La jumătatea acestei săptămâni, cu directorul Muzeului Național Astra drept ghid, reporterii Turnul Sfatului au vizitat ceea ce multă vreme au fost denumite „catacombele” Sibiului. În realitate sunt o serie de tuneluri construite în interiorul Bastionului Soldisch, lungi de aproape 300 de metri și cu adevărat spectaculoase.
Muzeul Național Astra a preluat în urmă cu mai bine de doi ani o serie de clădiri degradate aflate la intersecția străzii Bastionului cu Șoseaua Alba Iulia, unde se află și Bastionul Soldisch. Decizia a fost luată după ce muzeul sibian a trebuit să predea clădirea din Piața Mică de la numărul 12.
La scurt timp după ce a văzut în detaliu ce presupune noul sediu, directorul Ciprian Ștefan Anghel a anunțat public că aici va deveni un nou centru de atracție pentru sibieni și turiști, în centrul atenției aflându-se Bastionul Soldisch cu bogata lui istorie.
Printre cele mai cunoscute legende legate de această fortificație emblematică a orașului nostru erau cele care evocau o serie de catacombe. Despre unele se spunea că ar ajunge până spre Piața Mare, iar despre altele că ar asigura o rută de evadare din Orașul de Sus în Orașul de Jos, în caz de urgență. Cert este că existența lor ar reprezenta o atracție turistică oriunde în lume.
Conducerea Muzeului Astra nu s-a bazat pe legende, ci a pus mâna pe lopată și s-a apucat de săpat. Într-o primă fază, la finalul anului trecut, s-au scos din tunelurile Bastionului Soldisch sute de tone de deșeuri, în principal moloz. Pe urmă au fost curățate, igienizate și amenajate, tot ce s-a putut face legal fără să fie nevoie de aprobări și avize care țin de patrimoniu și istorie.
„Șantierul a început în luna octombrie a anului trecut și s-a încheiat în ultima săptămână înainte de Crăciun. Am scos peste 40 de containere de gunoaie din tot ce înseamnă zona Bastionului, atât din tunelurile interioare cât și de deasupra lui, din curte. Am găsit tot felul de betoane, moloz, deșeuri din vechile construcții. Pot să spun că au fost, în total, sute de tone de deșeuri. Pe lângă asta am procedat pe urmă și la o serie de curățiri, atât pe terenul de deasupra Bastionului, cât și în interior. Am curățat vegetația excesivă și am eliberat spațiul de buruieni. În urma cestor lucrări am deschis o mare parte a culoarelor de trecere din Bastion și am scos din mizerie stema orașului”, a declarat pentru Turnul Sfatului Ciprian Ștefan Anghel.
Faza a doua a procesului presupune o temeinică documentare istorică, scopul experților muzeului este să vadă exact cât de lungi erau inițial tunelurile și pe unde ajungeau ele. Spre exemplu, se bănuiește că în anumite locuri tunelurile ar ajunge în încăperi folosite pentru depozitarea armamentului. Sau că cel puțin un tunel – care momentan este zidit – s-ar continua până spre Orașul de Jos, în zona fostei mori de pe șoseaua Alba Iulia, unde se vede o gură de acces. Toate acestea trebuie dovedite acum istoric, cu documente.
„Trebuie să fac o precizare. În acest moment noi suntem într-o fază de documentare științifică, vrem să vedem aceste tuneluri deschise de noi ce continuitate au, ce legături aveau cu alte construcții. Bastionul Soldisch – Mercenarilor, în mod normal, conform arhitecturii militare, trebuia să existe spații pentru depozitarea armamentului, spații pentru depozitarea munițiilor, ori noi am găsit doar tunelurile. Colegii mei asta fac acum, caută în documente vechi încăperile – dacă ele or exista – și cred că vor trebui să facă o vizită de documentare inclusiv la Budapesta și la Viena pentru că el a fost construit într-o anumită perioadă istorică, când autoritățile nu neapărat lăsau toate documentele în Sibiu, din motive lesne de înțeles”, a mai declarat Ciprian Ștefan Anghel.
Iată cum se prezintă acum tunelurile descoperite, după o amenajare sumară:
Accesul în tuneluri se poate face atât dinspre strada Basionului cât și dinspre șoseaua Alba Iulia. Tunelurile formează un mic labirint și sunt luminate pentru ca vizitatorii să nu se rătăcească. Pe alocuri tunelurile au niște fante laterale. Ele străbat întreaga lungime a bastionului și, conform reprezentanților muzeului, în unele capete sunt zidite pentru a bloca trecerea mai departe.
Planurile conducerii Muzeului Astra sunt ca în viitorul apropiat zona să primească numele „Centrul Astra pentru Educație” și să găzduiască o serie de evenimente educative dedicate în primul rând elevilor din zona centrală a Sibiului. Inclusiv noile tuneluri putea fi vizitate, mai ales de turiști.
În plus, pe terenul de deasupra bastionului se vor putea organiza spectacole de teatru și proiecții de filme. Pe platoul din fața bastionului vor avea loc lecții în aer liber și ateliere. Directorul Muzeului Astra este convins că întreaga zona va deveni o comoară turistică și educațională a Sibiului, iar pentru a reuși este nevoie de colaborarea autorităților sibiene.
„Cu această ocazie trebuie să mulțumesc public domnului Adrian Bibu, conducerii Consiliului Județean și Primăriei Sibiu, care și-au dat tot interesul și ne-au susținut să putem demara acest proiect. Domnul Bibu a făcut toate diligențele ca acest parteneriat să se realizeze în timp util și să funcționeze și deja se văd primele rezultate. Parteneriatul va continua și anul acesta. O să facem un DALI pentru că lucrările care urmează intră sub incidența autorizării”, a precizat Ciprian Ștefan Anghel.
Pentru ca traficul de pe șoseaua Alba Iulia să nu afecteze viitoarele activități, există intenția actualulul gard degradat să fie înlocuit unul care izolează fonic.
„Vrem să organizăm tot felul de activități care să atragă un public, să obținem niște venituri, astfel încât tot ce înseamnă cheltuieli de funcționare să fie suportate de actul cultural pe care tu îl dezvolți în zona asta. Noi nu ne permiteam birouri în centrul orașului, dar aici am văzut oportunitatea. Gândiți-vă că suntem înconjurați de aproape 3-4.000 de copii și tineri, dacă adunăm toate liceele și școlile din vecinătate. Nu mai vorbesc de facultăți și universitate. Ei nu au un spațiu unde să facă activități în aer liber, într-o zonă atât de încărcată de istorie a orașului. Ei sunt principalii beneficiari, apoi este comunitatea. Aceasta zonă face parte din istoria orașului, noi trebuie s-o dăm înapoi comunității, care să o exploateze și s-o integreze în viața de zi cu zi. Pe locul trei se află turiștii, care în afară de strada Cetății, unde sunt amenajate turnurile, nu au niciun alt loc unde să poată vedea și experimenta istoria”, a detaliat Ciprian Ștefan Anghel planurile de viitor.
O altă intenție interesantă este ca în curtea bastionului, zona care este străbătură de cursul de apă care punea în mișcare moara Soldisch să fie descoperită și pusă în valoare printr-un geam de mare rezistență. Traseul pârâului este vizibil în acest moment, însă el trebuie săpat.
Nu în ultimul rând, clădirea principală a complexului, practic noul sediu al Muzeului Astra, ar urma să fie renovată. Directorul Muzeului Astra speră să poată face asta într-un parteneriat cu un investitor privat.
„Aici vreau să fac săli educative. Modelul este preluat din Viena, nu știu dacă ați fost la Zoom (Muzeul Copiilor din Viena n. r.). Toate muzeele mari sunt acolo și peste drum este o fostă clădire militară, similară cu ce avem aici, în care s-a amenajat un centru educațional. În spații închise sunt tot felul de activități pentru copii, unde cunosc natura, patrimoniul, istoria și așa mai departe. Așa ceva, pe modelul respectiv am vrea să construim aici - Centrul Astra pentru Educație. Și ne-am gândit să facem asta cu un parteneriat privat pentru că după 30 de ani de capitalism eu nu accept să-mi spună mediul privat din România că nu a ajuns la o maturitate financiară. Eu cred că acum înțeleg și ei că investiția în cultură este o investiție în viitorul lor, până la urmă. O societatea educată, cu un grad de cultură ridicat, este o societate care dă un alt randament mediului privat. Eu nu mă duc să cer bani. Eu mă duc să propun un parteneriat: Haideți să construim împreună ceva pentru comunitate. Nu mă duc să le spun: Dați-mi bani că am nevoie la muzeu... Nu. Aș fi putut să stau liniștit în biroul din centru, cum stau foarte mulți directori din țara asta, de altfel, și nu aveam bătăi de cap. Nu-mi mai luam de lucru în plus, cu aceeași echipă. Sperăm ca printr-un astfel de parteneriat să fim un exemplu în România, vreau să construim împreună un centru pentru viitorul sustenabil al comunității”, a concluzionat Ciprian Ștefan Anghel.
Primele tururi ghidate prin noile tuneluri și primele evenimente educative în noul spațiu descoperit vor avea loc în a doua parte a acestui an. Detaliile urmează a fi anunțate public la momentul potrivit.
foto Silvana Armat/Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 41948
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
ANDREI NICULAE
Acum 9 ore
Friki Riki
Acum 10 ore
Un cititor
Acum 12 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 12 ore
Ger