizitele în vecini, să zic așa. 68 de lei a costat toată distracția, dar puteau servi doi din ce a fost pe masă. Sau poate doar unul jumate. 

Olive

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Nustiu

Acum 7 ore

mda...cea mai hidoasa mancare, fix asta va place voua de la TS. cica cronica de restaurant......
Raspunde

Aci Duțu

Acum 4 ore

De ce nu-i ziceți cronică de fast food & delivery?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus